Adio iluzii de primavara!

1. Trezeste-te!

1. Trezeste-te!!

"Ne-am adunat aici..... unirea...... Alessandro Santini, juri sa o iubesti, sa o respecti..... Daria Montel..."

Eram absenta cu totul, chiar daca fizic ma aflam acolo, in primul rand.... Mii de imagini mi se derulau in fata ochilor rapid, fara sa reusesc sa prind esenta lor, mii de culori se perindau si mii de ganduri imi vajaiau furtunos in cap. Auzeam franturi de fraze din cand in cand, fara sa le prind intelesul. Un singur lucru mi-a atras pentru un moment atentia si inima mea si-a grabit bataile intr-o nebunie ametitoare...da! era numele lui! Alessandro Santini.....Am ciulit urechile incercand sa aud cele ce urmeaza dar tot ce am retinut era numele lui, numele ei si acel "Da" care m-a facut sa simt o durere cumplita in piept. Inca nu realizam ce se intampla. Un bazait scurt mi-a atins auzul si pentru un moment am avut impresia ca propria mea persoana e pierduta in neant...ca sunt ceva inexistent....doar o parere...... Aceasta impresie a fost de scurta durata caci am inceput sa ma simt tot mai grea, mai impovarata de sensul cuvintelor pe care le rostise preotul. Poate ma inselam...dar nu! auzisem bine! Preotul a spus clar : "Va declar sot si sotie!". Realitatea m-a izbit cu atata putere incat pentru un moment mi-am pierdut echilibrul si m-am sprijinit de scaunul din spate, insa imediat am simtit o mana ferma prinzandu-ma de brat si ridicandu-ma hotarat in picioare. Persoana de langa mine mi-a suierat ceva mustrator la ureche si eu m-am cufundat din nou in nesimtire. Da! Eram acolo, in biserica, in rochia cea noua si care m-a costat o avere dar nu intelegeam nimic din ce se intampla. Am ridicat capul uitandu-ma inainte, intr-o incercare absurda de a ma concentra si pentru cateva clipe am simtit privirea lui mangaindu-mi fata... M-am uitat la el dar el era intors cu spatele. Nu. Nu se uitase la mine....

Am simtit inca o data mana aceea ferma pe bratul meu, strangandu-ma cu putere si conducandu-ma prin suvoiul de oameni.

- Julia! Ma bucur mult ca ai venit!

Vocea lui m-a facut sa inteleg dintr-o data totul, m-a readus brusc, violent la realitate...Ma aflam in fata mirelui; il priveam cu mirare si in acelasi timp ma simteam atat de departe de el...de parca intre noi s-a deschis o prapastie imposibil de depasit, o prapastie care nu existase inainte... M-am lovit de adevarul acelor intamplari si m-am dezechilibrat. Am simtit o durere indepartata, straina de mine, in bratul meu drept si o mana ce m-a cuprins cu putere, sustinandu-ma. Era Cristian. Si in biserica tot el m-a sustinut cu tarie si nu m-a lasat sa ma prabusesc in lesinul care ma ameninta.

Alessandro era in fata mea si astepta cu siguranta un raspuns, dar eu nu reuseam sa articulez nici un cuvant. Cristian a intervenit promt si m-a scos din situatia stanjenitoare in care ma aflam, intrand in vorba cu el. Dupa cinci minute care mi s-au parut insuportabile m-am indepartat, tarata practic de Cristi. Ne-am asezat pe o bancuta din gradina. Mi-am simtit obrajii inundati de lacrimile calde ce mi se scurgeau fara oprire din ochii incetosati.

-Julia? Ce-i cu tine? Calmeaza-te odata! Te faci de ras! Te vede toata lumea!

Mi-am intors capul si mi-am afundat fata in sacoul lui Cristi incercand sa potolesc suvoaiele de lacrimi. Cristi m-a cuprins in brate si m-a mangaiat usor pe par pana m-am linistit putin.

-Haide! trebuie sa te aranjezi un pic. Vom pleca imediat. Nu mai poti sa ramai aratand in halul asta. Te conduc pana in fata baiei si eu ma duc sa vorbesc cu mirele si mireasa. Am nevoie de o explicatie plauzibila pentru faptul ca plecam chiar inainte ca petrecerea sa inceapa cu adevarat! Te astept in fata toaletei. Sa te grabesti!

La baie m-am spalat cu apa rece pe fata pana am reusit sa-mi recastig controlul asupra lacrimilor. Trebuia sa plec cat mai repede din locul asta! Trebuia sa ma gandesc la tot ce s-a intamplat!