~My little warrior princess~ (Borusara fanfic)

Adevărul jocului.

Boruto POV:
Simt cum furia mă înconjoară, iar ochii ei, care nu arată deloc vinovăţie mă enervează cu fiecare privire aruncată la întâmplare. După un timp, în care mă priveşte la rândul ei ganditoare, îşi desface buzele prentru a-mi spune ceva:
-Boruto, lasă-mă să îţi explic.
-Asta e ceea ce vreau, Sarada, să îmi explici!
-Totul a început după aniversarea noastre. Am început să primesc mesajele astea, nu ştiu cine e sau ce vrea. Te rog să mă crezi. La ultima propoziție aproape că lacrimile i-au părăsit ochii revărsându-se peste obrajii roşii. Nu am vrut nici o secundă să te rănesc..
Stau o clipă cântărind toate posibilităţile. Într-un final o cuprind în mâinile mele într-o îmbrăţişare caldă. Ea începe să plângă în tricoul meu.
-Doamne, cum de nu am avut încredere în tine. Trebuia să îmi spui.
-Ştiu...
Îi sărut fruntea care, după atât timp, încă e în dreptul buzelor mele.
-Când ajungem înapoi acasă, o să mă ocup eu de tot.
Fără alte adăugări părăsesc camera. Trebuie să mă gândesc la cine ar putea să îi dea toate mesajele ălea. Cobor scările în viteză, până când mă lovesc de cineva: Mitsuki se juca cu Ayame şi Yuna.
-Boruto, strigă Ayame veselă, unde e Sarada?
-Oh, Sarada. A rămas în camera noastra, trebuie să coboare.
-Vrei să te joci cu noi, întreabă Yuna. Chiar dacă are deja 12 ani, Yuna pare destul de copilăroasă, îmi imaginez că face asta pentru sora ei mai mică.
-Sigur.
În mai puţin de câteva secunde mă trezesc în living alături de cei trei.
-Şi, începe Mitsuki, ce vreţi să jucăm?
-De-a v-aţi ascunselea, răspunde Ayame. Boruto înnumără. Imediat ce spune cuvintele alergă pentru a se ascunde. Mitsuki îmi face semn să mă întorc, iar eu îl ascult.
-Unu, strig tare, aşa încât toţi să audă că am început jocul. Doi, trei... Nouă, şi în cele din urmă, zece.
Îmi întorc privirea din faţa peretelui. Vă puteţi imagina că nu am văzut pe nimeni, decat o cameră goală. Ies pe hol şi surpriză, tot nimic. Aud paşi pe scări, aşa că decid să mă pozitionez după un perete în întâmpinarea norocosului. Când ies mă năpustesc asupra persoanei, care e...... Sarada?
-Boruto, strigă ea, ce s-a întâmplat?
Încep să îi sărut buzele ca într-un joc pervers de-a cine prinde steagul primul. Bine înţeles că eu am fost câştigătorul. Când buzele mele sunt încă lipite de ale Sarada, o observ pe Ayame cum fuge pe lângă mine. Mă desprind repede din sărut, lăsând-o pe Sarada cu ochii în soare. Din doi paşi o prind pe Ayame din urmă şi o ridic de la sol.
-Unde crezi că fugi? Sarada începe să râdă amuzată.
-Boruto, lasă-mă să plec, protestează ea.
Încep să gâdil tânără fată, iar ea se declară învinsă.
-Sarada, vrei să ne ajuţi să îi găsim pe Mitsuki şi Yuna?
-Sigur.
Pornim toţi în căutarea lor, trei de această dată. Pe Mitsuki îl găsim repede ascuns în baie. După alte 10 minute de căutare, nu am găsit-o nici acum pe Yuna.
-Unde Doamne o fi? Întreabă Sarada.
-Yuna e destul de bună la jocul ăsta, o lămureşte Ayume, nu o să o găsim, mai bine renunţăm.
-Hmm, aşa e.
-YUNA, NE PREDĂĂĂM! Strig eu.
La auzul cuvintelor Yuna coboară de pe scări la noi. Ayame o ia în braţe.
-Ai câştigat!
După joc luăm micul-dejun. Jocul ăsta mi-a redat starea de spirit, cearta de asta-dimineaţă pare la săptămâni distanţă. Ies din casă pentru a aduna lemne de foc. Satul e foarte linistit, tot ce pot să aud e bătaia lină a vântului şi propria-mi respiraţie. Aerul pare îngheţat la altitudinea asta. După 20 de minute de mers haotic prin sat, găsesc o mică pădurice uscată de trecerea timpului. Adun câteva până obţin o grămadă de lemne. Le iau în braţe *nu am luat nimic cu, care să le pot cară*. Mirosul puternic de lemn ud îmi inundă nările. Merg pe drumul care mă duce *acasă*. Aud tufișurile cum foşnesc şi mă opresc brusc să analizez împrejurările. Nu văd pe nimeni, aşa că îmi continuu drumul. După alte 20 de minute ajung în mica curte. Privirea mi se opreşte asupra Saradei care stătea aşezată pe un butuc. Urmăresc cum îi împletește părul Ayamei zâmbind, în timp ce Yuna îşi aşteaptă rândul. Gândul îmi zboară la ce s-a întâmplat de dimineaţă şi îmi dau seama că nu merita asta. O să îmi cer scuze. Las lemnele jos şi mă îndrept spre ele. Când ajung acolo Yuna începe să ţipe.
-Yuna, sara Sarada, ce s-a întâmplat?
-Ah, îmi pare rău, doar că mi s-a părut că văd pe cineva lângă casa vecinilor, doar o prostie.
-Boruto. Fără să spună alt ceva, o iau din loc spre locul indicat de Yuna, în timp ce Sarada o linişteşte. Tot nimic.
Îi spun Saradei că e mai bine dacă ar intra în casa. După ce asez lemnele merg după ele.
Ziua s-a scurs repede, iar eu nu am avut nici o şansă de a-mi cere scuze Saradei, fie gătea, fie se juca cu fetele...
După cină ne retragem în camera noastră. Încep să îmi desfac nasturii de la cămaşă.
-Sarada, îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat de dimineaţă, chiar am fost nedrept faţă de tine.
-Te-am iertat deja, Bolt, spune ea pe un ton suav, de parcă vocalele i s-ar topii în gură.
Îmi arunc cămaşă pe un scaun. Ea se aşează în faţa mea, zâmbind. Tot ce îmi mai aduc aminte din noaptea aia sunt săruturile tandre pe care mi le-a împărţit pe tot corpul şi părul ei care se răzvrătea şi-i cadea inele mari pe lângă faţa palidă şi senină.

***
Copilaşi, ştiu că a durat mult până am postat.. Sunt a 9a şi am stat să văd ce colegi am, profesori, mă înţelegeţi.
Al 25lea capitol abia scos din cuptor. 😘
Btw ar fi minunat dacă mi-aţi lasă o steluţa pentru munca depusă, bye bye. 🌸🍂