Corbul

Capitolul 8: Miracole de Craciun

René isi rezema capul de pieptul meu. Am privit-o cum isi impleteste degetele cu ale mele. Am strans-o putrnic de mana si i-am sarutat crestetul. Imi zambi jucaus, apoi se uita dinnou la ecranul televizorului.

Era "Charlie si fabrica de ciocolata". Mai vazusem o data filmul, acum cativa ani, dar René a insistat mult sa il vedem. Inca nu itelegeam de ce.

Eram mai atent la ea decat la film, la zambetul ei si la sclipirea din ochii. Mi-am asezat bratul pe dupa umerii ei si mi-am intors privirea spre fereastra.

Stateam in satul asta de cel putin 2 saptamani.

Eu imi petrecusem o parte din viata aici, si nu mi-se parea ceva atat de grozav. Dar pentru René era ceva magnific. De mii de ori imi spusese cat de mult ii placea, ca totul era un paradis pe pamant. Eu eram fericit doar cand ea zambea, asa ca nu aveam alte planuri atat timp cat ea se distra.

Dar nu o mai lasam sa iasa singura. Dupa altercatia cu golanii aceia am devenit mai protector. Nu o data avusesem impresia ca devenisem chiar posesiv, dar gandul acela trecea repede.

René insistase sa avem un brad de craciun mare si colorat, asa ca nu am avut de ales. Acum bradul, incarcat cu becrulate, beteala si globuri era asezat langa pianul bunicului.

Buzele umede ale lui René imi atinsera gatul.

-La ce te gandesti? spuse, cuibarindu-se mai aproape de mine.

I-am sarutat buzele , apoi am inchis televizorul. Ma privi insistent, cerandu-mi sa ii raspund la intrebare.

-La nimic. am oftat intr-un sfarsit.

Nu ii placu raspunsul. Ma privi incruntata cateva secunde, dar apoi paru sa uite.

-Te-ai mai gandit ce cadou vrei de craciun? spuse, aranjandu-se patura pese genunchi.

-Ce cadou sa mai vreau cand esti tu aici? fu raspunsul meu, apoi am sarutat-o lung si apasat.

-Trebuie sa existe ceva ce sa iti doresti.

-Nu vreau nimic. am continuat, plimbandu-mi mana pe soldul ei sub patura.

-Esti rau! striga, privindu-ma suparata. De ce nu vrei sa imi dai niciun indiciu despre ce sa iti cumpar.

Era un joc copilaresc, dar imi placea. Si adevarul era ca nu voiam nimic. Si stiam ca ea ingelege, dar din spiritul sarbatorilor voia sa imi cumpere ceva. Dar ce voiam eu cel mai mult nu putea fi cumparat. Aveam nevoie de mantuire, de iertare. Dar asa ceva nu exista pentru mine.

Am privit-o in ochi, privirea ei cercetandu-ma. Jocul se terminase. Eram asezat deasupra ei , cu mainile plimbandu-se pe trupul ei, examinand cu trandete fiecare particica. Isi incrucisa picioarele in jurul mijlocului meu si ma saruta apasat, desfacand cu degetele mici si abile nasturii camasii. Mi-am plimbat degetele pe pieptul ei dezgolit sub al meu, i-am sarutat obrajii.

Cuvintele usturatoare ale golanilor imi rasunau mereu in minte. Pedofil. Asta eram. Dar nu m-am oprit. Imi placea prea mult.

O alta imagine imi rasari in fata ochilor, René de brat cu unul dintre tinerii din padure sau de la scoala, plimbadu-se alaturi de el, zambindu-i dulce, sarutandu-l.

Am alungat imaginea. René era a mea. Avea sa fie a mea acum , maine si pentru totdeauna. Doar a mea.

Mi-am apasat mai mult trupul peste al ei, iar fata scoase un ofata scurt de placere. Auzeam cum canapeaua de piele scartaie sub noi, dar tot nu m-am oprit. Inima imi batea din ce in ce mai mult, nu eram ghidat doar de iubire, de dorinta carnala , ci si de dorinta de a ma convinge pe mine ca o posedam.

