Shadowhunters (Verisiunea Română)

Partea 5

Țin să mulțumesc celor care continuă să citească această poveste... chiar dacă încă nu înțeleg de ce. Love you guys 💙
***************
-Ce? am întrebat eu îngrijorată.
-Recepționerul, a șoptit ea. Îl urăsc. E un curvar. Oh, God.
Am intrat, eu urmând-o, și am văzut la recepție un băiat de vreo 22 de ani.
-Clary! a spus el cu un accent ciudat. Iubito!
Perfect! am gândit eu. Ce bou! Și în plus, e urât. Avea cam 1m70, păr roșcat, de o nuanță prea estompată de grăsimea debundantă, în care puteai face o porție sănătoasă de cartofi prăjiți. Avea ochii de o culoare anostă, ștearsă, cel mai probabil de un căprui opac, și o monosprânceană ce trona pe fața lui ca pe-un WC. Numai gândul că ar vrea-o pe Clary de iubită m-a făcut sa mă cutremur dezgustată.
Clary fumega lângă mine.
-Gary! Ți-am zis de un miliard de ori. Noi. Nu. Ieșim. Împreună.
A luat răspunsul ca un bărbat, și nu a mai spus nimic. În schimb, venea înspre mine.
-Clary, drăguțo, cine-i această prietenă a ta? Iar apoi a completat, întorcându-se înspre mine. Îți arde de ceva acțiune? Sunt multe paturi sus, și te pot duce în care vrei tu.
Doamne, ajută-mă să nu-i vomit acolo, pe loc. Oroarea de a avea un asemenea specimen....nu, un asemenea mutant.
-Gary! s-a răstit Clarissa mustrătoare, trăgându-mă după exact când el voia să-și pună laba -de sub care ieșea o duhoare de sconcs cu aromă de șobolan în descompunere, totul condimentat grijuliu cu miros de transpirație- pe talia mea.
-Hey! strigă el după ce-l trăsesem pe sfoară, și scăpasem înainte ca el să mă atingă cu un petic de piele.
Eram deja în fața celor 5 lifturi de mare capacitate, așteptând să se deschidă unul, rugându-ne ca mortăciunea monosprâncenată să nu vină după noi. Când exact cel pe care-l așteptam s-a deschis, am dat năvală, lovindu-ne în trecere de o secretară blondă, și de un bărbat la costum. Ușile au așteptat să vadă cine mai vine, în ciuda apăsărilor noastre disperate pe butonul etajului Clarissei, și pe butonul de ''Inchide-te odată, mașină diavolească!''. Am respirat ușurate.
-Doamne, dus e! am spus eu uitându-mă amuzată în ochii lui Clary.
Asta era una din caracteristicile mele. Mă uitam drept în ochii persoanelor pe periozi nedeterminate. Era amuzant, mai ales la școală, când toată lumea se gândea că aveam ceva de împărțit cu ei.
-Adevărul e că odată a vrut să mă sărute... I-am dat un pumn în burtă atunci, dar măcar reputația mi-a rămas intactă. Și respectul de sine, a adăugat ea apoi, făcându-mă să râd.
-Ai făcut bine, am asigurat-o.
-U don't say! a exclamat, imitând un meme fabuloso-cunoscut pe 9Gag, pagina mea preferată de divertisment.
În timp ce mă gândeam la acel site, am analizat viteza cu care urcam. Atunci, exact în momentul acela, dacă se întâmpla ceva cu cablurile...muream direct. Scuzați-mi pesimismul, dar nu-mi place Soarta. Soarta a luat-o pe mama.
A privit numărul etajelor. 7. Încă 6. Pot să rezist.
-Și, ăăăăămm, ai idei? a întrebat-o eu. Cu machiajurile, zic.
-Aaa! Da! De fapt, foarte multe idei. Like, a lot. Totul are o curbă. Totul are o culoare. Totul e viu.
-Wow! Am lăsat interjecția să-și facă jobul, ținând expresia de pokerface afișată.
Sentimentele ce-i reieșeau prin glas când era vorba de desen erau încălzitoare. Erau aceleași sentimente pe care le aveam eu pentru cărți.
-Ați ajuns la etajul dorit, ne-a anunțat vocea metalică, ne-animată, platonică, întrerupând o melodie pe care nici nu o auzisem. Beethoven, cel mai probabil.
