Keeping Secrets

Capitolul 7

În sfârşit se întâmplă.

Am aşteptat momentul acesta o viață întreagă, şi iată-l împlinit. Îmi admir reflexia atent în oglinda stil vintage ce este amplasată paralel cu uşa şi încep să-mi plimb mâinile de-alungul trupului meu. Rochia mulată de un bordo intens ce se întinde până deasupra genunchilor, în acompaniament cu buclele dezordonare şi patonfii tip Stiletto îmi cresc încrederea de sine şi, probabil, şansele spre o nouă iubire. Buzele-mi pline perfect conturate de un ruj mat aşteaptă să fie sărutate apăsat şi dur, destul încât să mi se stârnească dorințele trupeşti. Dar nu de oricine. Ci de el.

Ne-am întâlnit la ultima mea lansare de carte din Manhattan, acum şase luni cu aproximație, cam de când începusem să lucrez pentru Adam. Mi-a zâmbit stângaci atunci când mi-a spus numele său, iar timid mi-a strecurat pe sub carte un bilețel. I-am acceptat cu un zâmbet invitația la o cafea, iar apoi prin mulțime şi-a pierdut urma. Totul a decurs perfect în ziua aceea. Ne-am cunoscut mai bine, am schimbat numerele de telefon şi ne-am împrietenit pe diferite site-uri de socializare, iar preț de trei luni am ținut legătura constant. În rest, vag ne auzeam. Asta m-a făcut să mă îndragostesc. Ignoranța. A reuşit să-mi alunge gândurile murdare cu Adam şi să mă facă să-mi-l doresc pe el, pe David Roughan.

Psiholog în Manhattan dar originar din Los Angeles, şi-a folosit capacitățile profesionale asupra persoanei mele naive, făcându-mă să-l țin captiv în mintea mea atâta timp. Fratele geamăn al lui Travis, soțul lui Allison, se află astăzi din nou oraşul natal pentru a-i fi alături copiei sale fidele la una dintre cele mai importante zi din viața sa. Ziua nunții.

-Ai impresia că rochia asta îmi face fundul mare?

Mellisa dă buzna în încăpere având sprâncenele adâncite într-o încruntătură serioasă iar mâinile pe şolduri, rotindu-se când pe o parte când pe alta în fața mea.

-Foarte mare, spun apreciindu-i ținuta cu atenție.

Catifeaua fină, neagră curgea pe trupul său exact cum se preling stropii de apă pe un geam rece, într-o dimineață de septembrie. Rochia tip sirenă săruta timid pământul atunci când frumoasa făptură păşea, mersul ei fiind delicat şi tacticos ca al unei feline. Părul strâns într-un coc lejer dar elegant la spate şi machiajul strident ce nu atingea cotele vulgarității nici măcar puțin, te făceau să crezi că ai ajuns dincolo de ireal şi că urmează să fii secat de viață de către zeița divină. Pe scurt şi deloc exagerat, asta era o scurtă prezentare a apariției ei azi.

-Perfect atunci. Hai, ultimele retuşuri acum dacă mai ai nevoie, iar dacă nu poți coborî.

Dau afirmativ din cap şi apuc o sticluță de parfum de pe măşuța de toaletă din dreptul geamului, ațintindu-mi privirea în tot acest timp imaginii superbe din grădină.
Un peisaj de sărbătoare în cadrul unei familii modeste. Nu e nimic extravagant sau ridicol de pompos, ba din contră, totul se reduce la simplitate. Un zâmbet tâmp îmi străbate chipul fiind cuprinsă de melancolia momentului, însă...

-Christine? Eşti înăuntru?

Aud o bătaie tandră în uşă urmată de strigarea numelui meu de către o voce masculină. O voce masculină ce-mi provoacă fiori pe şira spinării. Aceea voce ce-mi accelerează bătaile inimii şi îmi îngreunează respirația. Vocea pe care aş recunoaşte-o şi cu timpanele sparte. Vocea lui.

Merg grăbită şi agitată către uşă, iar punând mâna pe cleanță, deschid.

-Bună!, spun zâmbind timid şi dându-mi părul după ureche.

-Bună! Pot, pot să intru?

-Da, desigur, clar, cum să nu!, îi răspund deschizând uşa larg şi lăsându-l să intre.