Year 2079

26. Salvarea

Lacrimile din ochii mei continuau sa curga, fara ca eu macar sa le pot opri.

Si nici nu aveam idee de ce naiba plang macar. Ce am auzit nu este un motiv sa plang, niciunul mic. Dar totusi stau in camera mea, pe pervazul mare al geamului, cu picioarele la piept, cat mai mica posibila in timp ce ma uit pe fereastra. Uitandu-ma la zapada care pana si ea pare mai fericita decat mine. Si e o afurisita de zapada. Eu sunt un om si am si eu dreputirile mele de a fi- Oh la naiba, de ce mereu fac asta? Mereu ma gandsc la toate drepurile de care s-ar presupune ca as avea dar nu am. Fie ca imi place, fie ca nu. Asta este lumea pe care Harry a modelat-o iar eu trebuie sa invat sa traiesc cu ea.

Harry...

Ultima dar si prima persoana pe care vreau sa o vad in momentul asta. Cuvintele dintre Jenna si Louis care stateau ieri seara doar ei doi, nu imi paraseau capul. Cuvintele lor erau dureroase si nu puteam sa simt niciun fel de lucru bun in acele cuvinte. Tocmai Jenna si Louis, doua persoane pe care le cunosc putin, imi spun mie ce simt? Cand nici nu stiu ce ar trebuii sa insemne... dragostea.

Ugh, cuvantul asta, dragoste, e un cuvant asa de ciudat care imi provoaca fiori pe sina spinarii si ma ingrozeste. Urasc sa stiu ca cineva a adaugat numele meu in aceasi propozitie cu acel cuvat.

Nu stiu, nu stiu ce este dragostea si in timp ce stau si ma uit pe geam, cred ca as dori sa nu stiu niciodata de ea. Daca s-ar presupune sa fiu acum indragostita, lucru care nu sunt, atunci nu imi place.

Asta inseamna dragostea? Sa iti fie frica de persoana asta intunecata dar in acelasi timp sa te simtiti bine in bratele sale? Adam mi-a spus foarte bine ca daca ar trebuii sa parasesc lumea asta, as fi trista pentru ca as pierde pe cineva drag. Acelasi lucru mi l-a spus si Harry si totusi, gandul ca daca am sa mor, o sa ma faca sa cred ca singurul lucur pe care am sa il pierd o sa fiu eu. Nu Harry, nu Printul intunecat care vrea sa ma omoare, nimic din toate astea.

Si totusi, e asa de ciuidat. Incerc sa ma gandesc si sa imi dau seama de una singura ce naiba ar putea sa fie sentimentul asta idiot.

"Nu este neaparat sa sti ce este dragostea, ca sa te indragostesti."

Tocmai Jenna mi-a spus asta odata si mereu cand am ocazia, sa fiu sincera, ma gandesc la cuvintele ei. Nici pana acum nu le-am gasit rostul si ma intreb cand am sa o fac. Am incercat sa ma gandesc la lucrurile pe care mi le-a spus Harry despre sentimentul asta si totusi nu inteleg. Ar trebuii sa sti ce este dragostea ca sa te poti indragosti. Nu inteleg ce ar putea sa insemne asta. Nu are logica...

Nervoasa si intr-un fel foarte frustrata, m-am dat jos de pe pervazul geamului peste care stateam de mai bine de o ora si plangeam in continuu, gandindu-ma la exact aceleasi lucruri.

Am dat cu multa apa rece pe fata, oprind lacrimile sa mai curga intr-un final de pe ochii mei. Am iesit din camera mea, verificand in stanga si dreapta pe holul mare. E ora 12, pranzul, deci sansele sa dau de Harry sunt groaznic de mari. Dar am continuat sa merg pe hol, uitandu-ma in toate partile posibile. Am ajuns sa cobor scarile casei fara sa dau de cineva, asta pana cand am ajuns jos in capat iar ochii mei au cazut peste femeia cu parul blond deschis si cu o privire calda.

"Oh 'neata draga mea," Samantha imi spune cald atunci cand vine spre mine cu pasi simpli, zambindu-mi placut.

"B-Buna dimineata," Habar nu aveam de ce tonul meu tremura dar i-am raspuns. Si acum eu ce ar trebuii sa fac? Cum sa scap de ea?

"Vrei sa te ajut cu ceva?" Întreabă ea cand vede ca stateam pe ultima treapta de jos, in picioare, uitandu-ma oriunde numai la ea nu.

"Um... nu, e totul ok- adica da, poti, asta daca vrei, evident." Spun rapid, schimbandu-mi cuvintele pe care planuiam sa i le spun fiecarei persoane pe care o intalnesc.