Vampirium I: Iubește-mă așa cum sunt

Capitolul 1

C A P I T O L U L 1

"Nume de cod:Linda"

- Emma! Vino puțin jos! strigă mama de la parter și am tresărit, fiind acaparată de actiunea cărții destul de interesanta cu care îmi ocupam timpul.

- Vin acum! i-am răspuns și m-am încălțat rapid cu papucii roz de casă, țopăind pe scări.

Mama stătea pe canapea , cu ochii in televizor si după expresia terifiata a feței, mi-am dat seama că au avut loc alte atacuri. Ceea ce insemna că era a șaptea oară când se întâmpla săptămâna asta.

Inca doua persoane au fost gasite decedate in Parcul Central pe o banca, deci vampirii nici macar nu se mai chinuie sa mai ascundă cadavrele. Oricum nu ar mai avea de ce sa faca asta, din moment ce nimeni nu ii poate opri sau nu mai încearcă sa ii oprească.

Din moment ce nu sunt martori și din lipsa camerelor de supraveghere, specialiștii au constatat că este vina vampirilor, cu toate că nu existau urme de violență fizică pe cadavre. Până când primim noi informații, cel mai bine este să rămâneți în locuințe , cu ferestrele și ușile închise, evitând contactul cu persoanele necunoscute.

Spun asta în fiecare seara, după fiecare crimă, dar nu e ca și cum tot realizam ceea ce se întâmplă afară. Încearcă sa ne convingă ca totul o sa fie bine și ca vor remedia situatia, când ei se tem mai mult decât noi. Au organizat campanii de vânătoare, au ajutat oamenii sa fugă din tara, dar vampirii ii găsesc oricum. Dacă locuiești în orașul lor, oficial devii proprietatea lor și aștepți terifiat în casa sa îți vina rândul sa mori. Pentru ca speranța clar nu mai exista, din moment ce privim pe zi ce trece cum oameni din același oras cu noi se sting pe rând.

Oftand, am luat telecomanda din mana ei si am oprit televizorul, strângând-o puternic in brațe. Și eu fac parte din oamenii care se tem enorm de ceea ce se întâmplă, dar vreau sa par puternica pentru familia mea. Toți avem nevoie de cineva care sa ne înțeleagă și sa ne susțină la un moment dat.

- Ceea ce nu știm nu ne poate afecta... am șoptit, asezandu-i dupa ureche o suviță de păr.

- Mă tem pentru viețile noastre. In orice momente am putea fi si noi atacați si stersi de pe fața pământului într-o fracțiune de secundă. Și nimeni nu ar afla de acest lucru. Toate astea nu trebuiau să se întâmple. Trebuia să te bucuri de adolescență, nu să stai închisă in casă, tremurând de frică, Charlie merita o copilărie mai frumoasă de atât. Este numai vina mea, trebuia sa plecam atunci când am avut ocazia... murmură printre lacrimi si am îmbrățișat-o din nou.

Se invinovateste zilnic de faptul ca nu am plecat și noi la început din oraș, asa cum au făcut majoritatea vecinilor din cartier. Motivul a fost unul destul de întemeiat și ea știe foarte bine că vampirii iubesc sa își vâneze prada. I-am fi atras mai repede asupra noastră, dacă am fi plecat. Asa, cel puțin putem petrece încă câteva săptămâni împreună.

- Nu trebuie să gândești așa. Ceea ce se întâmplă acum afară nu are nicio legatura cu noi. Nu suntem noi vinovați pentru apariția unor asemenea anomalii în lume. Suntem prinși la mijloc în lupta lor pentru putere. Curând, cineva le va tăia aripile și totul își va reveni la normal. Sunt sigură de asta. mi-am folosit toată puterea de convingere în aceste vorbe, încercând sa le cred și eu in totalitate.

- Am vorbit aseară cu tatăl tau și... începu să spună, dar am intrerupt-o brusc.

Știam ce vrea sa îmi zică și sub nicio forma nu aveam sa fiu de acord cu acest lucru.

- Dacă vrei să reluăm discutia de acum două zile, mai bine renunți pentru că nu vreau să merg la scoală in orașul vecin. Riscurile sunt la fel de mari, asa că mult mai bine este să rămân acasă. am expirat brusc tot aerul pe care îl țineam în plămâni, fixând-o cu privirea.