Castelul Ardenne

Capitolul XVIII - Un sărut dintr-un glob de sticlă

- Sigur că nu, se aprinse tânăra. Foarte bine atunci, tu alegi următoarea întrebare.

Bărbatul ridică din sprânceană instigator, iar ea știu că făcuse o greșeală încă de dinainte ca el să vorbească.

- Băiatul acela din sat, cel care a fost însărcinat să aducă vestea întoarcerii mele, este îndrăgostit de tine?

Întrebarea nu fusese pe deplin o întrebare, cât o afirmație care s-ar fi vrut mai puțin acuzatoare și tăioasă pe cât sunase de fapt. Dalian nu tresări și nici nu se înroși la auzul ei, în schimb luă o înghițitură din ceai și-și îndreptă atenția spre foc. Comemoră scurt ultima ei întâlnire cu Maurice și cuvintele grele care fuseseră aruncate peste ea ca un șuvoi de apă rece. Mângâia meditator buza cănii cu degetul arătător și capul întors, lăsându-și frumosul gât la vedere. Lui nu-i scăpă gestul, dar ceea ce-l surprinse cu adevărat fu întrebarea rostită pe un ton clar și deloc rezervat cu care i se răspunse.

- Te-ai căsătorit cu ducesa de Kent pentru averea familiei ei?

Dalian nu-și rezervase timp să cugete dacă ceea ce voia să spună îl va deranja înainte de a-și auzi propria voce spărgând tăcerea. Dacă depășise limita, el nu o arătă. Nu pentru prima dată, își dădu seama cât de multe nu știa despre el și pe care probabil nu le va afla niciodată. Gândul o amărî, iar ochii ei căutară din nou refugiu în scânteile ce săreau din șemineu și mureau înainte de a atinge covorul.

Amândoi erau niște cărți închise care, deși voiau să vadă una în interiorul celeilalte, niciuna nu voia să spargă lacătul pentru a-și lăsa paginile la vedere. Liniștea ce se lăsa după fiecare întrebare le dovedea amândurora golul dintre ei, un gol paradoxal în fond, căci acest gol era plin de piedici precum poziția socială, încrederea și frica de a da glas unor simțăminte pe care niciunul nu era pregătit sa și le asume în fața celuilalt. Paginile lor rămâneau, așadar, strâns alipite unele de altele, păzite de propriile lacăte.

Dalian se rupse din tumultul minții ei punând ceașca pe farfurioară, stârnind un clinchet de porțelan. Se ridică apoi în picioare și anunță că o va trimite pe Gwendoline să adune serviciul de ceai. Pe când se îndrepta spre ușa ce unea cele două dormitoare pentru a se pregăti pentru culcare, lordul o opri blând, prinzând-o de mână.

- Să te întorci, vorbi el încet, neașteptând un răspuns.

Tânăra nu aprobă, ci dispăru în spatele ușii ca o actriță care și-a terminat reprezentația.

Cămașa de noapte din bumbac fin pe care o purta îi îmbrăca delicat trupul, conturându-se într-o linie frumoasă pe umeri, lăsându-i gâtul și partea superioară a pieptului descoperite. Un șnur îi ținea materialul din a dezvălui prea mult, prins într-o fundiță aranjată de Gwendoline. Mânecile largi, curgeau pe lângă forma mâinilor ei unduindu-se la fiecare mișcare. Se privea în oglindă trecând o perie de argint prin propriile bucle cu mișcări constante și lente. Când termină, își lăsă mâinile unse cu o loțiune parfumată și îmbrăcă un chimono din mătase pe poalele căruia erau brodate crenguțe de sakura. I se părea o inutilitate tot acel fastuos ritual doar pentru a traversa din camera ei în cea a lordului, dar nu obiectase când Gwendoline o pregătise cu toată eticheta cuvenită.

- Noapte bună, milady, îi ură servitoarea și ieși.

Mai zăbovi câteva momente în fața măsuței de toaletă, aranjând borcănașe cu parfumuri sau schimbând ordinea cărților așezate pe ea. În tot acest timp, Patch i se învârtea printre picioare, frecându-și capul de pielea ei goală pe sub rochia de noapte. Se aplecă și îl ridică în brațe. Rămânând fără obiecte de mutat dintr-o parte în alta pentru ca la final să ajungă în poziția inițială, socoti că era vremea să meargă la culcare. Cu motanul în brațe și torsul lui vibrându-i la piept, stinse toate luminile din suita ei și apăsă cu băgare de seamă mânerul ușii pe care dăduse buzna cu o noapte în urmă.