CHIC

❦Noua versiune: Capitolul 5❦

Capitolul 5

Rochia verde închis nu mă avantaja deloc, căci cumva mereu am considerat că verdele este incapabil să facă șatenele într-o nuanță închisă, cu ochii căprui, să iasă în evidență strălucind. Așadar, am dat-o jos și am optat pentru cea albastră. Era lungă până la genunchi și strâmtă pe corp. Ceva ce nu aș fi putut purta vreodată ca Kaytzilla. Ceva ce purtam cu greu și acum.

Căci simțeam că fiecare imperfecțiune îmi iese în evidență. Cu toate că am slăbit suficient, tot îmi puteam vizualiza cutele formate din material, în locurile în care nu demult se formau și singure, nu numai ca rod al imaginației mele. Ce nu te învață viața este că lucrurile nu se rezolvă de la sine cu pierderea în greutate, căci există zile în care mintea nu e obișnuită cu noul tău corp și îl percepe eronat. De asta există dismorfia corporală. Mai pe înțelesul tuturor e acel stadiu în care ești incapabil să te percepi așa cum ești, și ori te vezi ca în cazul meu, cu câteva kilograme mai mult, sau cu câteva kilograme mai puțin.

Pierderea în greutate nu îți asigură o încredere de sine din start. Pe aceea trebuie să o mimezi o perioadă, până când ajungi să crezi că ești frumoasă. Aș fi vrut să am cu cine să discut despre asta și să mă fac înțeleasă. Dar nimeni din jur nu trecea prin experiențe asemănătoare ca mine.

M-am fardat, mi-am dat buzele uscate cu luciu și am luat masca asupra mea. Kayla Wallington avea să o răzbune într-un fel sau altul pe Kaytzilla, fata zgribulită care se ascundea în camera de serviciu a liceului ca să plângă pe rupte, înconjurată de ceară de parchet și de soluții de curățat.

– Arăți minunat. Sunt așa fericită că în sfârșit mergi la o petrecere cu tinerii de vârsta ta, Ivy mi s-a adresat din tocul ușii, cât timp ținea sprijinit de șold coșul cu rufe murdare.

Eu mă duceam la o petrecere, iar stătea acasă să facă treburi ale casei. Eu eram îmbrăcată într-o rochie, ea într-o cămașă de in ieșită din colanții sport, coc făcut neglijent în mijlocul creștetului și urme de rimel pe la ochi.

– Știi, ar trebui să începi și tu să mai ieși. Mai ales că ești singură. Ți-ar prinde o ieșire cu prietenii, i-am spus îngrijorată. Îmi dai de înțeles că ești în depresie.

– Nu, nu sunt depresivă. Dar încă mă refac după o despărțire urâtă, a chicotit. Sincer îmi este frică de ce vor spune prietenele mele. Sigur mă vor condamna pentru că... am greșit.

Și așa toată familia i-a sărit în cap că l-a pierdut pe Xander. Știam la ce se referea. A trebuit să o ascult o vară întreagă dând explicații tuturor și parcă niciuna nu era îndeajuns de bună pentru membrii familiei.

Eu nu voiam să o judec atât de aspru. Până la urmă, nu l-a înșelat.

– Ivy? Dar pe Rider n-ai încercat să-l mai contactezi? Până la urmă, ați ieșit în ziua aceea împreună.

– Rider a fost doar o distragere pentru mine, Kay. Și după tot ce s-a întâmplat cu Xander, mi-am dat seama că nu voiam să încep ceva cu fostul meu. Nu când încă am sentimente pentru cel care... Ei bine, n-are rost să o mai spun. O să par așa de tristă, dacă o să continui.

Oare și Xander suferea la fel de mult? Am înghițit în sec. Atât de tare a fost durerea despărțirii, încât nu mai purta inelul de la ea. Nu îi mai răspundea la mesaje și nici nu mai încerca să rezolve lucrurile. Voia ca această despărțire să fie definitivă.

– În fine, ar trebui să termini să te pregătești înainte să vină Hellen.

Am încuviințat și mi-am pregătit o gentuță în care mi-am pus esențialele. La scurt timp, prietena mea și-a făcut apariția. N-am stat pe gânduri, am pornit cu taxiul încântate către petrecerea lui Sony. Ea pentru că avea să-l vadă pe aiuritul acela de Raymond, eu pentru că aveam să fac primii pași în ceea ce privește răzbunarea.