Adopted?! *pauza*

Capitolul 4

Liam: oh nu, a iesit un fir din instalatie. O pune deoparte.

Louis: dar era instalatia mea preferata, spune intristandu-se.

Am luat instalatia si m-am uitat la ea. Era simplu de rezolvat.
Am reparat chestii mult mai complicate.

Eu: aveti un pistol de lipit?

Liam: da

Eu: aduceti-l, a si mai am nevoie de o surubelnita cu capul in forma de cruce.

Toti se uitau confuzi la mine.
Am mai zic ca am fost nevoita sa invat cum sa repar diferite chestii, iar la instalatia asta e o nimica toata de reparat.
Plus de asra, nu puteam sa ii las asa, stiind ca o pot repara, mai ales daca le placea mult aceasta instalatie.

Liam a venit cu cele cerute si m-am apucat de treaba.
Am dat carcasa jos, si am inceput sa lucrez pe acolo. Dupa cateva minute era ca si noua.
I-am pus capacul la loc si am bagat-o in priza, imstalatia incepand sa lumineze ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat cu ea.

Louis: o Doamne! Multumesc! Multumesc! Multumesc! Termina ce are de zis si ma ia in brate.

Imeidat cum i-am simtit bratele pe pielea mea, am sarit ca arsa. Nimeni in afara de directoarea de la ofelinat nu m-a mai luat in brate pana acum.
Brusc multe amintiri au inceput sa imi apara in fata ochiilor.
Nu avusesem parte de un gest de iubire din partea cuiva strain.

Tremuram toata amintindu-mi mana multor barbati pe mine. Eu impotrivindu-ma.
Atatea amintiri...

Elenour: Blythe! Esti bine? Trezindu-ma la realitate.

Zayn: esti palida.

Eu: a, da... Doar mi-am adus aminte de niste lucruri, nimic important.

Pe naiba nimic important.
Au fost atatea persoane care inainte sa intre la inchisoare, sa imi spuna ca vor veni dupa mine si se vor razbuna pe mine. Pe simplul fapt ca din cauza mea au ajuns la puscarie.

Restul si-au reluat activitatile, iar eu m-am pus pe canapea, inca avand acele inagini in fata.
Aveam impresia ca le traiam, nu ca erau doar amintiri.
Simteam fiecare durere, fiecare atingere, fiecare palma, sinteam tot.

Toti aveau dreptate. Sunt doar o "c***a". Nimic mai mult.

O scena mi-a atras atentia. Era Louis care statea sprijinit de un mic dulapior, si se uita la restul cum pun ultimele detalii. Langa el a venit Elenour care l-a luat in brate si si-a asezat capul pe pieptul lui. La cateva fractiuni de secunde distanta, Louis a sarutat-o lung pe crestet.
Nu parea ca vrea sa ii faca vreun rau. Si chiar stiu foarte bine cum arata o persoana care doreste sa faca acest lucru.
El in schimb se uita la ea cu multa dragoste.

Era si dragut dar si ciudat sa ii privesc. Nu mai vazusem pana acum un cuplu care sa isi arate atata dragoste doar din lucruri marunte.
Defapt nu mai vazusem la nimeni gesturi de dragoste.
Era ciudat. Tot ce tine de mine e ciudat.
Daca toata actiunea asta s-ar fi intamplat in alta casa, eu eram de mult pe jos batuta.

In afara de putinele imbratisari pe care mi le oferea directoarea, nu am mai avut parte de vreun gest de afectiune.
Nu stiu cum se simte ea mai exact. Nu stiu nimic ce e legat de dragoste.
Poate si de asta am reactionat asa cand Louis a vrut sa ma imbratiseze.
Creierul a reactionat inaintea inimi, crezand ca o sa urmeze un pericol.
Dar nu sunt sigura daca acesta urma sa apara.
Nu mai sunt sigura de multe lucruri.
Vreau doar sa fiu singura. Asa imi e cel mai bine.

Singuratatea imi e cea mai buna prietena. Si ironic, imi e si un dusman.

Harry: baga-l in priza.

M-am trezit din gandurile mele, si m-am uitat la ceilalti. Pareau foarte entuziasmati de acel brad impodobit cu mici obiecte.
Tot nu vedeam nimic special in el.

Louis: nu iti place? Uitandu-se la mine.

Eu: eh, e dragut, dar tot nu ma dau in vant dupa chestiile astea.

Niall: arata macar un mic zambet! Entuziasmat.

Zambet, hmmm. Nu cred ca am zambit vreodata. In toate pozele pe care mi le-a aratat directoarea, eram morocanoasa.

De mica nu am avut vreun motiv pentru a zambi.

Eu: nu... nu stiu cum, privesc in alta parte.

Ceilalti s-au asezat si ei pe canapea, in jurul meu, toata atentia fiind acum pe mime, si nu pe acel ornament din incapere care tocmai fusese impodobit de ei cu atat de multa dragoste si fericire.

Nail: ridici colturile gurii, nu e greu.

Louis: uite asa, imi zambeste slab.

Eu: nu. Nu pot sa o fac si gata.

Zayn: macar incearca.

Eu: nu am zambit niciodata, nu cred ca o pot face acum.

Restul au tacut.
Am o viata trista, stiu. Nu eu i-am pus sa ma adopte.

Eu: stiti ca ma puteti duce inapoi la orfelinat oricand.

Elenour: in nici un caz, tu nu te mai intorci acolo.

Niall: o sa te ajutam sa devi normala.

Eu: nu am fost niciodata diferita. Pentru mine, viata pe care o duc acum inseamna normalitate.

Niall: o sa te ajutam.

Eu: nu puteti, nimeni nu poate, spun jucandu-ma cu o ata iesita din blugii mei.

Niall: ba da putem. Si eu nu ma las pana nu o sa te vad zambind, insista el.

Eu: n-o sa reusesti.

Louis: a, uitasem. Am vorbit cu un psiholog, o sa vina maine la noi. El o sa stie cum sa te ajute.

Eu: de ce va mai complicati? Sunt o cauza pierduta.

Ma ridic de pe canapea si ma duc in bucatarie sa beau niste apa.

Sunt o cauza pierduta...