Hunter-Vanatoarea (COMPLET)

17. Eu si tu

-Va pot ajuta cu ceva? intreba o voce de fata. Cand ochii mi s-au ridicat din meniu, chelnerita draguta imi astepta comanda. I-am zambit prieteneste deoarece parea chiar o fata de treaba si ea mi-a inapoiat gestul cu bucurie.

-Vreau un suc de portocale si o salata, am spus punand meniul pe masa. Nu eram genul care sa manance doar o salata, dar stomacul meu nu primea nimic din cauza emotiilor ce se adunau in el. Eram nerabdatoare sa inceapa noaptea si sa-mi pun in aplicare planul, sa-l incep si sa nu mai trag de timp. Nu era in avantajul meu.

Cum avea oare sa iasa ceea ce am planuit? Va fi surprinsa sau mandra ca de obicei? Voi muri sau voi mai trai dupa ce se va termina totul?

Aceste intrebari ma macinau si uram ca am ramas singura cu ele, dar nu mai suportam pe nimeni care sa ma dadaceasca sau macar sa priveasca spre mine cu ura. Eram satula pana peste cap de acele priviri furise incarcate cu atatea sentimente negative. Daca vroiam sa fiu tratata astfel, ma duceam direct in iad, unde sora mea sigur ar fi fost bucuroasa de noua Ishtar. Dar nu aici unde sunt toti cei care m-au slujit candva, nu aici unde am trait in trecut si unde am murit.

Cineva s-a asezat pe scaunul din fata mea. L-am privit si m-am infuriat cand am vazut ca este André. Am inspirat de cateva ori sa ma calmez.

-Ce cauti aici? l-am intrebat nervoasa.

-Am iesit cu mes amis, rosti facandu-mi semn cu degetul in spatele meu. Acum am observat ca esti aici si m-am gandit sa te salut, zise rautacios.

M-am intors pentru a vedea un grup de fete si baieti adunati in jurul unei mese, razand si mancand. M-am intors din nou spre francez si l-am privit profund.

-Si tu de ce nu esti cu ei? l-am intrebat din nou.

-Tu de ce nu esti cu Gio? a intrebat si el.

 -Gio?

-Georgiana… explica dandu-si ochii peste cap. Parca era ingerul tau pazitor de zi, rase el.

Am ramas impasibila, niciun sentiment expunandu-mi pe fata. Simteam furia crescand in mine, dar nu aveam de gand sa ii arat ca nu-l doream prin preajma deoarece ar fi ramas cu mine doar pentru ca stia ca nu-mi place.

-E moarta, i-am trantit-o si am vazut ca a ramas ca dupa o palma. Am zambit cu aroganta si mi-am relaxat muschii incordati. Altceva?

L-am privit in ochi, provocandu-l sa ma enerveze mai tare decat o facea de obicei.

-Il voi suna pe bunicul Sabrinei, rosti scotandu-si telefonul din buzunar.

Inca nu clipeam, dar aveam zambetul pe buze.

-Esti intr-o mare incurcatura, cherié! ma avertiza ducand telefonul la ureche.

Am ridicat din sprancene, privindu-l ironic.

-Nu mai spune, am rostit vazand cum furia crestea pe fata lui. Stiam ca bunicul Sabrinei avea telefonul stricat, asa ca nu imi faceam griji, iar André nu-l avea si pe cel de la orfelinat.

-Vei plati, Ishtar! ma avertiza pe un ton periculos.

M-am aplecat peste masa, spre el si l-am privit in ochi destul cat sa creez tensiune, apoi am spus:

-Cum? As putea sa te omor fara sa te ating!

Am ranjit sinistru si m-am reintors pe scaunul meu de indata ce am observat frica din ochii lui. Am dat capul intr-o parte, trecandu-mi privirea peste trupul lui. Bun baiat, pacat ca se crede gladiator.

-Acum, nu ai vreun print de sarutat? am intrebat rautacioasa, zambind pe sub mustati.

S-a ridicat de pe scaun furtunos si a trecut pe langa mine ca fulgerul, indreptandu-se spre prietenii lui. Eram mandra de mine ca in sfarsit pun piciorul in prag. Prea mult timp si-au batut oamenii joc de mine, acum e timpul….