M-a întrebat dacă aveam de gând să mă mișc, scoțându-mă din universul paralel în care-l băteam măr pe nesimțitul de la bibliotecă.
Gândul îmi zburase la el de la faptul că mă gândeam că întâlnirea noastră fusese mai degrabă ceva mai energic, un rock-house-trap, poate chiar o combinație ale genurilor.
I-am răspuns afirmativ, ignorându-i privirea, și am urmat-o. Am preferat să observ atent coridorul luminos, la rotund, în ton cu recepția. Ușile erau toate identice, așa că aproape m-am împiedicat de Clary când s-a oprit în fața uneia, și a trecut cardul de acces prin fata cititorului magnetic. A deschis ușa, iar pentru un moment, lumina m-a orbit. Avea o multitudine de becuri ce împodobeau camera cu bun gust, declanșându-se probabil când propietarul descuie ușa. Diferitele lumini erau în diferite culori, dar probabil avea un anume întrerupător să le facă să revină la normal. A intrat, iar apoi m-a invitat și pe mine. Mobila pe care o zăream era modernă, în nuanțe de negru și alb. M-am descălțat, copiindu-i gesturile, și mi-am pus papucii pe un stendent foarte dezorganizat. După, am pășit din micuțul hol, printr-o arcadă rotundă, în sufragerie. Mobilele pe care le observasem, un colțar, o măsuță, și acum vedeam și un dulap de sufragerie, în care stătea un ecran plat, erau toate luxoase, alese cu stil, ochi cunoscător, și cu buget nelimitat.
-Ăăăăăă... wow! am lăsat eu să-mi cadă de pe buze. Doar wow!
A scos un meh nepăsător, trântindu-și geanta cu cărți pe micuța măsuță de cafea ce domina mijlocul camerei, și ajutându-mă cu plasa cu mâncare. Am urmat-o ca un cățeluș până în bucătărie, unde același gust își făcuse de cap. Desigur, același haos se prezenta și acolo. Vasele spălate se uscat în suport, iar masa dădea pe afară de firimituri.
-Scuză-mi dezordinea, a spus, și un val rozaliu i-a învăluit obrajii.
Acum mă simțeam nașpa.
-Nu-i nimic, am asigurat-o, luând laveta și ştergând masa.
-M-am trezit prea târziu în dimineața asta, din cauza tâmpitului meu de ceas, care s-a gândit el așa că ar fi amuzant să sune la 6.
M-am încruntat.
-Atunci cum ai făcut să te trezești târziu?
-Păi, m-am întors pe partea cealaltă.
S-a întins după un platou pus undeva mai sus, iar eu l-am luat, ajutând-o. Incidentul de la bibliotecă mi-a revenit în memorie.
-Merci, a tăiat ea rapid.
Se vedea că o enerva faptul că era scundă. A depus brutal sosurile picante și cele 2 pungi de aripioare. Răsfăț, nu altceva.
-Poți să le aduci tu? Eu mă duc să pun ceva la care să ne uităm
I-am sugerat să caute un vlogger.
-Avem cam o jumate de oră să mâncăm, mi-a spus intrând în living.
O mică pauză în discuția noastră, până când a revenit cu niște tuburi ciudate, și o expresie aprinsă, semn că-i venise o idee.
-Tessa, hai sa ne vopsim! a spus ea.
-Ai înnebunit? am întrebat-o eu calmă. Nu aveam vopsea. Și de ce naiba ne-am vopsi?
-Păi, am găsit vopselele astea rapide, și am zis că ar fi fain.
Eram reticentă, dar, ideea mă atrăgea.
-În ce dracu m-am vârât? am întrebat eu scuturând din cap, în timp ce îi adresam un zâmbet.
Mi-a răspuns la zâmbet, arătându-mi în același timp cele 2 tuburi. Interesante nuanțe. Albastru adânc și verde smarald. Foarte interesante, mai ales că aveam impresia că mai văzusem undeva acea nuanță de albastru.
Le-a pus hotărâtă pe masă, și, dând drumul plasmei, am început să ne înfruntăm.

