Panza Alba

r.i.p. 2 my youth;

-Scuze pentru asta. El m-a obligat.

Maria si baiatul erau mai in fata, conducand drumul prin Centru, iar eu si Horia am ramas mai in spate, fara sa ne grabim. Cine ne alerga, pana la urma?

-E okay, Doamne, nu te mai ingrijora atat.

Incerca un zambet si tot ce imi doream atunci era sa il imbratisez si sa ii spun ca va fi bine si ca poate zambi pentru ca era okay daca zambea si el putin. Era frumos, daca te gandeai. Eram noi impotriva vointei noastre, ajutandu-ne unul pe altul. El era aici fara voia lui, ca si mine, dar nu era stanjeneala aia care persista mereu intre necunoscuti, nu era linistea dubioasa ce se asternea intre doua persoane ce nu se potriveau, ci era in regula. Puteam discuta si puteam sa ne spunem lucruri, nu doar sa irosim vocea pe chestii nespuse desi vorbite.

Era inchis in el, asta se vedea. O puteai detecta din incordarea umerilor, din mersul atent, regulat, din felul in care lungea mereu cuvintele la finalul frazei de parca se gandea daca era in regula sa zica asta sau nu. Era special, si nu in sensul in care ti se facea mila, ci in felul in care ti se parea gresit sa nu il ajuti si sa stai cu el. Avea un lipici, chiar daca era clar ca el nu vedea asta.

-Cum se face ca ai acceptat sa iesi si nu ai intors oferta Mariei la cosul de reciclare?

Isi musca buza de jos de parca se gandea ca a zis ceva gresit si nu m-am putut opri din a-l strange de mana. Era prea coplesitor. A tresarit si mi-am retras mana.

-Nu, doar ca.. Imi facuse o favoare si acum trebuie sa i-o intorc. Plus ca mna, suntem prietene si asa..

El a dat din cap aprobator. O data. De doua. Trei.

Cladirile pareau din ce in ce mai frumoase si interesante pe masura ce treceam pe langa ele. Arhitectura se imbogatea, columnele si vitraliile imbogatindu-se pe masura ce le depaseam. Adoram centrul vechi; puteam vedea totul cu ochii tuturor locuitorilor antici ai orasului, vedeam cladirile acum darapanate, cu buline rosii, renovate si frumoase, asa cum erau cand fusesera create. Ma puneam in pielea unui om din secolul XIX, ce se plimba pe aici cu sotia lui in dupa amiezile de vara si ma gandeam ca poate nu s-a schimbat asa de mult. Poate istoria ne va aduce candva in armonie cu noi insine si cu radacinile noastre.

-Ce favoare? intreba Horia micsorand si mai mult pasul, acum ramanand la patru metrii in spatele celorlalti.

Am dat din cap si am ras, privind in jos. Cand mi-am ridicat capul, Horia ma privea drept in ochi, iar pentru un moment m-am speriat ca o sa vada ce e in inima mea.

-Avusesem o intalnire cu un baiat la Red Goblin si am cam pus-o sa vina cu mine.

Horia stramba din nas. Era ca o pisicuta ce purta prea mult negru. Ma privi din nou si isi ridica putin sprancenele, apoi trase aer prin buzele intredeschise.

-Se poate sa fi fost cu un baiat inalt si cu parul negru, numit Cosmin?

Parca inima mi-a sarit peste cateva batai cand i-a spus numele. De unde stia? Cand l-am privit avea sprancenele incruntate si o figura de parca regreta ceva, ceea ce parea cam imposibil si totusi era posibil.

M-am uitat in alta parte. Eram acum la Orasul Subteran, unde veneau toti turistii si cantaretii ambulanti. Placajul se simtea ciudat sub picioarele mele in timp ce continuam sa mergem pe drumul aglomerat.

-Il cunosti? am intrebat, desi era logic ca da.

Si-a muscat buza de jos si a aprobat din cap uitandu-se spre drum. Am deschis gura sa mai spun ceva, dar Maria si-a dat seama in sfarsit ca nu suntem in spatele ei si a strigat dupa mine. Distanta dintre noi se marise si mai mult, iar ea si prietenul ei au venit in fuga dupa noi.

-Dora, Doamne, ce m-am ingrijorat.

