Adio iluzii de primavara!

8. Abandon

Afara a inceput sa bata un vanticel moale care mi-a infoit parul si mi-a ridicat rochia in sus. Am inceput sa alerg mai intai usor si apoi din ce in ce mai repede cu Sandro in jurul tarcului. Aveam un chef nebun sa-l calaresc asa cum il vedeam acolo, in lumina difuza a soarelui si cu coama neagra fluturandu-i in vant. Defectul nici nu i se mai observa si cu greu am reusit sa ma abtin sa nu aduc o sa si sa-mi potolesc gandul de a calari fara sa. La urma urmei era un cal bolnav si nu numai ca era periculos pentru mine insa era si foarte obositor pentru el..si nu cred ca ar fi acceptat. Au mai incercat si altii sa-l calareasca si nu au reusit sa-l clinteasca din loc. I-am dat drumul sa alerge singur, pentru ca eu eram epuizata, insa s-a oprit si s-a asezat jos. Probabil era si el obosit. M-am apropiat de el si mi-am lasat capul pe spatele lui, inconjurandu-i gatul cu mainile. Iubeam calul asta! Ii iubeam culoarea neagra a corpului care il facea sa arate asa de puternic si iubeam si felul in care ma intampina mereu. Fornaia si se ridica, pregatit pentru orice. Mi s-a spus ca inainte era nevoie de 3 barbatii sa-l faca sa se ridice si sa-l scoata la antrenamente...de aceea l-au abandonat, pentru ca le era mult prea greu sa-l ingrijeasca si timpul nu le permitea acest lucru. Eu eram un fel de exceptie. Cateodata simt ca si el ma iubeste asa cum il iubesc si eu. Si la urma urmei...este doar un cal! Dar este singurul care pare sa tina cu adevarat la mine in locurile astea...

'Gata! Nici nu-mi mai amintesc cand am ras ultima data! Trebuie sa-mi revin! Viata asta este destul de deprimanta si fara ca eu sa-mi plang de mila zi de zi!"

In aceea clipa m-am hotarat sa ma bucur de 'vacanta' aceasta la tara atat timp cat mai puteam. Mi-am petrecut urmatoarea ora pe pamantul rece, dar incalzita de respiratia calda a prietenului meu si de corpul lui, facandu0mi planuri de viitor. Aveam de gand sa-l plimb pe Sandro prin padure si pe camp, sa-l duc la izvoare si la lac, sa-l scot din curtea pe care nu a parasit-o niciodata. Voi strange banii si voi chema un veterinar bun care sa ma ajute sa-l vindec si voi face antrenamente cu el si poate ca intro zii voi reusi sa-l calaresc. Din clipa aceea m-am hotarat sa las trecutul in spate pentru totdeauna! Adio Alessandro! Adio tradatorului de Criss! Adio vietii mele ratate!

'Sa incep totul de la zero! Asta e ceea ce trebuie sa fac! Din clipa asta nu-mi voi mai vedea fostii prietenii decat din intamplare si nu voi mai calca in locurile de care ma leaga amintirii niciodata!Voi incerca sa distrug ura asta fata de parintii si sa-mi cladesc o relatie mai buna cu ei! Dar cel mai important, am spus eu uitandu-ma cu dragoste la Sandro, voi avea grija de tine! Trebuie sa te faci bine si...'

Monologul meu a fost intrerupt brutal de batranul Joe care ma striga artagos dinspre grajduri.

-Julia! Ridicate in clipa asta de pe jos! Si adu calul la grajduri!

-Imediat batrane!

Adevarul e ca nu arata deloc ca un batran. Era un barbat inalt, cu umerii lati si soldurile inguste, fata aspra si ochii scaparatori,de un verde-smarald superb. Avea mainile mari si pline de bataturi de la munca pamantului. Si asa cum se indrepta spre mine, pasind apasat si cu palaria apasata pe cap, parea intradevar infriciosator, dar era un om bun!

M-am ridicat incet in timp ce-mi aranjam rochia si Sandro mi-a urmat exemplul. Doar prima parte.  Cand am ajuns in dreptul batranului Joe acesta a prins calul si s-a aplecat conspirativ spre mine, soptindu-mi la ureche:

-Te asteapta cineva in cabana. Un prieten!

-Prieten?

-Ssss! Mai incet! Cei de la petrecere nu trebuie sa afle! In nici un caz parintii tai! I-ar face probleme!

-Lasa astea Joe! Ce prieten?

-Du-te si afla!

S[unand acestea s-a intors si a plecat. M-am luat dupa el desi cabana era in sens opus. Dandu-si seama ca il urmaresc la grajduri s-a intors spre mine si mi-a aruncat o privire acuzatoare.

-Ori te duci la cabana ori in casa! afara nu mai stai o clipa! Si nici la grajduri!

Am stat putin in cumpana, nestiind ce sa fac. Intr-un final m-am hotarat sa vad cine e in cabana. Am facut cale intoarsa si m-am indreptat cu pas sigur spre cabana. Nici o lumina nu era aprinsa si m-am gandit ca poate sunt trasa pe sfoara, insa mi-am amintit instantaneu de cuvintele lui Joe : "Cei de la petrecere nu trebuie sa afle! In nici un caz parintii tai! I-ar face probleme!" .

Am ajuns in fata cabanei si am ezitat putin inainte de a urca scarile.Am intrat inauntru si m-am indreptat sigura pe mine spre lampa de pe masa. Am aprins-o si am privit in jur. In camera de zi nu era nimeni. In bucatarie toate lucrurile erau la fel cum le lasasem cu doua zile inainte si nu era nici urma de om. Si baia si terasa erau la fel de pustii ca restul parterului. Scarile scartaiau plangator sub pasul meu apasat. Lumina era slaba si u aveam nici o lanterna la mine. Intrerupatoarele erau in bucatarie dar uitasem sa le aprind si acum nu mai aveam chef sa ma intorc. Stiam ca daca as fi renuntat nu m-as mai fi intors asa ca m-am hotarat sa imi continui drumul spre etaj. Cand am ajuns sus aveam respiratia intretaiata si inima imi bubuia de emotie. La etaj erau doua dormitoare si fosta mea camera de joaca. Am intrat in primul dormitor. Era gol. Al doilea dormitor era incuiat, asa cum il lasasem. Cheia era in camera mea. Aici aveam ascunse mici amintiri de cand eram mica si unele mai recente. Ultima usa se afla chiar in fata mea si mie imi tremurau picioarele. Mi-am luat inima in dintii si am intrat. Am aprins lumina si mi-am aruncat o privire rapida prin intreaga camera. Nu era nimeni. Am inceput sa caut prin toate colturile insa era evident ca nu patrunse nimeni in camera asta de ceva vreme. Praful era la el acasa si nu mai fusese aerisita de cel putin 2 saptamani.

Am coborat la parter dezamagita si frustrata. Chiar eram curioasa sa vad cine voia sa ma vada. Nu era nimeni. Trebuia sa stiu...

Brusc, tot optimismul meu de mai-nainte a disparut, lasand in urma un gol imens. Mi-am dat seama ca nu as fi reusit sa fiu fericita aici! De ce? Pentru ca imi lipseau prietenii aceia cu care puteam sa vorbesc si sa-i ascult in acelasi timp!

Ma simteam abandonata intr-o lume straina si am constatat cu tristete ca sentimentul acesta nu imi era strain. Din prima zi in care venisem aici ma simtisem asa.