Minciuna și rezultatul

31 4 0
                                    

Viviana a dorit să discute cu fratii ei, în prezența mea, de parcă nu aveam destule probleme pe cap. Dalia a plecat la fel de repede cum a venit și nici măcar nu am fost întrebat de Cristi pe unde am rămas prins. Iar Veronica îmi aruncă priviri pe furis, dar eu știu că nu simt nimic pentru fata asta în sensul acela. 

Oare cum aș putea să-i zic însă adevărul? Este sora Vivianei și prin intermediul ei, ajung aproape de inima Vivianei. ASTA ÎMI PASĂ MIE. 

Dacă trebuie să plătesc însă și să sufar nopti alaturi de una pe care nu o iubesc, sunt dispus să actionez. Am făcut-o deja, nu mai există drum înapoi. Veronica este sora sa mai mică, o iubeste, iar eu vreau să fiu la mijloc între cele două pană la final. 

-Soră, chiar ne pare rău pentru ceea ce am făcut. Vrem să ne ierti și să ne împăcăm.

Spune Cristi pe un ton slab, iar Viviana zambeste cand îl aude și se apropie de el : 

-Nu, mie îmi pare rău, v-am făcut să stati cu gandul la mine și am dorit să plec, departe. Îmi pare rău, CRISTI, VERO. 

Vero nu deschide gura, doar se uită la mine și are altele în minte. 

-Vreau să afli soră că m-am certat cu Crina și că sunt sigur, deși îmi este greu să admit, că nu m-a iubit. Cât despre copil, nu am idee dacă este fetița mea. Pot să fac testul, dar după? Este deja trecută pe numele lui Miron și copilul nu mă cunoaste. Nu vreau să-i distrug viața fetitei mele, deși o să mă doară să fiu la distanță de ea. DAR, TE ASIGUR SORĂ, CĂ S-A TERMINAT RELAȚIA CU CRINA. Nu vreau să o mai văd în viața mea. 

-Atât de repede frate? 

Nu îl crede Vero și Cristi îi susține privirea, sigur pe acesta : 

-Să spunem că am aflat de la cineva, anumite lucruri pe care nu am dorit să le văd. Nu e plăcut să ți se spună în față, că ai ales să o faci pe orbul. Nu sunt un las, VERO. Am greșit, am plătit și încă o fac. 

-Dar frate, există o șansă ca fetița să fie nepotica noastră. CHIAR TREBUIE SĂ STĂM CU MAINILE ÎN SAN? NU ESTE DECIZIA TA, DOAR A TA, AR TREBUI SĂ NE ÎNTREBI ȘI PE NOI. POATE O VREM PE COPILĂ AICI, ÎN FAMILIE. 

Tună Vero fără să fie calmă și Viviana stă langă Cristi, în continuare, fără să fie atentă la mine : 

-Frate, la randul meu aș fi dorit să fim alături de fetiță. DAR E DECIZIA TA ÎN MARE. Nu vreau să crezi că îți dictam ce să faci. Însă o să fie greu de îndurat, dorul de copil nu este usor de alungat. 

-Știu, Vivi, dar nu am de ales. Trebuie să tac și să îndur. DACĂ NU ESTE A MEA? 

Viviana se uită spre Vero în secunda următoare și ea își dă ochii peste cap, obosită : 

-Frate, poti să spui adevărul. CĂ NU EȘTI PREGĂTIT PENTRU A TE PURTA CA UN TATĂ ȘI CĂ AI RATAT OCAZIA. Amandoi, de fapt, cu toții știm că așa este. Uită-te la tine, Cristi! Vrei să te bucuri de viață, încă. 

El pare rănit de ceea ce aude, însă nu se ceartă cu Vero. 

Viviana își drege vocea și se uită serioasă spre sora lor în clipa următoare : 

-VERO, AM AUZIT CĂ AI DORIT SĂ ÎȚI FACI RĂU SINGURĂ. SPER SĂ NU SE MAI REPETE. 

Vero clipeste nedumerită, după care vrea să se apere, dar Cristi intră în ea dur : 

-MAI SPUI DE MINE? ȘTIU CĂ TE CREZI MATURĂ, DAR NICI TU NU EȘTI. AR TREBUI CU TOȚII SĂ DESCHIDEM OCHII OAMENI BUNI. MAI AVEM DE CRESCUT. NU SUNTEM PERFECTI ȘI FACEM GRESELI PE CARE LE REGRETĂM. 

DevenireUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum