Devenire

Capitol special

Miron pov

Am vrut să divortez de Crina, nu consideram că mă leagă nimic de ea, deși avem un copil împreună. Am avut încredere în Iustin, pe care l-am considerat fratele meu, care nu m-ar răni niciodată intentionat. Însă cand Viviana a fost sinceră cu mine acolo, totul s-a schimbat pentru mine, în sens rău și prea brusc. Nu mi-am închipuit că aveam să trăiesc așa ceva, să mă simt aruncat într-un colt, de persoanele dragi din viața mea. Amandoi au lovit în același timp, mai ales Iustin. Au rănit un suflet, care s-a încrezut în ei. 

Din acel moment, am spus că voi lua alte decizii și că nu o să mai spun nimanui, ce gandesc. 

Iar în aceste clipe, o țin pe Angela langă mine și mă joc alături de ea, cu jucăriile sale, pe care nici măcar nu le știu. Niciodată nu i-am acordat atat de multă atenție și mi-a fost greu, să nu îmi vărs frustrarile pe ea. Deși nu este vinovată cu nimic, deși este fetita mea. Cum pot să fiu un tată atat de oribil? Știu că o să fie dezamăgită de mine cand va crește mare, eu am iubit altă femeie, nu pe mama sa. O să mă judece, o să mă arate cu degetul. Și totuși, nu îi voi părăsi mama. Nu o să o rănesc pe Crina, vreau să fiu un bărbat model de azi înainte, chiar dacă știu că nu voi putea să o iubesc în acel mod. Inima îmi este rănită și cu greu, îmi voi reveni. Sincer, în secret, caut alinare la acest copilas, care seamănă atat de puțin cu mine, fizic :

-Îți place plusul acesta tati ? 

O întreb, iar Angela întinde mainile spre mine și zambeste inocentă : 

-Vrei să îți cumpăr altele oare? Mi se pare că sunt vechi acestea. Poate ar trebui să aleg și eu ceva, pentru tine.

Angela ia plusul în brate și o trag mai aproape, dorind să o sărut pe frunte, dar mă opresc. Nu fiindcă plănuiam, ci din cauza purtării sale. Mă prinde de deget și mă ține strans, de parcă vrea să îmi comunice faptul că, deși am fost străin față de ea, nu este supărată pe mine : 

-Tat .. . tata. 

Zice spre uimirea mea și se uită în ochii mei, uitand de jucării.

Nu știu ce mi se întamplă, dar mă emoționez și sunt absorbit de momentul nostru : 

-Da, eu sunt tatal tău stupid și distant. Mă vei putea ierta vreodată ? 

O întreb bland, însă ea închide ochii și se lasă moale, în bratele mele. 

Îi inspir mirosul și o ascult, spre șocul meu, mă calmez. 

Stau așa cateva minute, pană cand mă decid să o las la ea în pătuț. Urc treptele și pășesc în camera fetitei mele, în care nu prea am intrat de multe ori, să fiu sincer și o spun cu părere de rău. Privesc pereții colorați, jucăriile din jur, decorul în mare parte roz și înghit în sec. O așez pe Angela cu grijă la locul său și trag de păturică, fără să mă grăbesc. Mă uit la ea cum doarme și mă las pe vine, depășit. 

Mă acuz de zeci de ori, mă urăsc. Știu că am vrut să fie fiica Vivianei și a mea. Am vrut o fetiță, dar cu femeia pe care o iubesc. Nu am însă cu ea. Se pare că nu mai am nimic, în afară de amintiri și de promisiuni. Pe care le-am încălcat primul, forțat de ai mei, dar nici Viviana nu a luptat pentru noi. Când oare, ne-am dat drumul la mană atat de ușor? 

 DE CE NU A AVUT ÎNCREDERE ÎN IUBIREA PE CARE I-O PORT? Nu am știut să o tratez la început, dar cu ajutorul său, am înțeles.

Tresar cand ușa este deschisă și îmi duc mana la chip, deoarece mi s-au prelins cateva lacrimi. Eu rar plâng. Însă fetița mea a reușit să atingă acel punct sensibil.