Douăzeci și doi.

2.3K 229 16
                                    




        Nu a trecut prea mult timp pana ce am auzit bătăi insistente in usa camerei mele.

Credeam ca este mama mea fiind gata sa mă certe pentru ca i-am stricat combinația, dar când am auzit vocea lui strigându-mi numele m-am cutremurat.

M-am șters la ochi ridicându-mă din pat și mergând sa ii deschid usa.

-Te rog frumos sa ieși afara din casa mea și sa nu mai te întorci vreodată, aproape i-am țipat in fata și i-am închis usa in nas din nou.

-Violet, îmi pare rău. Nu știam ca e mama ta, a spus de pe partea cealaltă a ușii și după pentru careva minute a fost liniște.

-Nu mai contează Black, doar pleacă, i-am spus privind prin geam luna mare și luminoasa ce se afla pe cer.

-Și caută-ți alta fata cu care sa te joci pentru ca eu nu voi fi niciodată ,,luna ta" și te rog sa mă lași definitiv in pace, am continuat.

Aceeași liniște s-a auzit de dincolo de usa așa ca am deschis-o puțin pentru o secunda sa văd dacă mai era acolo.

Cât mi-am forțat ochii sa vadă ceva prin întunericul holului cineva m-a împins înapoi in camera, acea persoana intrând odată cu mine.

Spatele mi-a fost lipit de usa, iar un corp mare s-a presat de al meu. Mâinile lui le-au prins rapid pe ale mele, fata lui s-a apropiat de a mea, iar lumina lunii ii lumina puțin chipul tulburat și dur.

Mă păcălise, făcuse in așa fel încât sa intre, iar eu am căzut din nou in capcana lui.

Black Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum