Brothers

20.

   În ciuda întâmplărilor recente din Pădurea Interzisă, restul nopţii petrecute ca de obicei în castel a fost complet normală și liniștită. Asta îi mira pe Lara și Albus, cei doi așteptându-se ca restul Devoratorilor să riposteze pentru felul în care niște puști le-au atacat tovarășii și să dea buzna în școală.

   Evelyn, pe de-o altă parte, se simţea norocoasă că a scăpat, plus că fratele ei nu știa nimic despre ce i-a făcut Aliciei împreună cu Lara Swift. Dar totuși, ura să îi ascundă ceva, altceva. Abia scăpase de secretul despre Caleb Morgan, iar acum altul își făcea apariția.

   – Dar nu-i așa mare brânză, nu? îi spuse ea Larei în dormitorul fetelor, după ce pălăvrăgise despre ea și "fetiţa Morgan" la întâlnirea de lângă lac și pomenise timpul îndelungat de care fratele ei a avut nevoie ca să-și calce pe mândrie.

   – Nu, răspunse Lara hotărâtă. Nu bănuiește nimic și dacă o va face, măcar va da vina doar pe tine.

   – De ce pe mine? întrebă Eve, puţin indignată. Și tu ai contribuit în asta. Tu ai legat-o!

   – Da, dar aveam o mască atunci când am făcut-o, așa că nu m-a văzut. Nu sunt atât de toantă încât să mă las descoperită, mai ales că eu am experienţă în lucrurile de genul, evident.

   Făcu o pauză, crezând că șatena avea un comentariu de adăugat. Dar nu spuse nimic, niciun cuvânt pe care Lara să îl întoarcă împotriva ei cu veșnicele ei argumente care închideau gura oricui. Observând tăcerea, decise să continue.

   – În schimb, tu, Alexandra, începu demonul și accentuă numele mijlociu al fetei pentru un contur mai bine definit al furiei pe faţa ei, ai recunoscut în fața lui Alice că ai avut legătură cu ceea ce i s-a întâmplat. Ar putea să-i spună asta. Și pe lângă, nu ai făcut un secret din faptul că o dispreţuiești, în timp ce eu am avut grijă să arăt că o urăsc la fel ca pe oricine.

   Eve oftă, nemaiavând ce să zică. Ura talentul Larei de a o lăsa fără vorbe în gură, deși trebuia să recunoască, îl admira în același timp. Și i se părea mult mai mișto când doar privea cum prietena ei câștigă un război în cuvinte cu o altă persoană decât ea.

   – Oricum, blondina aia ca o rază de soare cancerigenă nu va sufla o vorbă și o știi. Pentru că îi este teamă.

   Șatena doar dădu scurt din cap și se întinse în patul ei roșu cu auriu, exact ca celelalte. Încercă să nu se mai gândească la ce s-ar putea întâmpla din cauza gurii lui Alice și reuși, dar în schimb, îi apăru o altă imagine în minte. Aceeași care pornise toată tărășenia cu "răzbunarea" : blonda sărutându-l pe Scorpius Malfoy în anul patru. Nu știa cum s-a întâmplat sau dacă a fost atunci ceva între ei sau nu, dacă a fost un accident sau nu, dar cert era că nimeni nu avea habar de asta - ei bine, nimeni în afară de Evelyn. Se întreba cât mai aveau să ţină secretul. Și cu toate acestea în minte, ea adormi, iar Lara rămase singura trează la patru și jumătate dimineaţa, cel mai probabil plănuind moartea cuiva.

                                   *

   Să urci niște scări magice mișcătoare cu trepte capcană, în timp ce stai cu ochii într-un pergament uriaș și o carte și notezi lucruri în grabă, este o treabă mai complicată decât pare și foarte enervantă. Și dacă odată ce ai reușit să faci asta, ajungi pe un hol aglomerat și trebuie să mai și treci de o mulțime de elevi înghesuiţi unul în altul, atunci chiar ai ghinion. Exact, Albus Potter avea ghinion, la fel și Scorpius Malfoy, pentru că se afla lângă el, nu avea voie să scoată niciun cuvânt și era și el nevoit să treacă printre copii doar ca să ajungă în clasa în care preda Dolores Umbridge în locul profesorului Rahman. Dar măcar nu avea nimic de scris în mijlocul coridorului.