*Psst* Notice anything different? 👀 Find out more about Wattpad's new look!

Learn More

3. Fugi!

254 11 2

3. Fugi!

Calatoria asta se lungea mult prea mult!! Si supararea lui mi se parea inexplicabila dupa 12 ore de stat in aceeasi masina! Ce naiba vroia? Sa-mi cer scuze in genunchi? Nici macar nu cred ca mai stiu de ce ar trebui sa-mi cer scuze in fata lui! Nenorocitul! Idiotul! Boul de balta! Si-a inghitit limba increzutul!

As fi continuat inca mult timp cu jignirile pe care nu aveam curajul sa i le fac auzite, daca nu imi trecea prin cap o idee geniala!!

-Cristian! Opreste masina! Am nevoie urgent la toaleta! Si nu-mi pasa daca e vreun wc public prin zona! Sunt in stare sa-mi fac nevoile in mijlocul drumului sau, daca nu opresti in clipa asta, chiar si in masina!

Ok! Deja exageram! Nici macar nu aveam nevoie la toaleta! Dar trebuia sa scap din masina asta si sa gasesc ceva de mancare!

Cristian a fost vizibil nelinistit de amenintarile mele, mai ales ca tinea destul de mult la pretioasa sa masinuta, dar tot nu a spus nimic.

-Catarule! Daca nu opresti stii ce te asteapta! Si spune naibii ceva ca ma exasperezi!!

Spre fericirea mea a oprit cat de repede a putut la o benzinarie. Am coborat impiedincandu-ma, moarta de foame si cu o stare de greata ingrozitoare! M-am indreptat mai mult fugind spre benzinarie, fara sa mai verific daca el vine dupa mine. Am intrat inauntru si mi-am umplut bratele cu cornuri, mere, pizza si biscuiti si m-am dus la casa. Ups! Uitasem ca nu am nici un ban la mine! Casierita se uita la mine nedumerita si astepta sa-i platesc . Eram pe punctul de a renunta si de a ma intoarce la masina nemancata cand un barbat a venit si mi-a platit gramada de mancare. Eram mult prea flamanda pentru a ma impotrivi si i-am multumit frumos domnului. Cand ma pregateam sa plec l-am auzit strigandu-ma pe al doilea nume al meu:

-Elizabeth!

M-am intors mirata spre el nestiind daca chiar vorbeste cu mine sau doar mi se pare.

-Nu ma mai recunosti? Sunt Unchiul John!

Unchiul john??? Dumnezeule mare!!! Nu se poate! Inima mea batea acum ca o nebuna si intr-un moment am realizat ce avea sa se intample cu mine daca mai ramaneam vreun minut cu Cristian! Speriata ca un iepure prins in capcana am reusit totusi sa-i raspund unchiului John:

-Cred ca ma confundati cu altcineva! Nu sunt Elizabeth! Multumesc mult pentru bunatatea dumneavoastra insa cred ca va inselati!

-Imposibil! Nu esti tu Elizabeth Corell? Parintii tai se bucura mult ca in sfarsit te intorci acasa!

'Se bucura pe naiba! Si eu NU ma intorc acasa!'

-Imi pare rau! Este o greseala! Acum, daca-mi permiteti trebuie sa ma duc pana la toaleta!

Am plecat inainte sa aiba timp sa mai spuna ceva. In toaleta nu mai era nimeni. Mi-am rupt o fasie destul de mare din rochia de nunta cu care inca mai eram imbracata, si mi-am facut o mica desaga din ea, in care mi-am pus mancarea. Mi-am infundat un corn in gura si mi-am legat dupa aceea pachetul de bretelele de la rochie. M-am uitat in jur in cautarea unei ferestre si am gasit-o imediat. Era destul de mare ca sa ma pot furisa prin ea si nu era nici prea sus. M-am catarat cu usurinta pe wc si am iesit pe fereastra care dadea in padure. Acum ca aflasem incotro ma ducea Cristi stiam foarte bine unde ma aflam. Obisnuiam sa vin la bunicii mei in zona asta cand eram mica si sa ma joc in padure. Stiam locul asta ca in palma. De aici pana la casa parintor mei mai erau vreo 3 ore de parcurs cu masina. La gandul ca in 3 ore m-as fi aflat in fata lor mi s-a facut pielea de gaina si am inceput sa tremur infiorata de frica.

