The days with you

the days with you / chapter two

Chapter two

            Mai putin de 100 de kilometri si ajungeam la Londra. Aveam sa imi cunosc colegul de apartament, facultatea unde voi invata dar si persoane noi. Locuri noi, persoane noi. Pe drum Harry a vrut sa imi explice cum era prietenul lui dar cum toata lumea stie, povestitul sau vorbitul nu sunt punctele lui forte. Pana la urma am hotarat sa ma lase pe mine sa vad ce fel de de persoana este din moment ce imi trebuia si mie o anumita ocupatie pana aveam sa incep facultatea.

 La radio canta melodia Grace Kelly de la Mika, iar spre surprinderea mea ma relaxa acea melodie. Am aruncat o ultima privire asupra bagajelor din spate dar si asupra lui Harry iar dupa m-am lasat prinsa in scaunul din dreptul soferului, ochii inchizandu-mi-se incetul cu incetul. Mersul cu masina nu era unul dintre punctele mele forte din moment ce ma prindea greata si somnul foarte repede. Daca nu imi era greata pe durata calatoriei, aveam sa dorm pana ajungeam la destinatie.

 Se parea ca de data asta era vorba de somn decat de vomitat, si totusi m-am simtit multumita de acest lucru. Cand aveam sa ajung in Londra nu cred ca voi avea timp nici macar de un strop de somn, asa ca profitam de fiecare secunda ramasa. Gandurile mi-au fost deodata amortite, iar corpul meu a fost cuprins intr-un somn adanc in timp ce la radio canta o melodie de la Mario.

-

O frana brusca, urmata de sunetul provocat de tragerea franei de mana si eram cu ochii deschisi. In fata mea era parcata o alta masina, de culoare neagra si, cu toate ca nu eram cunoscatoare de firme de masini, am recunoscut ca era vorba despre un Audi.

 Harry: Te-ai trezit in sfarsit!

 Mel: Am ratat ceva?

 Harry: Doar partea in care l-am sunat pe prietenul meu, cel cu care vei sta tu, si i-am zis ca nu mai avem mult pana ajungem in Londra.

            Mel: Oo, deci aici o sa stau?

 In fata mea era o casa fara etaj, formata in totalitate din caramida (specific stilului englezesc) cu niste ferestre de culoarea unui maro inchis.

 Mel: Arata destul de bine.

 Harry: Nu, Mel. Nu o sa stai aici. Asta e casa in care o stau eu cu Louis, ce naiba. Ai uitat?

 Mel: Am mai fost cumva pe aici ca sa imi aduc aminte? Stai asa. Ca iti zic. Nu!

 Harry mi-a zambit iar apoi a iesit din masina, murmurand un “ai dreptate”. Am iesit si eu din masina, calcand pe urmele lui. Vremea din Holmes Chapel era diferita de cea din Londra. Acasa, puteam pune pariu ca era senin iar aici deabea daca puteai observa cateva stele!

 Harry a deschis usa de la intrare iar dinauntru am auzit cum televizorul era pornit, stirile de seara fiind anuntate ca de obicei de o prezentatoare tanara. Intrand in casa am fost surprinsa deoarece, cu toate ca locuiau doi adolescenti acolo, nu era chiar atat de dezordine. Luand in considerare faptul ca in special doi baieti stau acolo, ma asteptam sa vad boxeri sau sosete aruncate pe jos.

 O usa a fost deschisa iar de acolo s-a auzit si mai tare vocea prezentatoarei, deci presupuneam ca acolo era livingul. Dinauntru a iesit un baiat bine facut, cu ochii caprui iar imediat ce ne-a vazut a schitat un zambet urias.

 Harry: Buna mate. Nu ma asteptam sa te gasesc aici.

 Vocea lui Harry a intrecut-o pe cea a prezentatoarei, astfel reusind sa faca si restul persoanelor sa iasa in hol. Acum, eram cinci persoane in hol si deodata casa lui Harry si Louis parea destul de mica pentru noi toti.

 Harry: Deci, Louis, te plictiseai atat de tare incat ai avut nevoie de intariri?

 Louis: Defapt, Niall se simtea singur din moment ce Anie inca nu s-a mutat cu el iar Liam a venit pentru ca Sarah a plecat cu parintii ei in vizita la bunici.