Corbul

Capitolul 2: Intalnirea

Eram cu totii adunati in sala de conferinte a scolii. Directorul isi tinea discursul plictisitor pe care nimeni nu il asculta, iar elevii povesteau despre excursiile scumpe in care au fost. Fetele isi etalau hainele de fite cumparate de parinti pe bani multi si fara rost. Haine pe care le-as sfasia cu mainile mele pentru a vedea carnea frageda , rozalie si formele pline ale corpurilor lor dezvoltate inainte de vreme. Voiam sa le simt caldura corporala, sa le vad viata scurgandu-se din ochii precum sangele din vene.

Insa privirea mi-a fost atrasa de directorul uscativ care vorbea. Era un tip plin de el, care nu vedea rostul satisfacrii placerilor carnale pe care corpul le cere unui barbat. Nu vedea nici rostul placriilor pe care le cerea spiritul unui rebel, unui artist.

Pe peretele din spatele lui era atarnat un tablou pictat de mine, un conglomerat de linii negre si rosii, pe un fond alb, aproape argintiu. Desi ei nu stiau, reprezenta moartea fiecarei fete din sala, intrun moment apropiat.

Linile negre reprezentau momentul mortii, noaptea, cand domnesc linistea si intunericul, cand se pot stinge departe de durerile vietii cotidiene.

Linile rosii erau sangele care se scurge din venele lor , rubinul cel mai pretios pentru un criminal, vinul cel mai scump pentru un sadic.

Apoi erau liniile albe, care reprezentau scena tabloului: moartea. Alba, rece, singura. Asta era moartea pentru mine, scena pe are se desfasurau atatea spectacole. Era panza in care se incalceau celelalte culori, formand un tablou splendid.

Mi-am inors privirea de la tablou, si m-am uitat la copii din fata mea. Toate fetele erau frumoase, toate imbracate in haine care le faceau si mai atragatoare, mai sexy. Toate te ispiteau prin decolteuri generoase, fuste scurte si bluze mulate. Taote aveau parul lung si blond sau roscat, aranjat in bucle sofisticate sau in cocuri elegante. Insa am zarit o singura pata de culoare ce se distingea printre toate celelalte. Era un val de par negru, stralucitor, prins intr-o coada simpla de cal. Nu puteam zari fata tinerei , dar stiam ca era foarte tanara.

Directorul spuse un nume in microfon, si toata lumea deveni atenta. Urma sa fie prezantat elevul cate avusese cele mai mari note, mandria de anul acesta a scolii.

Pe platforma inalta se ridica o fata scunda, aproape doar o pata neagra, miscatoare. Parul negru, stralucitor, flutura pe spatele ei incordat. Isi ridica ochii negri spre multimea din fata ei.

Pentru a doua oara am avut impresia ca ma afund intr-un hau fara margini, ochii ei arzand si cea mai mica farama din sufletul meu. Atat de opaci erau, de reci si inexpresivi,incat am avut impresia ca se v-a prabusi moarta pe scarile de piatra.

Dar ea a ramas in picioare, privind in gol. Privirea ei era aroganta, dar intr-un fel blanda. Avea un zambet rece, dar totusi sclipitor si trist.

Am zambit amintindu-mi de fata care citise pe banca din parc. Fusese fascinanta, nu mi-am tutut-o scoate din minte toata noaptea. Am privit-o o secunda, apoi m-am ridicat de pe scaunul meu si m-am apropiat de microfon, dregandu-mi vocea:

-Ei bine, dragi elevi si eleve, va urez un an plin de impliniri si succese!

Sala a inceput sa se agite, iar copii au iesit in curte, bucurandu-se ca intrunirea se terminase.

Eu m-am pirdut printre copi si parinti, apoi am plecat spre caminele fetelor, asteptand intr-o cafenea retrasa ca noaptea sa se lase si sa pot iesii la vanatoarea pe care am suprimat-o timp de 3 luni.