Don't Blame Me

Capitolul zece

"- Did you lie to her?

- Why will I ever lie to her, when she's all of my secrets." 

- Daniya

Trecuseră două săptămâni de la incidentul în care cineva și-a dorit să îmi curme viața prin izbirea mea cu un autoturism. Timp în care am devenit paranoică. Timp în care nu am vândut nici măcar o pastilă primită de la David prin campus, fiindcă eram îngrijorată că aș fi putut fi data în vileag de acest nenorocit care se juca cu mine. Nu eram sigură că autorul mesajelor și cel de la volanul mașinii erau aceeași persoană, dar bănuiam că este. Pentru că dacă ar exista doi oameni care și-ar dori să te vadă la capătul puterilor, ar fi culmea.

Prin faptul că a încercat să mă lovească imediat după ce Nathaniel plecase de la mine, mi-a confirmat că acel nenorocit este constant cu ochii asupra mea și îmi urmărește fiecare mișcare. Oriunde aș fi mers pentru a mă costuma în Red Devil, s-ar fi întâmplat să mă găsească.

David a înțeles de ce nu mai vândusem nimic de multă vreme. Era și el îngrijorat și m-a rugat să mă întorc în Toronto. Lumea era atât de mare încât să mă axez doar pe vânzarea în Saint Northwest Academy, dar totuși am refuzat și am decis să rămân. Poate pentru că îmi doream să îl găsesc pe acel netot și să îl ucid. Poate pentru Nathaniel. Nu știam. Dar am decis să rămân. Luke a continuat cu investigările, dar fără un rezultat favorabil, și în special pentru că nu mai primisem nici un mesaj de la acea persoană încă de când Damian și prietenii lui ne fugărise prin criptă.

Nenorocitul s-a oprit din a trimite mesaje de parcă literal ar fi știut că încerc să aflu cine este.

Darcy m-a ajutat și ea. Chiar dacă la început fusese supărată pe mine pentru că i-am ascuns despre sărutul cu Damon, a fost îngrijorată pentru mine și a decis că această situație ne depășește. Astfel că am vorbit cu tatăl ei și i-am povestit situația. El a propus inițial să cer ajutorul autorităților, dar știam că era în zadar. Singurele probe solide pe care le aveam erau doar câteva mesaje. Nimeni nu a fost în seara aceea în parcare să fie martor la acele întâmplări.
El a considerat că este plauzibil și m-a ajutat să căutăm proprietarul mașinii. Dar era greu fără un număr de înmatriculare. Știam doar modelul mașinii. Un Range Rover model vechi cu geamuri fumuri.

A fost dificil. Fiindcă se aflau peste zece mii de studenți în această academie nenorocită. Dar decanul Dalton identificase câțiva. Însă nici unul din cei opt suspecți nu dețineau mașina care era cât pe ce să mă lovească.

Eu eram înnebunită. Fiindcă nu puteam vinde. Vânzarea era singura mea modalitate de a-mi câștiga pâinea. Și orice astfel de pauză reprezenta o gaură financiară pentru mine. Din fericire, aveam câțiva bani pe care îi adusesem până acum și nu am cheltuit foarte mult, fiind la această academie izolată de societate.

Dar au fost și avantaje. M-am apropiat tot mai mult de Nathaniel și de ceilalți prieteni ai lui Damon, pe când el mă ignorase complet. Mă întâlneam cu Nate aproape în fiecare seară și îl vizitam la muncă în timpul zilei. El era conștient de situația mea și se considera neputincios fiindcă nu era capabil să mă ajute. Am și ieșit de câteva ori la înghețată cu el și Gabriel, fratele lui mai mic. Au existat și câteva schimburi de sărături atunci când nu mă puteam abține ori de câte ori îl vedeam zâmbind.

Nu mă simțeam îndrăgostită de el. Dar îmi plăcea foarte mult să petrecem timp împreună și să vorbesc cu el. Fiindcă era atât de dezinhibat și puteam vorbi absolut orice cu el. Îi povestisem câțiva dintre năzbâtiile mele făcute în tinerețe, iar el nu m-a judecat. Într-o zi, eram cât pe ce să îi spun adevărul despre mine, și m-am oprit în ultimul moment. Îmi plăcea... el, să fiu în preajma lui. Mă simțeam o persoană mai bună când el era lângă mine.