Devenire

Dorinte întunecate

Astăzi îi voi dovedi de ce sunt în stare. Nu se poate uita de sus la mine, iar dacă o face, o să regrete cand o să guste ce voi prepara. Poate am fost indiferent la început, dar acum e vorba de mine, nu am de gand să las lucrurile în voia sortii. 

Îl aștept pe Miron, să vină cu mașina, să mă ia. Am rucsacul pregătit, în caz că voi avea nevoie de vreo haină de schimb, ori de altceva. 

Mă dau în spate, mă urc pe trotuar, în clipa în care Miron oprește mașina, gata să mă ia pe capotă și să mă ucidă : 

-Ce, nu ai dormit frumos noaptea trecută? 

Îl întreb după ce urc, îmi prind centura, iar el se uită scos din minti pe geam : 

-Nu e vorba de asta, ci de ea. M-a trimis la plimbare. 

Izbeste cu pumnul în volan și încerc să nu râd, mai ales că nu este în toane bune : 

-Soția ta? Lasă că îi trece, o să te caute ea. 

Zic fără să mă consum, dar el se răsuceste și se uită la mine de parcă vrea să ne batem : 

-NU cucoana,  VIVI A MEA. Ceva îmi spune că nu mai este a mea și mă scoate din sarite. 

Mă schimb la chip și îmi strang rucsacul la piept, de parcă este perna mea de pat : 

-Prea direct. Trebuia să mai aștepti. E furioasă și ea, e rănită. 

-Nu, nu pricepi. DIN CAUZA SOTIEI MELE, S-A GĂSIT SĂ SUNE CAND NU TREBUIA! Mi-a stricat planul și partida. Totul decurgea perfect, am fost atât de aproape ! 

-Deci, a fost o persoană din exterior. Nu este ca și cum nu te mai dorește. Doar ai răbdare, frate. E nevoie de timp. 

-CAT SĂ MAI AȘTEPT, FRATE? FEMEIA NU DISPARE DIN GANDURILE MELE. ȘI CAND STAU ÎN PAT CU NEVASTA, TOT PE VIVI O VĂD. 

Poate ești bolnav? 

Nu îmi sună normal ce zici, dar o să o țin pentru mine. 

-Fetița ce face? E bine? 

-Lasă-mă și cu ploada, că abia am timp de ea. Se ține mereu după mine, tati, tati. Sunt ocupat măi! Ar trebui să îi cumpăr mai multe jucării, ori să o trimit la plimbare prin parc, avem o servitoare care se poate să îmi facă pe plac. 

-Omule, ce tot vrei de la viață? Nu te văd fericit deloc. 

-Asta și zic, frate, o vreau pe Vivi! 

Se răsteste el la mine și tac din gură. Nu știu cand ajungem în fața casei. Atat de repede conduce. 

Vreau să cobor din mașină, dar îmi spune înainte să o fac : 

-Ai putea să afli ce gandeste? Ori ce crede despre vizita mea. TREBUIE SĂ ȘTIU CUM O POT ÎMPĂCA. 

-O să încerc, stai calm. 

-Eu merg la muncă. VOI STA PESTE PROGRAM. Cand vrei să vin, să anunti. 

Îi fac semn cu mana și după ce dispare, gonind pe sosea, trag aer în piept depășit. 

-Era gagicul tău? 

Aud o voce și aproape că sar în stradă, iar Veronica începe să râdă de mine : 

-Nu te speria, sunt doar eu. Te aștept la poartă. 

-Nu te-am văzut. 

-Știu, ce să vezi, dacă ești cu capul în nori. 

Este înțepată nu glumă și o ia din loc. O urmez, de parcă sunt un caine, după care mă împiedic fără să vreau de o jucărie lăsată de ei prin curte.