Brothers

9.

-Mort, mort, mort... , spunea Voldemort, rânjind malefic și râzând, în așa fel încât să înspăimânte orice ființă din apropiere, în timp ce trecea încet printre cadavrele lui Harry, Ginny, Lily și James Potter. Revenise la putere, era invincibil și mai crud decât era înainte, iar cel mai bine o știau fraţii Potter, Albus și Evelyn, care erau ţinuţi strâns de mâini de către patru Devoratorii ai Morţii, ca să nu scape din mijlocul Pădurii Interzise, și priviseră, în tot acel timp, cum familia lor fusese torturată, iar apoi omorâtă de cel mai malefic vrăjitor din toate timpurile.

  "Ajutor, Evelyn, Albus! Doare, îmi pierd tot sângele, o să mor! Salvaţi-mă, vă rog... vă rog...", fură ultimele cuvinte ale lui Lily, rostite înainte ca roșcata să fie omorâtă cu ajutorul vrăjii Sectumsempra și al blestemului Cruciatus, ambele folosite în exces ca să poată ucide. Vocea ei tremurândă, slabă, răsunase încontinuu în mintea celor doi Potteri rămași, de când sufletul ei plecase pe lumea cealaltă.

  Următorul care se stinse din viață fu James, acesta privindu-i pe cei doi și șoptind, cu lacrimi în ochi: "Fiţi tari, nu vă dați bătuţi! Oriunde aș fi, chiar și în mormânt, aș vrea asta de la voi! Evelyn, nu renunța niciodată la abilitatea ta de a încuraja oamenii, căci fără ea, nimeni n-ar putea lupta în continuare. Albus, fii mereu puternic, hotărât, nu lăsa pe nimeni să te facă să fii slab. Fără tăria ta de caracter, toţi am fi fost terminaţi. Adio...".

  -Deja sunteţi terminaţi din cauza caracterului meu și deja m-ai făcut să fiu slab, frate. Îmi pare rău, șopti Albus, lăsând câteva lacrimi să-i curgă pe obraji.

  "E numai vina voastră, au murit pentru că sunteţi slabi! Au murit pentru că nu l-aţi putut învinge pe cheliosul ăla fără nas! Voi trebuia să muriţi, să scăpaţi lumea de niște nimicuri ca voi, nu ei!", strigă Harry la cei doi, furios, chiar înainte de a închide ochii pe veci, Ginny făcând la fel, în tăcere.

  Iar apoi...

  Albus și Eve se treziră, uzi leoarcă, în același timp, gâfâind. Amândoi se ridicară din paturi și se uitară unul la altul, Albus luând, între timp, un pahar cu apă rece ca gheața de pe noptieră.

  -Ce naiba faci? întrebă Eve, încet.

  -Beau apă, răspunse Albus, apoi ducându-și paharul la gură și începând să bea, mâna tremurându-i. Văzând asta, sora lui i-o atinse ușor și îi spuse să se liniștească, având o voce blândă, pe care nu o folosea de prea multe ori.

  -Știu că o să ţi se pare idioată întrebarea pe care ţi-o voi pune, începu Eve, după ce Albus se calmă puțin, dar... Și tu ai văzut în somn cum familia noastră e torturată de Voldemort, cum tata ne vorbește de parcă am fi niște gunoaie, iar apoi moare, sau cum Lily ne roagă cu disperare să o ajutăm, se duce pe lumea cealaltă în fața noastră, și după... după...

  -James ne sfătuiește ce să facem mai departe?! Da, am văzut asta, dar a fost doar...

  -... O viziune. Nu un coșmar, Albus, o viziune trimisă de Voldemort ca să ne sperie.

  -Nu a fost real, așa ceva nu s-ar putea întâmpla, o contrazise Al, minţindu-se singur, de fapt.

  -Ba da, și știu că încerci să te convingi că ăsta a fost doar un vis urât, doar ca să rămâi stăpân pe tine. Uite, așa ceva nu poate fi un coșmar, un simplu coșmar, având în vedere că l-am avut amândoi. A fost o viziune, exact ca și cealaltă pe care am avut-o.

  -Care cealaltă? Ce ai văzut?

  -Bellatrix. Era bine mersi, iar Voldemort era și mai aproape să se întoarcă, pentru că inima lui Bellatrix era un Horcrux.