Cautand fericirea (Vol. l&ll)

Capitolul 21

Imi era frig, poate de asta ma trezisem.Ma ridic în fund si ma sprijin cu spatele de perete privind în jur.Eram într-o încapere mica, întunecoasa cu doar o fereastra de cativa centimetrii si un pat de scanduri, eu stateam pe jos.Semana cu o..celula, da e cuvantul potrivit.Ma ridic si încep sa inspectez locul in cautarea unei iesiri, nimic.Usa era mare, de metal si bineînteles ca era încuiata.Nu întelegeam ce caut eu acolo, si de ce fusesem "rapita ".Nu era de ajuns ca-mi uram viata trebuia sa se mai întample si asta.Trebuia sa fac ceva, eram însarcinata, trebuia sa am grija de copilul meu nenascut, nu-mi permiteam greseli.Daca as spune ca nu-mi era frica, as minti.Teama ma stapanea în totalitate, dar trebuia sa fiu lucida, sa nu ma las condusa de impulsuri ca pana acum, dar cel mai important trebuia sa am grija de doua vieti.
De afara se aud voci groase de barbati, insa niciuna nu-mi era cunoscuta.Desi ma hotarasem sa nu ma las ghidata de impulsuri ca de obicei, acum îmi era imposibil.Ma trantesc cu putere în usa masiva si încep sa bat cu pumnii si cu picioarele.

-Nenorocitii naibii da-ti-mi drumul! Cine dracu sunteti si ce vreti de la mine? Nemernici idioti...

Brusc, usa se deschide facandu-ma sa ma dau cativa pasi mai in spate sa nu cad.Se lasase o liniste deplina.Inima îmi batea nebuneste cand vad persoana ce statea dreapta si mandra în fata mea

-Hei, Kaitlyn, ma mai tii minte?

Instinctiv ma dau mai în spate, nu..nu putea fi el, oricine numai el nu.

-Oh, nu-mi spune ca ti-e frica de mine, niciodata nu ti-a fost acum brusc..

-Dar..tu..

-Nu-s fantoma sa stii, sunt viu, si dornic de razbunare.

-Cum naiba..

-Lasa-ma sa-ti explic.Nu m-ai omorat, atunci în masina desi ai fost aproape.Am fost dus la timp la spital, am stat în coma vreo 3 zile apoi am fost ca nou.Norocul meu era ca n-ai nimerit în stomac..doar aproape

-Si ce vrei de la mine? Scuip cuvintele
Imi era teama, David era viu, iar viata mea era în mainile lui, deci nu valoram nimic.

-Ce vreau de la tine? intreaba razand Sange vreau, razbunare.Nu numai ca ai fost la un pas sa ma omori, dar mi-ai luat tot.Oamenii, casa, averea, afacerea.Si acum ma intrebi ce vreau de la tine?!

-O sa ma omori, asa-i? Intreb impasibila
Moartea în acest caz era un lucru bun, David putea sa-mi faca lucruri mai oribile

-Nu, cel putin nu acum.Unde-i distractia daca o sa mori asa repede?

-Esti cel mai mare nemernic

-Dar tu cum esti? Asa ma rasplatesti dupa cate am facut pentru tine?

-Sa o sugi.

Rade si se apropie de mine

-Nu eu o sa fac asta, raspunde amuzat.Oh, apropo, am auzit ca esti mamica, ce mai face bebe?

Nu-i raspund, nu eram în stare.Tot ce voiam era sa-i trag vreo 10 gloante in cap si sa nu ma misc de langa el pana nu mai respira.Asta fusese greseala mea atunci, inca respira cand am plecat de langa el.Oh, doanne cat imi doream sa-i sterg zambetul ala arogant de pe fata.

-Te urasc, soptesc
Ma privieste cu scârba.Nu-mi mai pasa daca muream, asta e.Rau imi parea doar de copilul meu care inca nu apucase sa vada lumea insa trebuia sa ma obisnuiesc cu ideea.

-Dylan unde e? L-ai omorat? Intreb curioasa.

-Dylan? Asa-l cheama pe sobolanul ala? Ai trecut cam repede de "drama " ta patetica cu Chad si Kev..deja ti-ai desfacut picioarele în fata altuia?

Ma îndrept spre el si îl lovesc în plina figura, urma rosie a palmei mele ramanandu-i pe implantata pe obraz, la naiba, nu mai aveam nimic de pierdut, deja pierdusem totul.Ma prinde de par si ma trage cu putere înspre el.