Capitolul 6

4.1K 273 6
                                    

C A P I T O L U L 6

"Adio sau la revedere?"

Când m-am trezit știu sigur ca era târziu, deoarece mama continua sa bata cu putere în ușa care aveam senzația ca o sa cedeze curând din cauza presiunii. Mi-am obligat corpul sa se ridice din pat și am descuiat-o, în fața aparandu-mi imediat figura enervata și roșie a mamei. Am lăsat-o sa intre și m-am întors către pat, intinzandu-ma din nou printre pernele care îmi păreau din ce în ce mai pufoase.

  — Ce ți-am tot spus despre uși? ma privește incruntata, cu mâinile în san și am oftat exasperata.

  — Se încuie numai în caz de urgență. am repetat aproape mecanizat cuvintele care au trebuit sa îmi între în minte de mai mult de un an.

  — Atunci tu ce crezi ca faci? tonul ei devenea din ce în ce mai aspru și am realizat ca este foarte stresata.

Mereu se agita foarte mult și exagerează din orice nimic când este cuprinsa de stres. Am fost nevoita de multe ori sa suport aceste crize, dar în acest moment îmi vine sa îmi îngrop capul din pământ, numai sa nu ma mai doară din cauza lor.

  — Probabil din instinct. Am fost foarte supărată aseară și voiam pur și simplu sa fiu singura. m-am scuzat și am văzut cum se mai relaxează, insa privirea ei era la fel de rece.

  — Pregătește-te și tu, apoi vino jos sa iei micul dejun cu noi. Sa nu stai mai mult de douăzeci de minute. toate acestea fiind spuse, se îndreaptă spre ușa și doar când părăsește de tot încaperea îmi permit sa ma relaxez cu adevărat.

Nu pot sa spun ca am dormit deloc bine. Pe lângă faptul ca am avut tot felul de idei legate de tot ceea ce s-a întâmplat aseară, am mai și visat ca în timp ce mergeam spre Stamford am făcut accident cu mașina. Mi-a fost extrem de frica, dar nu pentru viata mea, ci a lui Charlie. Ea merita un viitor fericit, nu sa moara când încă nici măcar nu și-a început adevărata viața.

Realizând ca mama nu este prea calma atunci cand nu ascult ceea ce îmi spune, am părăsit așternuturile confortabile și m-am îndreptat extenuată către baie, unde timp de zece minute am încercat sa îmi fac fața sa nu mai arate ca și cum ar fi fost lovita peste noapte. M-am îmbrăcat cu o maleta alba și o salopeta albastra de blugi pe deasupra, prinzându-mi parul într-un coc dezordonat în vârful capului. Nu m-am priceput niciodată la impletituri, dar nici nu vreau sa incep de acum.

Cand am ajuns și eu în bucătărie, cei trei se aflau deja la masa. Mama m-a privit incruntata, ca și cum as fi întârziat mai mult decât ar fi fost necesar, dar știam ca nu trecuseră nici cincisprezece minute de când m-a trezit ea. M-am așezat pe locul meu, mormăind un 'bună dimineața' sec. Charlie mi-a sărit imediat în brate, pupandu-ma zgomotos pe obraz, apoi s-a întors la locul ei ca să continue sa își construiască castelul din clătite.

Mancam, dar mesele au încetat de mai mult timp sa mai fie un moment frumos. Acum m-am obișnuit sa simt mâncarea cum îmi rămâne în gat sau sa ma simt inconfortabil. Nimeni nu spune nimic, nimeni nu se mișcă mai diferit.

Am rămas sa o ajut pe mama sa strângă masa și am vrut sa spăl și vasele, dar nu mi-a dat voie.

  — Mergi și coboară în living bagajele tale, dar și pe cele ale lui Charlie. O sa plecați în scurt timp. o aud spunând și deja îmi venea sa plâng.

  — Mama, tu și tata îmi ascundeți ceva? o întreb, fiind totuși conștienta ca as fi anunțată dacă ar fi vorba de ceva important.

Vreau doar sa ma conving de acest lucru.

Vampirium I: Iubește-mă așa cum sunt Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum