Leo Howard - un nou coleg în clasa mea (Vol. 1)

Something about the sunshine

- Stii, eu chiar nu inteleg de ce te-ai ascuns, oricum te-a vazut, am spus dupa ce in sfarsit terminaseram turele de inconjur ale casei si ne asezasem pe sezlonguri. Leo, Leo! Tu ma auzi ce zic? spun nervoasa, uitandu-ma serios catre el.

- Aa, scuze. Ma gandeam cat de frumos ne sta impreuna, spune el ganditor, stand cu o mana la ceafa.

- Sa stii ca nu scapi cu asta, desi... e atat de aww, am spus inmuiata.

- Ar trebui sa mergem. Se face frig, spune ridicandu-se brusc de pe sezlong.

- Tu glumesti? am spus ridicandu-ma in fund.

M-am gandit sa-i fac o surpriza si m-am ridicat repede impingandu-l in piscina.

- Hahahahah, am spus tinandu-ma de burta, razand.

 - Da, foarte amuzant, se imbufneaza el.

L-am tras de mana ducandu-l in casa si urcand scarile pana la noi in camera. L-am impins pe pat asezandu-ma peste el, sarutandu-l.

- De cand esti tu asa? ma intreaba speriat.

- Shhht. Acum e randul meu, am spus punandu-mi degetul la gura, chicotind.

****

- Leo, cat e ceasul? intreb deschizand ochii cu greu si vazand apoi ca in camera e intuneric.

Leo nu imi raspunse, cred ca dormea, asa ca mi-am ridicat capul de pe pieptul lui uitandu-ma la telefonul pe care si-l lasase langa el. Era 00:12.

M-am ridicat silentios din pat, am inchis incet usa si am coborat repede scarile. Nu era nimeni. Mi-am intins mana peste tot pe perete cautand intrerupatorul, dar nu il mai gaseam.

- Unde naiba esti? am pufnit spargand linistea ce se instalase de ceva timp in incapere.

Am auzit un scartait venind din capul scarilor iar dupa niste sunete ciudate ce pareau ca se intensifica. Am fugit in bucatarie, sau cel putin asa credeam. Din nou am inceput sa caut dupa intrerupator si intr-un sfarsit l-am gasit. Am simtit prezenta cuiva, iar dupa aceea o respiratie usoara venind din fata mea. Am aprins repede lumina.

- AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA! am tipat speriata lasandu-ma in jos.

- Ce s-a intamplat, iubito? ma intreaba el lasandu-se jos langa mine, speriat.

- Nu stiu...pur si simplu m-ai speriat de moarte, am spus clatinandu-ma in fata si in spate, cuprinzandu-ma cu mainile.

- Scuze, nu am vrut. Ma trezisem si nu te mai vazusem langa mine si nici in patul tau nu erai asa ca m-am speriat si am coborat jos. Atunci am auzit ceva ciudat si cred ca era din cauza scarilor care sunt cam vechi, dar am continuat sa merg si am intrat in bucatarie. Te-am gasit aici iar tu te-ai speriat, a chicotit.

- Foarte amuzant, am spus serioasa, ridicandu-ma inapoi in picioare ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Si ma rog, ce cautai fix in fata mea la doar cativa centimetri distanta? M-ai speriat.

- Pai mi-am dat seama ca esti tu, dar nu voiam sa te sperii atat de tare si nici nu aveam nevoie sa aprind lumina pentru ca imi cunosc casa.

- Da, foarte amuzant. Si totusi ai reusit sa ma sperii! am spus mergand in sufragerie.

- Haide, nu te supara, iubito, imi spunea mergand tot in spatele meu. BAU! tipa dintr-o data. Eu tresarisem si ma intorsesem inapoi cu fata la el, iar el radea tinandu-se de burta.

- Termina! am spus nervoasa, gesticuland din maini. Nu e amuzant deloc.

Am urcat repede scarile, inapoi in camera.