Adopted?! *pauza*

Capitolul 4

Oricum nu voi sta mult nici aici, deci...

Cand a venit vorba de schimbat, am stat putin sa ma decid cu ce ma pot imbraca. Aveam de ales intre 3 hanoracuri negre, cu gluga si fara fermoar, o bluza simpla, neagra, 2 perechi de blugi negri, si vreo 3-4  tricouri, tot negre.

Cam astea sunt toate hainele mele. Multe nu? Stiu.

M-am imbracat in cele din urma cu un hanorac negru.
Sincera sa fiu, ma simt mai bine in hanorac, decat intr-o bluza.
Mi-am schimbat si perechea de blugi, cu alta. Iar hainele pe care le-am purtat zilele acestea le-am bagat intr-un cos care am vazut ca era pentru haine murdare.

Nu prea aveam chef de iesit din camera. Preferam singuratatea oferita de camera in care stateam momentan.
Imi e greu sa ma acomodez si sa ii spun "camera mea". E ciudat.
Chiar ma astept in orice moment sa fiu trimisa inapoi la orfelinat.

Sincer... Adica, de ce niste persoane asa ca ei, m-ar adopta? Tocmai pe mine?
Sunt o gramada de alti copii care merita sa fie adoptati, dar nu si eu.

Eu merit sa mor in intuneric.

M-am asezat din nou in pat, si am inceput sa ma uit prin camera, pentru a nu stiu cata oara de cand sunt aici.
Stiu ca o tot zic, dar e prea frumos ca sa fie adevarat. Adica, de ce ar fi atat de buni cu mine? De ce mi-ar oferi atatea?
Si daca tot aveau vreun plan de a adopta pe cineva, de ce tocmai pe mine?

O sa ma termin psihic pana voi gasi raspunsul la aceste intreburi.

Niall: batand in usa, hai la masa.

Eu: nu imi e foame.

Niall: nici sa nu te aud, vi la masa, imi zice de dupa usa.

Eu: dar chiar nu imi e foame.

Naill: Blythe... Hai te rog la masa. Trebuie sa mananci ceva.

Eu: mmbine...

Stiam ca daca nu merg la masa, nu va inceta.
Am deschis usa si l-am vazut zambind sayisfacut ca m-a facut sa merg sa mananc.
Jos era mare distractie si veselie. Pareau ca au o dispozitie foare buna.

O mica intrebare: ei mereu sunt asa?
Se comporta ca si cum nimic nu s-ar intampla.

Toti m-au salutat.
Se pare ca ma asteptau pe mine ca sa mancam.

Mi-am pus jumatatea mea de bol de lapte, iar apoi cerealele.
Ma pusesera, slava Domnului, undeva mai aproape de margine.

Louis: veste maree, azi impodobim braduuuuul! Entuziasmat.

Restul au fost bucurosi si ei, eu in schimb m-am comportat ca si cum nimic nu se intamplasem.
Nu vedeam nici un farmec la a impodobi un brad. Cum am mai zis, nu vad nici un la toate perioada asta de Craciun.

E o porcarie...

Louis: Blythe, nu esti bucuroasa ca impodobim bradul?

Eu: neh.

Zayn: de ce?

Eu: nu ii vad nici un farmec.

Niall: cum nu? Este spiritul Craciunului, toata lumea e mai buna! Se intampla miracole in aceasta perioada. Toate familiile se aduna, si uita toti de griji. E cea mai incredibila perioada din an. N-ai cum sa nu iti placa.

Eu: pur si simplu. Nu simt nici un spirit al Craciunului. Nu cred in Miracole. Sa fim seriosi, ce ziceti ca se va intampla? De parca dispare foamea, sau dispar razboaiele. Nu! E o porcarie toata treaba asta cu Craciunul. Dar daca voi vreti sa faceti toate chestiile alea, faceti-le. Doar nu ma implicati si pe mine. Nu le vad rostul. O sa fiu in camera. Spun si ma ridic de la masa.