Puteam sa ii zic ca in ultima jumatate de ora fusesem la cel putin doi metri in spatele ei, dar nu parea corect, asa ca tot ce am facut a fost sa rad.

-Voiam sa te intrebam daca ai vrea sa mergem pe la Carusel sa..

-Da.

Nu mai fu nevoita sa continue. Rar refuzam o oferta in Raiul pe pamant. Mi-a zambit cu unul dintre acele zambete pe care le folosea numai la baietii ce ii cadeau in plasa, cu buzele impinse in fata si cu ochii incretiti.

Maria a continuat sa mearga in dreapta baiatului, dar acum amandoi se intorceau frecvent sa ne tina de vorba.

"Si, Horia, iti place sportul?" Nu ii placea. Prefera jocurile.

"Dora, esti singura la parinti." Da. Mereu singura.

"Horia, cand e ziua ta?" Doisprezece aprilie. Zodiile noastre nu erau compatibile.

Si tot asa pana au tinut-o pana am ajuns la Carusel. Erau, ca de obicei, adulti pe primul etaj, ce studiau cu un ochi sceptic copertile cartilor. Parterul era etajul tuturor genurilor de carti si al obiectelor. Apoi, la etajul unu si doi erau carti, la doi pentru copii si jocuri si la unu in mare parte carti psihologice si in engleza. Acum, insa, venea partea interesanta. De la parter puteai cobora niste scari mari si sa ajungi in subsol, locul cu discuri de vinil, manga, dvd-uri, carti pentru adolescenti si comics-uri.

Mereu cand veneam luam o manga si mergeam la etajul doi, de obicei cu liftul, iar acolo erau niste scari spiralate ce duceau la un etaj scret, cu cateva scaune cu nume pe ele si picturi. Puteai sa te asezi pe podeaua de lemn si sa citesti fara sa fii deranjat, iar dupa ce terminai iti puneai frumos cartea intr-o gramada din spatele unui perete.

Mai sus, la ultimul etaj, era o cafenea. Preturile erau mai mari decat posibilitatilea Romaniei sa nu castige Fifa (100%), dar se merita. Faceau cel mai bun Irish Coffe.

Oricum, am coborat cu totii la subsol, iar Maria l-a tarat dupa ea pe baiat pentru a se uita la viniluri.

Am zambit in urma lor si mi-am miscat incet capul in ritmul melodiei care se auzea si o Doamne era R.I.P. 2 My Youth de la The Neighbourhood adica uau ce in Carturesti? Am cantat in soapta versurile: se aflau la a doua strofa. Oamenii au inceput sa se uite ciudat dar nu imi pasa, nu imi pasa pentru ca era trupa mea preferata si nimic nu poate opri muzica asta. Decat muzica insasi, cand melodia s-a terminat.

Am suspinat de parca nimic nu s-ar fi intamplat spre oamenii care se holbasera la mine si m-am dus in coltul indepartat, partea manga si comics. Horia venea dupa mine in timp ce eu imi treceam mana peste benzile desenate infoliate. Nu a zis nimic despre cantat.

-Trebuie sa imi iau urmatorul numar din Deadpool si Thor, am suspinat cautand bani prin geanta.

-Pot sa ti-l platesc eu, a zis el repede, si nu l-am mai auzit asa increzator pana acum. Desigur, daca vrei tu. Apoi as putea sa trec pe la tine si sa citim...

Am ridicat din sprancene asa de mult ca ma dureau. Voia sa vina la mine acasa pentru a citi. El. Cel care nici nu vorbeste cu mine in ore. Mi-am dus in jos colturile buzelor si mi-am muscat buzele, luand un numar din Attack on Titan.

-Poate as putea sa iti povestesc despre fratele meu.

M-am uitat la el incruntata. Fratele lui? Si apoi, click. Acelasi nas usor carn. Aceeasi piele palida si aproape stravezie. Aceeasi forma rotunda a ochilor si aceleasi sprancene lungi si subtiri.

-Poti veni azi. Am dat din cap si el a luat ultimele doua numere din Deadpool si Thor, zambind ciudat.

Era un lucru egoist, stiu.

Dar trebuia sa aflu ce se intamplase cu Cosmin.