Capitolul 29

3.4K 235 9
                                    

C A P I T O L U L 29

"Autodistrugere"

  — Te-ai speriat?

Ma trântesc mai mult pe scaunul mașinii și trag portiera după mine. Știam ca Kayla are un obicei de a merge cu mașina cu muzica data la maxim, dar nu credeam ca o sa fie atât de tare. Nici genul nu prea este pe placul meu, dar trebuie sa ma mulțumesc, ținând cont ca nu mai merg pe jos.

  — Nu, am fost doar puțin surprinsă.

Dau volumul mai încet și în sfârșit aceasta pornește motorul. Dacă am tresărit când a oprit lângă mine ca și cum urma sa ma răpească, momentul când apasă accelerația pana la fund și cauciucurile scot un scârțâit puternic ma face sa ma lipesc la propriu de scaun și sa îmi simt inima în gat.

  — Ah, era unul din acele momente când ești doar tu și gândurile, nu? raspunde concentrata la drum.

  — Cam asa ceva.

Oftez.

  — Și... ce cauti pe străzi la ora asta?

Întrebarea mea o face sa înghită în sec și după modul în care evita sa îmi dea un răspuns realizez ca s-a întâmplat cu siguranță ceva.

  — Pai, s-ar putea sa fiu tranșată dacă se aude că ți-am spus, dar chiar pe tine te căutam.

  — S-a întâmplat ceva?

  — Nimic grav. Voiam doar sa petrecem o seara ca fetele, știi tu, un film, multe dulciuri, măști de față. Chestii de genul.

Minte.

Sunt mai mult decât sigura ca mătușa i-a spus sa ma caute, insa motivul îmi este incert. Poate își făcea griji ca o sa plec fără sa anunț într-o misiune sinucigașă, ceea ce nu este tocmai o idee rea.

  — Atunci dacă e vorba doar de o seara a fetelor, cine te-ar tranșa și de ce?

Imi arcuiesc în mod întrebător sprânceana dreapta, zâmbind în sinea mea pentru faptul ca am reușit sa obțin ce voiam.

  — Pai... Maia! Voia să-ți facă o surpriză, dar... eu nu mai voiam sa te aștept, asa ca am venit după tine.

  — Puteai sa ma suni, ca să nu fii nevoita sa ma cauți.

  — Da, dar... ma gândeam ca ai nevoie de câteva momente de singurătate.

Sigur.

E atât de evident că minte.

Cand ajungem acasă am nevoie de câteva secunde sa ma conving sa cobor. Ar fi totul atât de simplu, sa ma urc la volanul mașinii și sa merg oriunde, sa scap de toate grijile și de toate problemele. Dar o zăresc pe Charlie la ușa casei, alergând incantata spre mine. Cobor și o îmbrățișez, apoi încep sa ii vorbesc la fel de normal ca înainte. În data ce ii dau înghețata, ia cutia în mâinile sale micuțe și fuge la bucătărie. Rămân în picioare în mijlocul livingului.

  — Ai mâncat, Emma?

Kayla scoate doar capul pe ușa bucătăriei și ma privește întrebătoare. Il vad și pe Shawn undeva prin spatele ei, asa ca dau afirmativ din cap.

Vampirium I: Iubește-mă așa cum sunt Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum