The realm without snakes

13

-Deci ce vrei sa imi spui?
-Vreau sa...sa iti multumesc.
-Pentru?
-Pentru faptul ca mi-ai trecut numele pe ceva la care nu am contribuit. Si am luat si 10.
-Serios? Ma bucur.
-Mersi, dar cum de ti-a venit ideea?
-Crezi ca facea cineva din clasa cu mine? Si asa e schema, mi-a parut rau ca te-au ciomagit Yari si pipitele ei si am zis ca nu se merita sa te chinuie profu' cu proiectul ala banal pe care l-am facut in juma' de ora. Insa, da, exista un insa, am zis ca e schema, nu? Restul proiectelor le vei face tu.
-Pai trebuie sa ma revansez, nu?
Desi mi-se pare exagerat, adica unu merge, dar nu toate, plus daca eu nu iau note la fel. Si daca el chiar e asa bun la mate de ce ma lasa pe mine sa le fac de capul meu. Ce e sa raspund, ca "nu". Evident ca zic "da".
-Asa, pai ne-am inteles. Poti veni oricand sa citesti aici.
Imi place ca nu e deranjat de prezenta mea, probabil ca nu ma vede o disperata ca pe celelalte si de aceea, adica ma intimideaza si pe mine probabil e in natura lui, dar nu fac ca toate alea.
Ceaiul e perfect, nici prea dulce, nici prea amar. Rup linistea care se asterne, deoarece m-am obisnuit cu multa vorbaraie de la Tae.
-Vii des aici?
-De ce crezi ca nu sunt niciodata la mate? Aici stau toata ziua, nu merg la ore.
-Serios?
-Da.
-Vino mai des la ore, nu am cu cine sa stau.
-Cred ca glumesti! Si incepe sa rada. O sa ma mai gandesc pentru ca ai zis ca stai singura, si intoarce capul spre mine.
Privirile noastre se intersecteaza si simt ca ma arde, e cu adevarat atractiv, atat el cat si privirea lui pe care nici nu o pot descrie. Simt ca mor daca mai raman, asa ca decid sa plec.
-Se face tarziu. Trebuie sa plec, nu vreau sa intarzii.
-Vrei sa te duc?
-Ma descurc.
Vreau sa ma ridic dar imi prinde mana si ma trage.
-Vreau si eu sa iti zic ceva, asa ca te duc acasa.
-Shone, nu stiu daca e in regula.
Cand ii rostesc numele se uita putin intr-o parte, probabil pentru ca nu il rostisem pana in acest moment.
-Chiar trebuie sa stii o chestie.
Dar ce vrea oare sa imi spuna? Stie ceva oare despre mine?
-Bine, dar haide.
-Stai linistita, nu conteaza cand ajungem.
Ma sperie cuvintele lui, cum adica nu conteaza cand ajungem? Eu trebuie sa ajung. Nu mai vreau bataie, si nici sa o sperii pe doamna Meson.
Pe strazi bate vantul, intunericul pune stapanire iar toamna se simte mai bine ca oricand. Frunzele zboara ca nebunele si frigul imi intra pana in maduva oaselor.
-Ce vrei să-mi spui?
-Păi vreau să-ți spun că...eu te-am dus zile în acele seri acasă, si isi lasa capul in jos.
-Iti mulțumesc, dar erai șaten?
-Știu că te-am lovit in primele zile, când eram blond. Si îmi pare rău, pentru că am crezut la început că ești doar o altă tipă care nu știe cum să se bage cu mine în seamă, apoi am realizat că ești fata cea nouă. Când am văzut că erai singură nu aveam cum să te las să mergi singură pe străzile acestea străine. Plus ca aveam și o datorie de făcut și îmi pare rău că pentru o secundă ți-am vorbit urat. Câteodată pur și simplu nu pot să interacționez cu oamenii de calitate ca tine; pentru că deseori mă văd josnic și o persoană oribilă.
Nici nu știam ce să mai zic, imi spune mie chestiile astea, nu înțeleg deloc nimic din ce se intampla. E o persoană cu adevărat de neînțeles nu mai pot percepe intențiile sau gandurile sale. Știu doar că vorbeste despre niște chestii pe care nu ma asteptam sa le aud. E un mister pe de-a întregul, e un mister pe care aș vrea să il rezolv.
Nu știu de ce, dar il simt atât de aproape de mine, simt că face parte din mine și totusi stiu ca mai mult de două ore nu reușisem să vorbesc cu el, știu că dacă ma ia de mana voi tremură mai rău ca prima dată cand imi cuprinsese mainile. Simțisem că e el de când imi atinsese șoldul in bibliotecă.
Anticipandu-mi parca gandurile, imi cuprinde mana și parcă știam că asta urma să facă, nu știu de ce, dar chiar știam că asta va face.
Cu cealaltă mănă imi ridică barbia, privirile noastre se intersecteaza pentru a doua oară, e cu adevărat un mister. Aș putea jura că e dragoste la prima vedere, dar nu știu ce să zic, așa ceva nu se întâmplă. Sunt doar eu emoționata știind că o persoană atât de populară, si atât de atractivă vorbeste cu mine deschis, de parcă ma cunoaste din copilărie. Sunt sigură că inca spune câteva cuvinte, dar nu le mai aud, stau muta si nu scot nici un sunet, parca sunt in alta lume, si probabil sunt, pentru că ochii sai m-au prins intr-o vraja. Observ cum i-se dilată pupila si inghit în sec.
Noaptea se lăsase de mult, ma aflu la 50 m de bloc de mai bine de 10 minute, se oprise de mult din vorbit, stăm și doar ne uităm unul la altul.
În jur vântul bate puternic de parcă prevesteste o furtună, ceea ce nu realizez este că începuse sa plouă de ceva timp, acum insa picura mai agresiv.
Tresar la momentul în care apa picăturilor de ploaie face contact cu fața mea. Începe să-mi fie frig, parcă iarasi imi cititeste gândurile, deodata am simțit cum mă strânge in brațe și mă ferește de ploaie. În momentul în care ma strânge în brațe realizez că m-am îndrăgostit cu adevărat de el, dar nu știu de ce, nu știu cum așa de repede. Eu nu am crezut niciodată în dragoste la prima vedere.
Luată de val îl strâng în brațe cu putere, el făcând același lucru la randul sau. Tot ce se poate vedea acum e imaginea a doi oameni imbratisandu-se in ploaie, o imagine parca desprinsa din carti, din filme. Oricine treceb ar zice ca suntem doi indragostiti care nu ne mai saturam unul de altul. Stiu ca trebuie sa plec in casa, stiu si ca nu ar trebui sa ma vada nimeni, dar absolut nimeni.
Imbratisarea asta nu e ca cele pe care mi-le ofera V, e o imbratisare aparte, ma simt altfel, simt afectiune, dar in alt mod.
Se desprinde de mine si se apropie de buzele mele, sunt surprinsa. Inima imi bate cu putere si as vrea ca timpul sa se opreasca in loc. Iubesc momentul asta, dar parca nu ma simt in stare sa ii fac fata. Nu stiu cum sa reactionez, nu vreau sa creada ca sunt o usuratica, nu ma las asa usor. Nici macar lui, nu vreau sa fiu ca celelalte sa se foloseasca de mine si gata, nu il cunosc asa bine. Daca doar ma duce de nas?
Ma trag repede si incerc sa inventez o scuza banala.
-Eu trebuie sa plec. Probabil doamna Meson se ingrijoreaza si nu as vrea sa o supar. Ne mai vedem.
Acesta striga dupa mine, in timp ce ma indrept spre usa blocului.
-Cu siguranta o sa ne mai vedem de acum, Mistery.
O doamne! Tocmai mi-a spus cum imi zice V. Ma intorc spre el dar deja se face nevazut cum facea si in serile in care ma insotea pana acasa. El e adevaratul mister, nu eu. E un mister real, in carne si oase.

