5. Ridica-te!

232 10 8

5. Ridica-te!

Stateam cam de 20 de minute cu fata in pamant, epuizata, fara sperante, asteptandu-mi sfarsitul.

Mintea imi era impanzita de mii de ganduri negre care ma infricosau. Incercam sa-mi imaginez iadul si toate celelalte si inima imi era cat un purice la gandul ca, daca indraznesc sa ridic ochii din pamant am sa dau nas in nas cu Moartea cu securea langa gatul meu.

Imi aduceam aminte de desenele alea animate de pe Cartoon Network cu Mandy si Billy si Moartea. La cei 19 ani ai mei inca mai credeam ca Moartea arata ca tipul ala din desene. Nu m-am putut abtine si am inceput sa rad incet. Acum chiar ca eram ingrozita! Daca Moartea va crede ca imi bat joc de ea???

'Trezeste-te nebuno!' mi-am zis in gand.

'Nici macar nu sunt moarta! Ce naiba! Am doar cateva zgarieturi si rana aia la picior! Nici-un organ intern nu imi este afectat! Daca vreau...pot sa trag pe sfoara Moartea!'

Gandindu-ma la acestea mi-am dat brusc seama cat de exagerata eram! Intradevar eram epuizata! Piciorul ma durea ingrozitor! Tot corpul ma ustura, semn ca eram zgariata peste tot. Imi simteam ochii iesiti din orbite si gatul uscat. Cu toate acestea....nu aveam sa mor! Au fost altii cu rani mult mai grave si au supravietuit! Ca tipul ala de pe Animal Planet!

Acum ca socul se estompase cat de cat m-am hotarat sa ma ridic. Inca imi mai curgea sange de la picior si trebuia sa fac cumva sa opresc hemoragia. M-am intors cu fata in sus, efort care m-a costat scump. Niciodata nu mai simtisem durerea aia nebuna in tot corpul! Un urlet groaznic si-a luat zborul din gatlejul meu secat si am simtit cum durerea se reduce. Exact ca atunci cand ma chinuiau durerile de masele. Daca stateam linistita ma dadeau gata! Ca sa le suport mai usor plangeam cu capul pe perna ore in sir, pana isi faceau pastilele efectul si imi amorteau gura. Ca si atunci, acum m-am ridicat in picioare urland la fiecare miscare. Cand m-am vazut in picioare am crezut ca visez! Acum cateva minute credeam ca-mi traiesc ultimele clipe din viata si acum stateam in picioare! Ei bine...nu chiar in picioare pentru ca rana era ingrozitoare si nu ma puteam sprijini deloc in piciorul muscat.

M-am aplecat cu greu si dupa 5 minute eram sprijinita intr-un ciomag noduros si murdar pe care l-am gasit sprijinit de o piatra. Intr-o mana tineam pumnalul care acum semana mai mult cu un briceag vechi. Am aruncat o privire in jur si mi-am zarit la cativa metri departare rochia sfasaiata. M-am indreptat schiopatand neputincioasa spre locul respectiv, incercand sa nu ma uit la lesul animalului, insa, atunci cand am ajuns in dreptul lui nu m-am putut abtine si mi-am aruncat privirile asupra lui.

'Dumnezeule mare!' Am exclamat plina de uimire si m-am apropiat mai mult.

Ce naiba se intamplase cu mine?? Atunci cand l-am vazut prima oara mi se parea mare cat un leu si fioros si slab ca o hiena si atat de inspaimantator! Acum, cum statea acolo mort semana mai mult cu cel mai jigarit, mai mic, mai schilod si mai batran lup din lume! In unele locuri nu avea blana deloc si coastele se vedeau clar prin pielea stravezie. Blana, acolo unde mai exista, era incalcita, plina de mizerii, lipsita de stralucire si extrem de aspra. Avea botul deschis si i se vedeam cativa colti tociti, galbeni si mici. Intr-un cuvant....parea inofensiv! Nici nu ma mai mira ca am scapat vie din labele lui! Era cel mai ramolit animal pe care il vazusem! Daca era un pic mai tanar si mai puternic cu siguranta eu as fi fost cea de pe jos.

"Si totusi...era un lup flamand! Cred ca numai foamea l-a impins sa ma atace!'

Pentru prima oara in viata mea am binecuvantat orele pierdute cu tata la cursuri de autoaparare si prostii de genul asta! De mica tata imi manca dupamiezi intregi punandu-ma sa ma bat cu sacii si invatandu-ma diferite manevre tampite! Niciodata nu am crezut ca imi vor folosi la ceva, dar se pare ca mi-au oferit increderea de care aveam nevoie sa infrunt creatura aia.

Adevarul e ca si asta era un motiv pentru care nu il iubeam pe tata! Mereu isi dorise sa ma fi nascut baiat! Imi spunea asta in fata de cate ori avea ocazia! Dezamagit, nu a vrut insa sa ma lase de izbeliste asa ca m-a obligat practic sa fac o gramada de lucruri de baieti! Intr-un an chiar m-a tuns baieteste! A fost prima oara cand am fugit de acasa!

Un val de dor mi-a tranversat trupul obosit. Intr-un fel imi lipseau escapadele mele de acasa. Am realizat brusc ca si ceea ce faceam acum era tot o escapada si m-am bucurat!

'Dar cu siguranta este cea mai ingrozitoare aventura dintre toate!' nu m-am putut abtine sa remarc.

Am inaintat incet catre rochie si mi-am legat piciorul. Sangele deja nu mai curgea la fel de mult si rana nu era extrem de adanca. Mi-am strans piciorul cat de tare am putut. Soarele era deja sus pe cer. Nu mai puteam ramane inca o zi in mijlocul padurii. Cel mai bun lucru pe care il puteam face era sa ma duc in sat. Daca o sa ma descopere....o sa ma duca cu siguranta la spital, in nici un caz acasa! Am pornit hotarata in ciuda corpului meu care se impotrivea cu incapatanare. Am parcurs o parte din drum de abia tarandu-ma. Slabita, m-am asezat pe o bucata de muschii gros.

'Dumnezeule! Ce frig e!' Nici nu ma mira avand in vedere ca nu mai aveam pe mine decat niste carpe mototolite, prinse cu stangacie.

Eram sfarsita! Clar! Nu mai puteam inainta nici un metru!

Peste inca o jumatate de ora m-am ridicat. Inghetasem de tot si nu admiteam sa mor de frig! Nu dupa ce am dat gata un lup cu o sticla, un briceag si cu unghiile mele kilometrice.

Am mers in nestire. Nu mai simteam nimic. Eram ca o somnambula! Mergeam fara sa fiu constienta de nimic, lucru care ma ajuta sa continui, deoarece nu mai eram constienta nici de durerea sfasaietoare.

In sfarsit am zarit printre copaci cateva lumini de abia sesizabile.

'Dar daca am iarasi viziuni? Daca nu este nici o lumina asa cum lupul nu era mare cat un leu si pumnalul nu era decat un briceag??' Intrebarea asta m-a umplut de indoieli. Deveneam din nou constienta de ceea ce faceam si am realizat stupefiata ca nu cunosteam deloc locul acela! Unde naiba eram? Pe unde ratacisem?? Exista o singura cale pentru a afla! Trebuia sa urmaresc luminile.

Am continuat sa-mi mut corpul din loc. Soarele apunea cand am ajuns la marginea unui sat. Am batut la mai multe porti cersind indurare dar oameni se incuiau in case facandu-si cruce si blestemandu-ma inspaimantati. Nu m-am lasat batuta si am continuat sa bat dar nimeni nu raspundea. Luminile se stingeau in jur si se vedeau prin ferestre doar mici palpairi de stele. Lumanari.

Sirul de case s-a terminat.

Sus pe deal era o cladire impozanta, mare, frumoasa si cel mai important: luminata! Dar era pe deal! Imi era imposibil sa urc.... desi era un deal destul de micut. M-am asezat sa-mi odihnesc trupul ostenit o vreme, privind catre cladire. Era o buserica. La un moment dat cateva lumini s-au stins. Probabil se pregateau sa plece! Speriata, m-am ridicat in picioare si cu ultimele urme de vointa am inceput sa urc.

Am ajuns sus si am reusit sa urc pe cateva trepte dupa care m-am prabusit.

Am fost ridicata in brate de doua maini puternice care m-au purtat inapoi spre poalele dealului. M-am zbatut pret de cateva clipe ingrozita de faptul ca eram indepartata de sursa luminoasa. Priveam peste umarul celui care ma purta catre impozanta cladire, deznadajduita. Vroiam inapoi! Trebuia sa ma duca inapoi! Am inceput sa tip la el sa ma duca sus!

-Linisteste-te co....

Vorbele lui s-au pierdut in noapte caci eu am adormit sfarsita in bratele acelea care imi ofereau totusi siguranta.

Adio iluzii de primavara!Citește această povestire GRATUIT!