Hunter-Vanatoarea (COMPLET)

12. Bad boy?

Am reusit sa postez si acest capitol, cu chiu cu vai:))

Nu stiu ce a iesit, sper sa-mi spuneti voi daca va place sau nu deoarece a fost scris cam fara sa-mi stea capul exact la poveste:D sper totusi sa fi iesit bine:) Scuzat-mi greselile, daca sunt si spor la citit. Va astept parerile >:D<

12.   Bad boy?

Eram franta si aproape adormeam cu capul pe banca daca

nu era André sa-mi mai dea cate un junghi in coaste ca sa ma trezesc. Si cat il mai “iubeam” pentru asta; eram mai mult ca sigura ca eram vanata acolo unde ma mai impungea.

         Aveam chimie cu o profesoara care iesise la pensie, dar ii placeau  prea mult copiii, prin copii intelegandu-se banii, pentru a pleca pur si simplu de la catedra. Nici nu mai vedea bine, nici nu mai explica bine, nici macar nu mai avea chef de noi. Ne lasa sa facem ce vrem cu conditia sa nu daramam scoala, iar noi, ca niste ingerasi ce eram, distrugeam doar cabinetul de chimie, fiindu-ne mila de restul.

         -Sabrina, cherie, de ce esti asa obosita? Nu ai dormit azi-noapte? ma intreba ingrijorat.

         “Doar vreo doua ore” vroiam sa raspund, dar m-ar fi intrebat de ce si atunci nu as fi putut sa-i raspund ca nu am putut sa mi-l scot pe Daniel din cap, cum rostea acele cuvinte, invatandu-ma ceva ce stiam deja, cum ma atingea si-mi ardea sangele in vene, cum ma privea si aproape cadeam din picioare. Era un vis implinit, un vis venit tocmai din iad; perfect si… nu mai am cuvinte.

         -Sabrina, spuse smecher prelungind a-ul. Parea ca intuia ce tocmai gandeam, dar asta era imposibil, iar gandul acesta ma amuza mai tare decat cel mai amuzant lucru din lume. Imi venea sa rad ca nebuna fara sa stiu de ce. Ma inecam incercand sa ma abtin, iar André ma atintea cu privirea de parca as fi fost scoasa de la spitalul de boli mintale.

         -Trebuie sa iesim de aici, e ultima ora! sopti mai mult pentru sine, mangaindu-si barba care ii dadea un aer de baiat rau. Chiar ii statea bine, dar eu eram prea ocupata sa rad pe infundate. Parca eram drogata, exact asa ma simteam. Imbatata de o forta mistica, batuta de propria-mi constiinta, arzand de durerea prostiei altora si inecata in propria-mi minte, ma simteam intr-un fel bine, relaxanta si aeriana.

         -Doamna profesoara? a intrebat-o pe profesoara zambind. Aceasta i-a zambit la randul ei si a clipit la el aproape provocator pentru o baba. Asta m-a facut sa rad si mai tare, tot pe infundat. Abea ma mai puteam potoli cand André mi-a apucat bratul si m-a tarat afara din clasa. M-a bagat cu usurinta in masina sa, unde am izbucnit in ras. Un ras aproape demonic, necontrolat si infricosator.

Ma intrebam ce se intampla cu mine de radeam asa. Nu prea imi statea in fire sa ma porta sa, dar acum sigur se intamplase cu mine.

André inca ma privea cu o spranceana ridicata, asteptand sa ma potolesc. Incet, incet m-am potoli si ma simteam si mai obosita decat eram inainte.

M-am lasat sa ma afund in scaunul confortabil, cu privirea pierduta pe geam, cu gandul zburand la patul moale din camera mea, la perni si la plapuma moale ce se mula pe corpul meu, atat de calduros decorul. Parca si ma vedeam in pat, cu fata in jos, printre pernile pline cu puf, cu o cana de ceai goala, daramata langa pat si cu bratele patului acoperite de un material alb, transparent. Ce viata… ce viata!

-Petite, ma asculti? intreba putin nervos mon ami. De cand statusem cu el incepusem sa-i mai imprumut din vocabular, care era foarte bogat. Cand ma auzea incercand sa rostesc accentul, imi facea in ciuda vorbind cursiv si atat de perfect limba franceza. Personal, uram franceza din toata inima, dar cand era rostita de el, parca se auzea cea mai minunata muzica; vorbea cu insufletire, cu pasiune si fiecare cuvant pronuntat avea o incarcatura sentimente. Ii placea viata, chiar daca trecuse prin multe, asta era impresia pe care o aveam despre el si sa fim seriosi, eu vad in sufletul omului, stiam partial o mica bucatica din el. André nu era un tip usor de citit; inca traia in durere gandindu-se la surioara lui, la mama lui moarta. Imi aduce aminte de Eliza, doar ca ea este mai puternica, este ca o mica luptatoare calcand peste munti.