Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Până să realizez ce fac, îi răspund la sărut lui Elliot. De îndată ce mi se trezește creierul la realitate, îmi lipesc palmele de pieptul lui și cu greu îl clintesc de pe mine.
— Elliot..., murmur șocată.
Să mă sărut cu Elliot e ultimul lucru la care m-aș fi așteptat astăzi sau oricând altcândva.
— Îmi... Îmi pare rău, Ris. Nu-ți doreai asta, știu. Sunt un dobitoc.
Încruntătura de pe fruntea lui îmi frânge inima. Bineînțeles că nu-mi doream să-l sărut, sentimentele mele pentru el nu mai sunt ce au fost altădată, nici măcar pe aproape. Ce simt eu acum pentru Elliot e doar simplă simpatie, nicidecum ceva aproape de iubire.
— Regret, rostește tăios, schimbându-și brusc atitudinea, apoi se întoarce cu spatele la mine pentru a pleca. Îmi pare rău că am sentimente prostești pentru tine, Ariss Collins! strigă din depărate, pășind apăsat înapoi către pădure.
Îl urmăresc abătută până când se afundă în desișul pădurii și multă vreme nu mă mișc din loc.
Mă întorc robotic pe călcâie și am descuiat ușa căbănuței mele, intrând în camera încinsă de căldura care a bătut ore bune în geam.
Mă schimb de costumul de baie și îl trântesc în coșul de rufe murdare. Cu tot moralul la pământ, mă schimb într-o pereche de pantaloni scurți gri și un tricou alb, apoi mă arunc în pat, alături de Fericirea începe azi și muzică la căști.
Timp de trei ore pline stau îngropată complet în lectură și trăiesc cu senzația că am uitat de incidentul cu Elliot, până când mă ia somnul.
* * *
Difuzoarele amplasate de-a lungul taberei se găsesc, în jurul orei șase dimineața, să urle de parcă ar veni războiul, bineînțeles, la comanda directoarei Moris.
— Scularea, taberiști! În jumătate de oră să fiți cu toții în sala de mese, unde dacă nu apăreți în intervalul șase–șase jumătate, fiți siguri că o să regretați.
— Femeia asta e nebună, Molly geme nervoasă, trântindu-și un picior pe marginea patului, legănându-l ocazional.
Ne ridicăm din paturi și începem să ne învârtim bezmetice prin cabană în căutare de haine și ne batem pe care să intră prima la baie, astfel încât la șase și douăzeci și nouă de minute ajungem să alergăm spre marea clădire precum actorii din Jocurile Foamei, de teamă să nu ajungem subiecții de exploatat ai lui Karen în dimineața asta.
Dăm buzna ca niște apucate în sala de mese și respirăm ușurate când vedem că directoarea nu e încă aici, și surprinzător, nici măcar blondele! Ăsta da fenomen de dimineață.
