Cântec Trist

Prolog

Prolog

Decembrie

Mă gândesc şi acum ce să fac...

A fost de ajuns să mă uit la ea. I-am dat de înţeles.

Oricum azi e o zi specială. De prea multă vreme pândesc momentul ăsta, în care pot să-i spun cu adevărat ce simt.

Câte nopţi am pierdut singur, ascuns în teama de a nu fi refuzat. Ce va fi, va fi!

Dacă nu schimb nimic am să rămân aşa toată viaţa. Un laş...De fapt, nu îmi e aşa frică, doar că nu ştiu să mă ţin bine.

Sincer, o iubesc şi aş sta o viaţă întreagă lângă ea, dar dacă ea nu e interesată de mine atunci e ca şi când primeşti un lacăt fără cheie.

Sunt confuz! Cât timp o mai fredonez aşa?

Până o ia altul?

Evident, nu!

Dar cum am să-i spun? Dacă îmi pierd cuvintele topindu-mă în ochii ei căprui?

Nu mai contează, mă duc cu orice preţ.

Am văzut-o acum 10 minute ieşind din casă. Nu poate fi departe.

Gerul asta mă omoară. De abia mai văd ceva afară, de abia i-am definit figura delicată de la distanţa asta.

O văd din nou. Cobor treptele repede şi ies pe uşă.

Nici haina nu mi-am luat-o, nimic.

După 10 minute reuşesc s-o opresc din drum. Acuma vreau să-i spun totul.

De abia i-am rostit numele şi simt că îngheţ. Nu mă mai ţin nici picioarele. Tremur tot. Încerc să mormăi ceva dar ea nu înţelege ce-i spun.

Deodată începe să strige în gura mare "Ajutor!".

Mă ia de mână şi mă trage pe trotuar. Nu înţeleg ce se întâmplă.

Mai vin 2 oameni şi mă iau în braţe. Mă duc în casă la ei şi pun o plapumă pe mine. Nu mai pot să zic nimic. Sunt destul de speriat.

Trece vreo jumate de oră şi mă încălzesc uşor de la un ceai. Se uită fata şi cei 2 la mine, şi mă întreabă "Cum te simţi? Eşti bine? Te poţi mişca?". Spun un "da", încet.

Întreb dacă e frig afară, şi primesc răspuns. "Da e frig, sunt minus 9 grade afară şi tu umbli aşa îmbrăcat?".

Mă uit şi realizez că sunt îmbrăcat în pantaloni scurţi şi tricou. Îmi vine să-mi dau o palmă.

"Ce voiai să-mi spui?" întreabă fata.

Stau mai bine de zece secunde gândindu-mă ce să-i spun încât să nu-şi dea seama, după care îi răspund:"Voiam doar să...te salut".

Începe să râdă.

Dau jos plapuma de pe mine şi mă aşez la masă, cum mi-au spus să fac cei 2 vecini ai mei.

În timp ce faţa mea vorbeşte cu ei, eu mă uit la ea pe furiş.

Mă gândesc...

Cum pot să nu fiu îndrăgostit de aşa o frumuseţe şi o splendoare...

Cum îi se topesc fulgii de nea pe gene, buzele ei roşi şi amorţite, mâinile ei reci, faţa albă şi fină, ochii...

Se pregăteşte de plecare, la fel şi eu.

După scurt timp îmi iau larevedere de la vecinii mei şi în cea mai mare viteză fug acasă.

Ajuns, fac un duş cald şi uitându-mă în oglindă cu dispreţ, îmi spun:"Eiii...am dat-o în bară din nou, Decembrie!"