CHIC

❦Noua versiune: Capitolul 1❦

Obișnuiam să fiu grăsuță – acesta este unicul lucru notabil la persoana mea. Obișnuiam să am o problemă cu kilogramele pe care le aveam și nu pentru că nu mă iubeam suficient, ci pentru că nu mi se permitea să mă iubesc. Trăiam într-o societate unde respectul venea la pachet cu cât cântăreai. Cu cât erai mai slab, cu atât erai mai respectat.

Liceul era un loc necruțător, pentru că adolescenții erau recunoscuți pentru cruzimea lor și pentru faptul că nu le păsa dacă răneau sau nu sentimentele cuiva. Așadar, am fost victima bullyingului trei ani. Trei ani infernali a trebuit să suport totul: de la porecle jignitoare, la râsete pe coridor și la aluzii răutăcioase. Și le-am suportat cu grație.

Le tratam ca pe glume. Râdeam cot la cot cu majoritatea și nu lăsam să se vadă cât de tare mă afectau aceste lucruri. Însă acasă plângeam pe rupte și dezvoltasem chiar și o formă ușoară de bulimie.

Mă strigau într-o modalitate răutăcioasă Kaytzilla – și da, acesta era un nume de dinozaur. Cumva gluma era că aveam o dimensiune asemănătoare acestui animal. Și le-am permis, fiecăruia dintre ei. I-am lăsat să mă batjocorească.

Nu am spus nimănui nici măcar atunci când a avut loc incidentul balena albastră. Totul a plecat de la șeful clasei, Sam Smith, care a implementat o nouă activitate pentru ora de sport. Până la el, înotul reprezenta o activitate extra-curriculară, doar pentru cei care voiau să intre în echipă și să participe la olimpiade în numele liceului nostru.

Dar Sam i-a propus profesorului de sport să ne dea un test de înot. Firește, eu nu știam să înot, tocmai din simplu considerent că mi-a fost prea rușine să învăț de-a lungul timpului. Fiind grăsuță, nu am intrat niciodată în apă.

Am vorbit cu domnul Ruscoe despre asta, dar el mi-a spus că vrea să vadă de la mine un pic de motivație, căci altfel nu mă trece. Nu conta dacă practic mă scufundam. Mă trecea doar dacă intram în apă.

Ca să mă scape de emoții, mi-a spus că cei de la clasele terminale vor face pe salvamarii în caz de ceva. Nu îmi era teamă neapărat de moarte și de înec, ci de ceea ce aveau să spună ceilalți atunci când m-ar fi văzut în costum de baie. Eram îngrozită. Pentru că picioarele mele erau pline de celulită și vergeturi, iar burta mea ar fi ieșit în evidență cu un costum atât de strâmt.

Ca să descriu și costumul, era un body albastru, strâns pe corp, dintr-un material elastic, care se mula pe formele pe care le aveai. Absolut terifiant! Aproape că am vrut să pic, dar m-am gândit că m-am străduit prea mult pentru notele luate la celelalte materii ca să las sportul să mă tragă în jos.

Uitându-mă în spate, mai bine picam.

Imediat cum mi-am făcut apariția în costumul de baie albastru, hohote de râs din partea colegilor de clasă s-au făcut auzite. Aș fi băgat mâna în foc că și cei puși pe post de salvamari râdeau.

Am încercat să nu-i bag în seamă și la semnalul profesorului, m-am avântat în piscină. Bineînțeles, neștiind să înot, am dat doar din mâini și din picioare frenetic, cât timp m-am scufundat. Au trecut câteva secunde de panică, înainte ca trei dintre colegi să sară în ajutorul meu și să mă ajute să ajung la marginea piscinei.

Pe fundalul gâfâirilor mele și a tentativelor de a respira normal, auzeam doar remarca salvați balenele albastre, care a devenit la scurt timp motto-ul noului articol scris de către colegul meu Oliver. Articol pe prima pagină a ziarului, însoțit de o poză cu mine în costumul de baie.

Nu am vrut să le spun alor mei, căci ar fi făcut mai rău venind la liceu și stârnind dramă. Iar profesorii care au sesizat că articolul era răutăcios, m-au tras deoparte și m-au întrebat dacă sunt deranjată. Iar eu m-am prefăcut amuzată. Le-am spus că e o glumă de-a noastră și că mi s-a părut și mie hazlie. Nu am vrut să creez o dramă despre asta. Cu cât evenimentul era uitat mai devreme, cu atât mai bine pentru mine.