Fugitivo

• Să se mai facă și dreptate •

      Părerile lumii nu o interesau, niciodată nu o interesaseră. Asta avea în comun cu Navarro, și asta admira mult la el. Știa că nici lui nu îi pasă de părerea nimănui, tocmai i-o demonstrase când îi ștersese lacrimile de față cu toată lumea. Îi plăcea la nebunie asumarea lui. Curajul lui. Implicarea și corectitudinea matematică. Îl admira pentru că era un om întreg și echilibrat, nu un paznic patetic și subjugat. Bărbații o dezgustau foarte des, tocmai pentru că majoritatea erau lași, erau mincinoși, erau agramați, erau niște scursuri periculoase din cauza cărora riscai să aluneci și să cazi chiar dacă echilibrul tău era perfect.

       Își pierduse respectul față de bărbați încă de când era copil și aflase că trebuie să tacă în fața lor doar pentru că erau, fizic, mai puternici. Atunci când fusese lovită de ei, jignită, abuzată, violată. Ura bărbații pentru toate astea; la fel cum ura și femeile pentru fragilitatea și permisivitatea lor exagerată. La fel cum nici despre ea însăși nu avea cea mai bună părere. Dar despre Antonio își formase o părere grozavă, mereu reușea să facă el ceva care să o bucure, care să o impresioneze, iar ea era un om foarte greu de impresionat.

        După ce o lăsă pe Calida la Galerie, unde două colege pofticioase de atenție au luat deținuta pe sus, sorbindu-l pe bărbat din privire, Navarro nu își mai putu găsi liniștea. Deși lăsase impresia că nimic din ce îi spuse Calida nu îl deranja, înăuntrul său era foarte tulburat. Dacă femeia avea dreptate, atunci în spatele evidentului erau mult mai multe lucruri necurate. Acum părea că nu și putea găsi nici măcar liniștea profesională, acea liniște pe care o avea impregnată în figură și comportament. Degeaba își purta chipul obișnuit, dacă sufletul era plin de furtuni emoționale. Trebuia să rezolve cumva situația. Trebuia să rezolve cumva nedreptățile femeii cu lacrimi arse. Știa ce are de făcut.

    Pe de altă parte, nu își putea lăsa grijile să îi conducă stările. Oftă. Șocurile vechi nu mai existau, nu mai exista momentul pierderii de conștiință în baia avionului. Nu mai existau tentele răutăcioase din tonul femeii. Nu mai exista obsesia celor din jur. Exista doar ea, ea în brațele lui, respirându-i pe pielea gâtului, plimbându-și buzele flămânde peste buza lui de jos, apucându-i cu nesaț tricoul. Nu mai exista nimic rău la ea, nimic greșit. O vedea altfel.

     Trase puternic aer în piept și oftă iar. Brațele încă îi simțeau conturul corpului, ușor și ferm. Mai mult inconștient, realiză cât de bine se simțea atunci când o purta în brațele sale. Conștient, realiză cât de bine s-ar simți să o aibă veșnic în propriile brațe. O piesă de domino răsturnată în oglindă, astfel că în oricare punct căzut, piesa se sprijinea de reflexie. Da, era căzută, dar încă în picioare. Da, era autoritatea în veghea funcției, dar exista și forma de atașament pentru cea i se spusese că n-ar trebui vreodată să fie iubită. I se spuseseră numai lucruri îngrozitoare despre ea, dar el nu mai putea vedea lucrurile alea. Nu le mai putea crede.

       Se gândi la Castillio și îl judecă nedrept la gândul ăsta. I se părea că exagerase. Apoi se gândi la el însuși. Era atât de atras de ceea ce știa că n-ar avea voie să atingă, încât nu mai dădea doi bani pe regulile după care își ghidase mereu existența. Dacă ar continua să o țină lângă sufletul lui, ar continua să se opună regulilor. Dar era prima pe care o încălcase  vreodată, singura de la care s-a bătut complet. Ținând-o acolo, în colivia intercostală, ar fi avut să se exileze singur de lângă ea, pentru că nu era permis să iubești o deținută... și o știa prea bine. Dar nu și-ar putea-o ierta vreodată să o alunge de acolo. Pe de altă parte, dacă ar reuși să o alunge din suflet, ar putea rămâne fizic lângă ea. Cu o hotărâre aparte, bărbatul ciocăni într-o ușă de la etajele superioare.

        O ușă care ascundea un birou acum mai liniștit și mai luminos, un birou ce aparținea acum unei persoane mai deschise și mai raționale, mai corecte. Miranda purta o rochie cu modele grecești și sandale cu talpă de sfoară. Acceptă intrarea cu un glas calm și prietenos.