M-am afundat in padure tot mai mult sperand ca Cristi nu va banui nimic si nu va porni in cautarea mea. Chiar si asa aveam un avantaj destul de mare: acela ca cunosteam padurea! Exista pericolul sa il ia pe unchiul John cu el sau pe alti localnici care l-ar putea ajuta in gasirea mea asa ca trebuia sa ma grabesc. Era pe la amiaza si in curand soarele va asfinti. In intuneric e greu sa inaintezi asa ca trebuia sa-mi gasesc o ascunzatoare in care sa-mi petrec noaptea. Daca ma grabeam as fi putut ajunge destul de repede in satul de la marginea padurii dar acolo ma vor cauta prima data. Sa ma intorc inapoi nu puteam caci probabil vor sta si acolo la panda. Tot ce aveam de facut era sa ma furisez cat mai repede pana la rau si sa gasesc un pescar care sa ma duca in josul raului pana in oras unde imi vor pierde urma.

Probabil vi se pare ciudat ca fug de casa parinteasca ca de inchisoare! Ei bine, chiar asta este: o inchisoare!

Parintii mei au destui banii cat sa angajeze 12 oameni sa ma caute! Au mai facut-o si data trecuta! Dar am scapat si atunci asa cum voi scapa si acum!

Am strabatut jumatate de drum pana la rau cand mi s-a parut ca aud zgomote in spatele meu. Am grabit pasul speriata, Din locul in care ma aflam, daca ma abateam putin de la drum ajungeam intr-o poienita plina cu tufe uriase. Acolo m-as putea ascunde destul de bine! Am cotit brusc spre dreapta prin desisul verde si in 10 minute ma aflam in poienita. Auzeam tot mai clar glasurile barbatilor care ma strigau. Erau doar trei. Printre ei se afla si Cristian. M-am grabit, atenta sa nu las urme, spre cea mai deasa tufa si m-am ascuns in mijlocul ei. Eram foarte bine aparata, deoarece era in marginea poienitei si in spetele meu erau multi brazi. Era foarte greu sa ajungi pana la tufa deoarece era inconjurata de maracini. In timp ce ma taram pe sub ei mi-am sfasiat aproape de tot rochia si mi-am zgariat mainile, umerii, spatele si picioarele pana la sange. Nu era multa lumina si ma avantaja si culoarea neagra a rochiei. Dupa vreo 5 minute barbatii au intrat in poienita. Eram atat de speriata ca nu mai puteam respira. Inima mea se afla pe undeva prin gat si batea ca o nebuna! Tremuram din toate incheieturile si gafaiam greu. Ascultam cu urechile ciulite orice zgomot si tresaream la fiecare adiere de vant.

Auzeam franturi de fraze din discutia barbatilor care se apropiau tot mai mult, pana cand am reusit sa inteleg tot ce vorbeau.

-Nu are rost sa pierdem vremea in poienita! Nu e proasta! Nu ar fi ramas pe loc!

-Ba da! acesta era Cristi. Era moarta de foame si daca nu s-a oprit singura pe undeva atunci cu siguranta a lesinat!

-Ai infometat-o ?? i-am recunoscut vocea unchiului John.

-Poftim? Ea nu a vrut sa manance nimic! A aruncat mancarea!

-De ce ai lasat-o sa faca una ca asta! Nu-mi imaginez de ce ar fi vrut sa fuga daca nu i-ai facut tu ceva!

'Bravo unchiule!' m-am bucurat eu chiar daca eram pe punctul de a fi descoperita.

-Nu i-am facut nimic!

-Pai tocmai ata e problema! Nu ai avut deloc grija de ea! Mai ai si tupeul sa recunosti ca nu ti-a pasat deloc si ca ai lasat-o sa moara de foame!

-Dar nu a murit! se apara Cristi la marginile disperarii.

-Inca! Chiar tu ai zis-o! E moarta de foame si probabil lesinata, saracuta pe undeva! O sa o manance fiarele padurii! Auzi! 'Nu a murit!' Cum poti sa vorbesti cu atata nepasare?

'De parca nu era destul ca eram moarta de frica! M-ai trebuia sa adauge si el un motiv de ingrijorare si anume fiarele salbatice!'

-O sa o gasim! Trebuie sa o gasim....

Mi se parea mie sau lui chiar ii tremura vocea? Ii parea rau?? Ce ma bucur! Asta merita ! Nu-mi pasa absolut deloc ca unchiul John continua sa arunce toata vina pe el si sa-l certe aspru ! O merita din plin! Sa sufere! Asta era singurul lucru pe care il vroiam pentru el! Cum de a putut sa ma tradeze in halul asta? Of! Cat il mai urasc!

-Nu e aici! A spus al treilea barbat!

-Ai verificat tufele?

La auzul acestei fraze am avut un atac de panica atat de puternic incat mi-am pierdut cunostiinta.

Adio iluzii de primavara!Citește această povestire GRATUIT!