Un Inger Din Iad ~ fanficion Creepypasta ~

Introducere

Buna, numele meu este Kitsune Iama (se pronunta Kiţune), am 17 ani si cred ca va intrebati cum de am un nume asa ciudat. Ei bine eu sunt de origine Japoneza.
Oricum... Haideti, sa nu mai lungim povestea.
Eu locuiesc cu parintii mei si nu am nici sora si nici frate...ei bine.. cred din punct de vedere ca am parinti adoptivi. Iar eu imi URASC parintii adoptivi.
De ce? Ei bine din cauza ca m-au inchis in casa asta timp de 17 ani! Nici aproape de usa nu ma lasa sa ma duc!
Oare va intrebati cum de pot sa stau in casa, timp de 17 ani, fara sa iau vreo gura de aer de afara, huh?
Ei bine e greu. Mai ales ca persoanele cu care am vorbit in toti acesti ani sunt: mama, tata si un ursulet de plus lasat de parintii mei biologici.
Cat despre cum arat: eu sunt o fata rea cu par turcoaz (vopsit), culoarea ochilor mei sunt albastrii, am piercing-uri in buza si in spranceana stanga, mereu ma imbrac cu niste adidasi albastrii, niste blugi rupti negrii ca noaptea si cu un hanorac movaliu cu o gluga larga.
Oare cum de am piercing-uri in buza si-n spranceana?
Ei bine nici eu nu stiu din punct de vedere ca le am de 2 ani. Ciudat, nu-i asa?
Mama: -Kitsune, e gata masa!
Eu: -Vin acum!
Tata: -Grabeste-te! Se raceste mancarea!
Eu: -Vin, vin!
Doamne, n-au pic de rabdare!
Cobor scarile si ma asez la masa.
Mama: -Deci, cum au fost cursurile zilnice? (fac cursuri online)
Eu: -Ca de obicei...
Tata: -Numai note bune?
Eu: -Da..
Tata: -Sper ca n-o sa vad vreo nota mica de la tine.
Eu: -Da, tata, am inteles.
Mama: -Ti-ai facut toate temele?
Eu: -Da, mama..
Am terminat de mancat, am urcat scarile pana la etaj si m-am dus in camera mea.
Acolo m-am trantit in pat si mi-am afundat lacrimile in perna.
M-am saturat de viata mea de cacat! M-am saturat sa fiu tinuta captiva in casa asta a ororilor! M-am saturat pana si de notele mari!
Toata ziua: note mari, teme, cursuri! Numai asta stiu sa fac! M-am saturat de toate!
Mi-am ridicat fata de pe perna ca sa-mi sterg lacrimile (si ca sa nu ma sugrum). Ma uit spre skateboard-ul meu
Eu: -Hmph. Oare de ce mai am skateboard-ul. Nici prin casa nu am voie sa ma dau cu el. Hm, nicio grija. Peste 3 zile o sa implinesc 18 ani si poate atunci o sa ma lase sa ies din casa asta blestemata.
Hm, mi s-a facut foame.
Cobor la parter si ma duc in bucatarie. Imi fac niste sendvisuri, iau niste servetele si am tulit-o de acolo.
Mama: -Ce faci cu sendvisurile alea?
Eu: -Da..
Am evitat orice discutie si m-am dus in camera mea.
Deschid laptopul si ma uit pe YouTube la tutoriale pentru skateboarding (sau la cum esueaza altii)
|Urmatoarea zi|
Hm, mi-e foame.
Ma duc la parter si vad ca parintii mei discuta un subiect important. Ma lipesc de perete ca sa vad despre ce vorbesc.
Mama: -Cand crezi ca o sa-i spunem?
Tata: -Mai trebuie sa asteptam.
Mama: -Dar e aproape majora.
Tata: -Nu-ti face griji, oricum nu este destul de mare ca sa inteleaga.
Mama: -Dar daca o sa-si dea seama? Daca o sa -
Eu: -O sa ce?
Mama: -K-Kitsune! De cand stai acolo?
Tata: -Cumva trageai cu urechea?
Eu: -Si ce daca am tras cu urechea? Ce se intimpla aici!? Si ce-mi ascundeti!? Si ce Doamne iarta-ma sa-mi dau seama!?
Nimeni n-a zis nimic dar tata a venit catre mine si mi-a tras o palma.
Tata: -Nu tipa la parintii tai!
N-am putut sa ma opresc si am izbucnit in plans zicand:
-Nici nu sunteti parintii mei adevarati!
Am plecat de acolo in lacrimi si am intrat in camera mea unde mi-am afundat lacrimile in perna.
Nu pot sa cred! Fix de dimineata am primit o palma de la tata! Gata, de-ajuns! In seara asta o sa fug de acasa!
Inainte sa fug de acasa ma duc pe furis la bucatarie sa-mi iau niste provizii. Ma duc glont in camera mea si le pun in geanta. Imi pun laptopul (cu incarcator cu tot), telefonul, castile, skateboard-ul, ipad-ul meu si am inchis inventarul.
|Seara|
Este timpul sa plec din casa asta a ororilor.
Imi iau geanta, ma duc la parter in pasi subtili si verific daca e cineva prin imprejurime.
Pfiu. Ce bine ca parintii mei sunt in camera lor.
Am deschis usa si am inchis-o cu grija. Apoi am fugit de acolo cu gluga-n cap si m-am dus in padurea de langa casa noastra.
Da, libertate si aer proaspat! Ce este rau in asta? Hmph, ce mai parinti. Nici nu stiu cat de bine e afara. Sunt asa de nesuferiti, oare de ce nu m-au lasat afara din prima zi!? Pun pariu ca parintii mei biologici sunt mai buni decat ei.
Nu m-am putut opri si am inceput sa plang. Nici sa vad pe unde merg nu puteam de la lacrimile alea. Dintr-o data m-am impiedicat de o piatra si m-am izbit de pamant pierzandu-mi cunostinta.

Hallooo! =3 Ce face lumea?
Sper ca v-a placut capitolul si o sa incerc sa public mai des dar deocamdata nu promit nimic! Asa ca nu va ambalati!
P.S.: Votati pt. poveste daca v-a placut! ^v^