Douăzeci și patru.

2.3K 222 11
                                    




        A doua zi la școala m-am îndreptat grabita spre ora domnului Garrison ajungând sa intru chiar in ultimul minut in clasa. Toți colegii erau deja așezati in bănci, iar singurul loc liber era in spatele clasei lângă el.

Oftând m-am îndreptat și m-am așezat rapid jos domnul Garrison intrând chiar atunci.

Ora a decurs normal in primele 10 minute asta pana când a trebuit sa scriem și am observat ca nu aveam cu ce pentru ca nu aveam un pix.

-Ai un pix in plus?, l-am întrebat pe Black fără sa fac contact vizual cu el.

-Nu, a răspuns sec.

Am pufnit și am început sa îmi plimb ochii prin clasa sa văd cine ar putea avea un pix in plus pana când Black s-a ridicat in picioare.

-Domnule Garrison, colegei mele ii este rău, trebuie sa o însoțesc la cabinet, i-am auzit vocea și mi-am mărit ochii când mi-am dat seama ca vorbea de mine.

-Mergeți, profesorul a rostit iar Black imediat m-a prins de mâna ridicându-mă din banca și trăgându-mă afara din încăpere.

Nu m-am opus și nu am făcut vreo scena pentru ca nu voiam sa înrăutățesc situația.

-Ce naiba faci?, l-am întrebat trăgându-mi mâna din a sa imediat ce usa clasei a fost închisă de către el.

-Taci și mergi, vreau sa vorbim, a spus apucandu-mă din nou de mâna și trăgându-mă după el.

-Dar nu vreau sa vorbesc cu tine, vreau sa mă lași in pace.

M-am oprit pe loc și cum tot nu se oprea și mă trăgea practic după el m-am pus jos in fund pe granitul ce se afla pe podeaua liceului.

-Ce naiba faci?, s-a întors spre mine încă ținându-mă de mâna.

-Mă opresc pentru ca nu vreau sa merg cu tine, i-am răspuns trăgându-mi mâna din a sa din nou.

Mi-am încrucișat brațele la piept și am așteptat sa văd ce va mai face gândindu-mă ca mai sunt cam 30 de minute din ora.

-Violet draga, chiar nu știu când vei înțelege ca aici nu este după cum vrei tu, a spus suflecându-și mânecile bluzei sale negre ca mai apoi sa ma ia pe sus.

M-am zbătut și l-am rugat sa mă lase jos și i-am spus ca voi merge și singură, dar acesta mă căra in continuare pe umărul sau precum un sac de cartofi.

Chiar când doar doi pași mai ne despărțeau de ieșire o voce ne-a oprit țipând:

-Ce naiba faceți voi doi aici?

Black Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum