Adopted?! *pauza*

Capitolul 4

Niall spunea ca in aceasta perioada toate familiile stau unite.
Intrebarea vine, care familii? Da, poate cei care au una se simt bine de Craciun. Dar cei care nu au, ce fac?
Cu cine sa sarbatoreasca?
Si ce porcarie imensa cu Miracolele de Craciun. De parca parintii ar inceta sa isi mai dea copii nevinovati la orfelinate. Sau nu ar mai exista boschetari pe strada.
Sau unii oameni nu ar mai muri de foame in timp ce altii arunca mancare in prostie. Si se mai plang ca nu le-au pus un ingredient pe care il voiau ei.

Daca nu ar mai exista chestiile astea, alea da Miracole. In rest nu stiu ce sa zic.

Spre ghinionul meu, cand am stat pe strada era iarna. Si era tot perioada asta "minunata" a Craciunului.
Si ghiciti ce? Din contra, persoanele erau mult mai reci cu tine, cand se presupunea ca trebuiau sa fie bune.
Eu inghetam de frig deoarece aveam un simplu hanorac pe mine, iar ei ma priveau de parca urmau sa ma aruce de pe cea mai mare cladire de pe pamant.

Macar de ar fi facut asta...

Nu intelegeam atunci de ce toti erau asa. Nu intelegeam cu ce gresisem de aveam o pedeapsa atat de grea.
Apoi am ajuns la concluzia ca asa e lumea. Indiferent de ce ai face.

M-au facut sa sufar pentru ca, cine stie, asta merit.

Priveam pierduta pe geam. Asa as fi vrut sa ma arunc si sa scap odata de chinul acesta.
Fara sa imi dau seama incepusem sa lacrimez. Nu imi place cand imi las emotiile sa iasa la iveala, urasc ca sunt asa vulnerabila.
Ce e atat de greu de inteles ca vreau ca suferinta mea sa se sfarseasca.
Dar poate de asta nu am murit pana acum. Sunt prea egoista, vreau sa plec ca sa imi fie bine. Dar nu merit asta.
Nu merit dulcea alinare a mortii.
Ce am facut ca sa merit asta? Nimic. Deci asta inseamna ca trebuie sa stau sa indur tot ce mi se intampla.

M-am indreptat spre geanta mea, si am inceput sa caut printre buzunarele laterale. Pana am gasit-o. Lama mea!
Sunt slaba ca ma folosesc de ea pentru a ma calma. Dar ea e singurul mod prin care ma pot linisti in astfel de situatii. Singura care imi da speranta si ma face sa cred ca poate va fi bine candva..

M-am indreptat inspre baie, unde m-am taiat. Semnele de pe mana mea erau deja adanci. Dar nu imi pasa.
Ma linisteam cu fiecare taietura.
Am stat cateva minute asa, uitandu-ma la mainile mele, dupa care mi-am dezinfecatat mainile si lama cu niste apa, mi-am pus bratarile inapoi pe maini, iar lama am ascuns-o si pe ea undeva pe sub chiuveta. Undeva unde doar eu urma sa stiu de ea.

Iesisem la tanc, exact atunci a intrat Louis in camera.

Louis: imi pare rau de momentul de la masa.

Eu: mie ar trebui sa imi para rau ca am sarit asa. Adica daca voi credeti in treburile astea e ok. Eu in schimb nu o fac.

Louis: am inteles asta. Poate candva vei ajunge sa crezi in ele.

Eu: ma indoiesc. Mereu am fost asa.

Louis: am zis poate...

Un moment de liniste intre noi.

Louis: vi jos, sa mai stam impreuna?

Daca stateam aici in camera era posibil sa incep iar sa plang si sa ma tai pentru a doua oara pe ziua de azi.
Iar daca mergeam jos era posibil sa spun iar vreun lucru care sa ii supere...

Eu: nu stiu...

Louis: te rog.

De ce toti ma roaga atat? Ar putea pur si simplu sa ma ia intr-acolo cu forta. Ca si restul.

Eu: bine.

L-am urmat pana in living, unde restul impodobeau bradul.
Eu doar vedeam um simplu brad cu diferite ornamente. Nimic special.