Don't Blame Me

Capitolul șase

Toate sălile de seminar erau diferite de amfiteatrele pentru cursuri. Erau mult mai mici și existau mai mult rânduri cu câte o singură bancă. Măsuța era atașată de scaun și uram acest model. Fiindcă era mici și inconfortabile. Fiecare seminar era împărțit despre o altă categorie. Astăzi era vorba despre ingineria mecanică și ne prezentau câteva detalii despre piesele vehiculelor. Oricât o iubeam pe Beatrix, aceste subiecte mă plictiseau. Cât timp știu că o mașină funcționează, de ce m-ar interesa și modul în care funcționează? A fost atât de greșit să aleg acest domeniu...

M-am lăsat pe spate pe scaun cu brațele încrucișate în timp ce profesoara a derulat o mică animație legată de funcționarea motorului unei mașini. În același timp am simțit o mișcare în spatele meu și o senzație ciudată de furnicături în ceafă. Nenorocitul din spatele meu se apropiase atât de mult de mine încât îi puteam simți respirația în părul meu. Și apoi s-a întâmplat s-a întâmplat ceva care mi-a făcut pielea de găină să se ridice pe mâinile mele.

Începuse să vocalizeze încet, doar din gât, ritmul melodie I Was Made For Lovin' You. Suna precum o răgușeală ciudată, dar am reușit să destind ritmul cunoscut. Era aceeași melodie pe care am ascultat-o aproape pe repetat în timp ce conduceam către Greensboro și el se afla în mașină cu mine.

Corpul meu a rămas înghețat, deși îmi doream să mă retrag și să îndepărtez de el. Datorită sunetului provenit din micile boxe așezate în colțurile sălii, nimeni nu l-a auzit. Doar eu.

Am simțit că cedez atunci când a început să recite în șoaptă primul vers al refrenului melodie. Mi-am întors încet capul în direcția lui și mi-am aruncat fața peste umăr, privindu-l. Corpul meu nu delira, el chiar era atât de aproape încât aproape că eram nas în nas. Am fost din nou istovită de frumusețea lui angelică. Toate acele detalii pe care deja le-am reținut despre el mi-au sărit din nou în ochi. Tenul albicios, lipsit de imperfecțiuni. Sprâncene stufoase care ascundeau sub ele ochii săi atât de întunecați și adânci. Devoratori de suflete.
Și în acest moment, pe buzele lui se afla din nou un rânjet plin de batjocură.

În scurt timp, el a fost cel care s-a retras și se întinse înapoi cu spatele pe spătarul scaunului, întinzându-și picioarele și lovindu-mi scaunul, făcându-mă să mă mișc un centimetru de la locul inițial.

- Încetează! am șoptit furioasă

El doar se delecta cu iritarea mea de parcă ar fi cel meu gustos deliciu. Nu renunța la acel zâmbet parșiv de pe buzele lui.

Am simțit din nou o lovitură în scaun, dar nu atât de puternică ca și prima. Am oftat sonor și mi-am întors capul în față, încercând să mă concentrez asupra videoclipului prezentat de profesoară. Ignoranța este cea mai puternică armă.

Mi-am luat pixul și am început să notez câteva detalii irelevante, dar pe care le pot primi în examenul de la finalul semestrului. Atunci mi-am dat seama că el nu avea caiet. Banca lui era complet liberă. Niciodată nu a venit cu un caiet la cursuri. Dacă aș fi un membru al familiei Northwest, nu aș mai fi venit deloc la cursuri.

Telefonul meu a vibrat ușor pe suprafața mesei și l-am ridicat subtil, citind noua notificare primită. M-am încruntat. Era din nou un număr necunoscut, același text ca și data trecută când primisem unul.

Necunoscut: Zâmbește!

Cine dracu mai e acum? Aia cumpărat special o altă cartelă pentru a-mi scrie din nou? L-am blocat deja odată.

Victoria: Cine dracu ești, lașule?

În următoarele cinci minute, nu am mai primit un răspuns din partea dobitocului. Nu aveam nici cea mai mică idee cine ar putea fi. Tot ce știu e că este cineva care este pus pe șotii cu mine și dacă aflu cine e, va fi vai de el.