Un oftat dulce de extaz sa scurse de ea buzele ei. Am privit-o cum se unduieste sub mine. Avea obrajii imbujorati, fierbinti. Tot trupul ei era o oaza de caldura, pe cand pe al meu il simteam rece ca un sloi de gheata.

Am sarutat-o, buzele mele topindu-se pe ale ei, apoi un oftat imi parasi gatul. M-am relaxat putin. Canapapeaua scartaia, iar pernele erau imprastiate peste tot. Patura aluneca pe podea, dar nici eu si nici René nu i-am dat atentie.

Asta era paradisul meu pamantean. René era ingerul meu, mantuirea mea. Era cel nai bun cadou. Si stiam ca intelege asta.

De fapt, intelegea tot. Intelegea cat de periculos era sa locuiasca cu un criminal, cat de greu era pentru mine sa nu o ating in fiecare clipa. Intelegea ca era ilegal si imoral sa fim impreuna in acest fel. Intelegea tot ce eu nu ii puteam explica prin cuvinte.

-Te iubesc. imi sopti , privind in sus la mine.

-Si eu te iubesc. i-am soptit si eu, sarutand-o.

Data de 25 Decembrie veni mai repede decat ma steptasem. René se simtise cam rau in ultima vreme, asa ca nici eu nu iesisem la "vanatoare". Stateam nopti intregi treaz impreuna cu ea, priveam focul din semineu si vorbeam diferite fleacuri. Devenise ceva atat de normal pentru mine sa o am adesea in preajma, sa ii simt parfumul impregnandu-mi hainele si pielea.

In noaptea de Craciun se simtise atat de rau, incat m-am speriat. Pentru prima data in 20 de ani, eram speriat ca voi pierde ceva drag mine. Cu tot sangele rece pe care il aveam, eram doar o carpa in mana acestui destin.

Sangele imi inghetase cu adevarat in vene cand am auzit-o pe René strigandu-mi numele din baie.

Aproape am doborat usa baii. Iar ea era acolo, asezata pe capacul de la toaleta. Am ingenuncheat langa ea si i-am prins mana mica sa tremuratoare in mana mea.

-René. am soptit aproape de urechea ei. Te rog, spune-mi ca esti bine.

Nu imi raspunse. Isi ridica doar privirea surazatoare spre mine, si imi cuprinse gatul cu bratele firave.

-René! Ce ai patit? Spune-mi.

Imi arata un test de sarcina asezat pe marginea chiuvetei. Era pozitiv.

Eram amortit complet. Sarcina. René era insarcinata. Era copilul meu. Ea era a mea.

Nu mi-am putut opri lacrimile de fericire. De asta se simtea atat de rau in ultima vreme. Era insarcinata. Nu mai aveam cuvinte.

Se dadu usor in spate, si cu lacrimi de fericire curgandu-i pe obrajii infierbantati, spuse :

-Craciun fericit!

Zambetul i-se lati cand i-am atans tandru stomacul. Aproape il puteam simti. Viu, cald si superb la fel ca mama sa. Am sarutat-o chiar acolo, pe podeaua de marmura a baii.

Stateam amandoi pe canapeaua din salon, privind focul care ardea jucaus in semineu.

-E cel mai frumos cadou, René. i-am spus, zambind.

-Si pentru mine e un cadou minunat.

Ii mangaiam tandru stomacul, sintind caldura pelii ei sub rochia de seara. Imi puteam deja imagina bebelusul jucandu-se pe podeaua camerei noastre, avand parul negru, stralucitor si moale.

-Totusi, mai am un cadou pentru tine. spuse ea, scotand dintr-un cos un cadou impachetat in hartie colorata.

-Ce e asta? am intrebat-o curios.

Nu imi raspunse. Am deschis repede cutia, si in el era asezat pe o bucata de satin albasta un pistol.

Era unul dintre pisoalele de colectie, din argint si fildes, frumos lucrat.

L-am privit plin de adimratie, apoi mi-am intors privirea spre René.

-Esti minunata! i-am soptit, mangaindu-i parul moale.

Pe fereastra de afara se vedeau fulgii cazand usor pe pamantul acoperit de zapada. Acesta era, poate pentru prima data in viata mea, un Craciun fericit.