Don't Blame Me

Capitolul trei

A luat sigiliul de ceară care ședea pe saltea lângă foaie și l-a ridicat între noi.

- Trebuie să începem să urmărim acestea.

- Cum să dezlegăm un mister dacă urmărim sigilii de ceară?

- Nu este vorba de sigilii! Ci despre inițiale. Și deja știu un loc.

- Fie. Vom merge mâine. Bine? Sau poate mai târziu.

M-am ridicat din pat și am apucate hainele umede pe care le folosisem de dimineață pentru jogging pentru a le arunca în coșul cu rufe murdare.
Și cred că joggingul va deveni o tortură în loc de o plăcere deosebită. Pentru că tot ce am făcut în timp ce alergam a fost să mă gândesc la evenimentele petrecute în noaptea precedentă.

Încercam să mă agăț de orice scuză posibilă ca să nu cred că cel pe care l-am sărutat aseară a fost Damon Northwest. Dacă ar fi el cu adevărat, nu are nici o logică, fiindcă nu seamănă absolut cu Darcy deși sunt gemeni, la naiba. Dar atunci, de ce a fugit tocmai când Darcy voia să mă caute? De ce mi-ar fi spus să îmi țin pliscul închis?

Tot ce știu e că a fost ciudat. Foarte ciudat. Și nu mai am de gând să experimentez din nou asta.

De asemenea, noaptea trecută nu am dormit foarte mult. Pentru că gândurile mele fugeau dintr-o parte în cealaltă. Și Darcy doarme mai profund decât m-aș fi așteptat. Și există momente în care sforăie, dar nu atât de tare încât să devină insuportabil. Era precum un mic porcușor simpatic.

Acei ochi întunecați care aveau puterea de a îngheța absolut tot în jurul lor mi-au tot bântuit mintea. Era înfricoșător dar și excitant în același timp.

Încă nu găsesc o explicație plauzibilă pentru a afla ce s-a întâmplat cu mine în seara trecută. Așa că aleg să îngrop securea și să uit de acel eveniment, pentru că mi-a demonstrat cât de rău pot merge lucrurile atunci când nu ai control asupra ta. Pe deasupra, alcoolul a contribuit la tot.

Nici măcar nu am început cursurile și deja am aflat care este cea mai oribilă parte a Saint Northwest Academy. Uniformele. Mi-am îmbrăcat propria uniformă cu încredere, dar atunci când m-am privit în oglinda atașată de șifonier, mi-am dorit să îmi izbesc capul de ea și să ajung lângă Alyan pe patul de spital. Niciodată nu am arătat mai oribil de atât. Fusta în carouri roșii îmi ajungea până la genunchi și de la genunchi în jos aveam ciorapi albi și groși. Iar sus, cămașa albă era hidoasă, la fel și sacoul roșu cu logoul academiei.

Am închis ochii, refuzând să cred că sunt obligată să defilez în public cu așa ceva.

- Nu, Vic. Te ajut eu. spuse Darcy văzând că sunt pe cale să explodez

Se apropie de mine și îmi ridică cămașa până deasupra de sâni, lăsându-mi sutienul alb la vedere. S-a holbat timp de câteva clipe la sânii mei, apoi și-a continuat treaba. A răsucit betelia fustei în material de câteva ori. Cu fiecare mișcare, fusta mea se ridica câte puțin.

Dar la ceea ce avea să se întâmple nu ne-am așteptat nici una dintre noi. Ușa s-a deschis brusc și nu m-am panicat, crezând că este Britney fiindcă am decis că vom merge împreună la festivitate. Era Britney doar în cazul în care s-a transformat într-un bărbat peste noapte. Fiindcă era mult mai înaltă, părul brunet și scurt și antebrațele aproape că îi crăpau materialul cămășii albe.

- Idiotule! Ai douăzeci de ani și nu ști să bați la o ușă?! își ceartă Darcy fratele și apucă un pantof de pe podea pe care îl aruncă în el

Însă Damien de îndată ce ne văzuse se întoarse cu spatele la noi. Și a fost lovit din plin de pantoful lansat de Darcy. Acesta gemu, dar tot refuzase să se întoarcă.