Cand ajung in apartament, domnul Meson citeste ziarul si ma intampina.
-Bine ai venit, fata noastra.
-Bine v-am gasit.
-Sa vii la masa. Acum o punem.
-Da, vin.
Ma descalt, ma duc la baie si ma spal pe maini, apoi merg la masa.
Doamna Meson gateste bine, dar V gateste mult mai bine, nu stiu de ce. El condimenteaza orezul mai excesiv, ea pune doar un strop de condimente, probabil de aceea.
-Si, Misty, cum a fost drumul tau spre casa? Ma intreba domnul Meson.
Desi nu inteleg la ce se refera, se vedea in modul in care se uita la mine ca e o intrebare pusa cu subinteles.
-Pai, m-a cam plouat, si ii zambesc.
-Nu te sfii, intervine doamna Meson, cand aveai de gand sa ne spui de fat-frumos?
-De cine? Fac eu ochi mari.
-Haide, zambeste domnul Meson smechereste, nu sunt asa batran. Pentru varsta mea ma mentin bine, si sunt si foarte cool, si imi face cu ochiul.
-Of! Dragule, nu o mai speria. Se refera la baiatul care te-a adus. Cine e? Poate ar trebui si noi sa il cunoastem. Sau era amicul Tae?
-Ya! Nu e el. Nu e nimic intre mine si el, si nici intre mine si Tae.
-Daca spui tu, dar stii cum se vedea de aici de sus? Era ca un tablou feeric, doi copii indragostiti imbratisandu-se in ploaie. Sub un felinar pe timp de toamna. Parca erati scosi din povesti.
-Apoi ma cheama repede pe mine, "draga mea, vino sa vezi doi copii uitati de lume, parca am fi noi in tinerete".
Inrosesc la ceea ce aud, desi nu e asa, iar asta ma intristeaza putin.
-Si imi zice, "mai dar uita-te la ghetele ei, e Misty, oare cand are de gand sa ne zica de mica ei idila?".
-Dar v-am spus, nu este nimic. Daca ar fi, v-as spune.
-Si totusi ce a fost aia?
-Nimic, doar imi luam la revedere.
-Vreo 10 minute, voi tinerii astia, si domnul Meson isi da ochii peste cap.
-Si totusi, daca nu era Tae, cine era?
-Un coleg de la matematica, care m-a ajutat cu un proiect cat nu am putut merge la scoala.
-Ce dragut din partea lui. Cum il cheama?
-Shone, adica asa i-se spune.
Nu stiu de ce, dar cei doi rostesc socati in acelasi timp:
-Shone!