-Oficial, suntem gata! a spus aranjându-mi și ultima șuviță răzleață de păr.
Tessa care mă privea din oglindă era mai înaltă și mai sexy de cât am fost eu vreodată. Ochii cenușii îmi erau scoși în evidență de machiajul profesionist, rochița-mi stătea mulată pe piele, părul voluminos lăsat în cascadă pe spate scotea în evidență șuvițele noi, albastre, și o gecuță de piele la care-mi suflecasem mâinile îmi sublinia talia zveltuță. Arătam de 20 de ani, adevărat, dar aveam și o nuanță de pericol.
Clary arăta și mai mortal ca mine. Avea un fel de rochie-salopetă, foarte faină, cu o croială rebelă, o pereche de mănuși decupate și o pereche de botine negre cu toc cui. Plus machiajul de 10 pe scara Richter.
Mi-am luat telefonul, l-am pitit rapid în buzunarul blugilor, și am ieșit pe ușă, după ea. Inima-mi fugea la vale. Aveam să mă aventurez într-un club!!
Drumul până la ieșirea din lift a fost fantomatic, căci eu mă gândeam doar la cât de marfă o să fie noaptea aia. Apoi, mi-am adus aminte că-mi amânase explicația pentru că mă vopsea.
-Deci, până la urmă, ce căuta ceasul tău în bucățele pe podea?
A început să râdă isteric la amintirea întâmplării, făcându-l pe bărbatul care mai era în lift cu noi să se uite ciudat.
-Păi? a spus ea la un moment dat, ți-am spus că mă înșelase. Să mă trezească la ora aceea inumană, la care eu de obicei mă culc. Și eu, am admis în gând. Iar apoi, când mi-am dat seama, l-am luat și l-am trântit de pământ. Merita, imbecilul.
În timp ce vorbea, omul de afaceri continua să se uite din ce în ce mai ciudat și panicat la noi. Mi-am dat seama că Clary exagera în mod conștient, pentru a-l speria pe businessman, când acesta coborî grăbit, lărgindu-și nodul de la cravată și împiedicându-se de covorașul din hol.
-Doamne ce rea ești, am spus eu râzând și clătinând din cap.
Mi-a zâmbit malițios.
-Și acum, serios, ce-a pățit ceasul tău? A căzut de pe noptieră?
-Ți-am spus deja. Tembelul se punea deja cu mine de ceva timp. Și-a luat pedeapsa.
Într-un final am murmurat un ''okaaay'' ce se traducea prin ''asta a fost ciudat'', și am încheiat subiectul.
-Stradivariuss e pe strada asta, la un cvartal distanță. Sper numai să nu înceapă să ploaie, a zis schimbând subiectul.
Chair atunci un fulger a luminat macabru cerul, iar tunetul i-a ținut isonul. Atmosfera devenea din ce în ce mai înspăimântătoare, după parametrii mei, și nu am putut să-mi rețin mâna dreaptă din a-mi freca-o pe cea stânga, un gest de neliniște.
-Și tu ai o senzație nașpa, nu? m-a întrebat, privindu-mă cu înțelegere.

****************
Pam Pam.
Vă promit că băieții o să dea buzna de după colț,când vă așteptați mai puțin. Îi pot practic mirosi în aer, voi nu? Miroase a necazuri.
În altă ordine de idei, iertați-mă dacă uneori vi se pare că povestea nu are sens. Sinceră să fiu, pentru mine nu are niciodata sens 😂. De obicei mă las purtată de muză, și nu-mi dau seama ce abureli scriu.
Mulțumesc că mă urmăriți, și pregătiți-vă de spectacol.

~Tess