Nesigur păşesc spre tine

186 9 5
                                    

I-am propus ca loc de întalnire un parc din centrul oraşului, unde să nu fiu găsit de vreo persoană care îşi mai aminteşte de mine, vedeta de candva, la care am renunţat să mai aspir. El este un prieten din adolescenţă, cu care am menţinut legătura şi care mi-a spus limpede, că are o solutie pentru mine. Ştie de situaţia mea, de faptul că am dat cu piciorul unui vis, cand mi-am revenit din iluzii. Acea viaţă nu era pentru mine şi nici măcar banii grămadă, nu m-au putut convinge să continui. 

Crescut doar de mamă toată viaţa, fără un tată langă mine, mereu am ştiut că voi face greşeli imense. Dar de când am înaintat în vârstă, mi-am zis că nu vreau să fiu ca tatal meu, care nu a dorit să audă de mine şi care ne-a părăsit cand eram mic. 

Uneori trecem prin lucruri care ne marchează de la câţiva ani şi pe care nu le uităm uşor. Ori poate, nu le uităm niciodată, deşi ne facem alte amintiri, cele dureroase mereu răman . 

Îmi aranjez geaca înainte să iau loc pe banca din apropiere şi privesc pe telefon plictisit. Am părăsit grupul în urmă cu cinci ani. Mulţi au uitat de mine. Mi-am făcut o schimbare de look, pentru a scăpa de umbrele de odinioară. Dar oare, pe interior, mă mai pot vopsi ori aranja? Ştiu prea bine că nu merge la mine aşa. 

- De ce tot întârzie? mă întreb  şi vreau să mă ridic, mai am de lucrat la răbdare, însă îl văd cum îşi face apariţia de unul singur, mă aşteptam să fie însoţit de cea cu care iese, care îi este soţie, dar pe care ştiu sigur că nu o iubeşte. Înainte de ea a ţinut la altcineva, dar se pare că soţia lui de acum a rămas gravidă şi a trebuit să o ia. Nu putea să îşi supere familia, mai ales că provine din una înstărită şi care nu ar accepta purtarea lui. Nu că nu s-ar ascunde de ei, se preface o altă persoană, nici nu mă mir că suntem aşa buni fraţi, chiar dacă nu de sange. Semănăm atat de mult, încat sunt uimit cand mă gandesc . 

- Nu te uita urât frate, am un copil de care abia am putut să fug! 

Se scuză în felul lui şi dau mana cu acesta, ranjind precum un maniac, la fel făcand şi el : 

-Deci, care e planul tău de salvare ? 

Îl întreb curios, iar el devine serios cand începe să vorbească din nou : 

-Îţi voi da o adresă, se pare că îşi caută doamna un bucătar, vreau să te angajezi acolo. AM NEVOIE DE TINE ÎN INTERIOR. TREBUIE SĂ ŞTIU CE FACE. CU MINE NU VREA SĂ MAI DISCUTE. 

-Stai, că nu pricep. Poate îmi place mie să gătesc, dar la asta te-ai gandit? Nu pot accepta, sună oribil . 

-De ce nu, măi? Nu poţi rata şansa asta! Ei sunt bogati, au muncit din greu până azi, iar ea trebuie să fie cu gandul la mine, în continuare. Tu eşti eroul meu, iar eu devin al tău. 

-Vrei să fiu bucătarul celei căreia i-ai frant inima? Tipa aia o să mă recunoască sigur, am văzut-o o singură dată, de la distanţă, cand a venit la nunta ta!  Nu pot, frate. E prea riscant. 

-Deja cunoşti problema mea. Am o fată cu sotia şi nu pot divorţa. Cat timp trăiesc ai mei, nu pot. Însă după ce pier, aş încerca. 

-Poate că voi primi un salariu frumos, dar merită? Vreau ceva simplu, nu o bătaie de cap şi dramă. 

- Frate, ce te vaiti ca o muiere? Vrei sau nu! Ai probleme la randul tău, cu găsitul unui loc de muncă, după cele întamplate. CHIAR NU VEZI CĂ DORESC SĂ TE AJUT? 

-Mă sacrifici de fapt şi te foloseşti de mine. 

-Ce sensibil eşti ! Nu am de ales. E singura cale prin care pot să fiu aproape de ea. IAR TU, EŞTI CU ALE TALE. ŢIE ÎŢI MERGE ÎN IUBIRE, EU AM DAT-O ÎN BARĂ. CHIAR NU AI SUFLET ÎN TINE ? 

Sigur, îmi merge. Nu mai sunt cu ultima cu care ieşeam. Cand a auzit că renunţ, mi-a spus că sunt un prost şi că nu vrea să mai audă de mine. Ea dorea să fie prinţesă, ori , să trăiască pe spinarea mea. 

Faima nu îţi asigură mereu şansele în iubire. Nu îţi aduce o femeie adevărată langă tine, alături de care să creşti. Vreau să mă descopăr, pe mine ca individ, am nevoie şi de cineva, dar nu găsesc. 

În plus, trebuie să închei episodul acela, nu vreau să trăiesc în trecut precum un bântuit de amintiri şi de actiuni. Nu regret decizia mea. 

-Bine, accept. 

Îi spun după o pauză lungă şi iau biletul întins de acesta. Mă holbez încruntat la adresă, fiindcă nu am habar pe unde se află : 

- Te voi duce eu. Eşti pregătit, ai un cv la tine? Hai să cumpărăm! Nu poţi să mai amani. 

-Dar, am nevoie de timp. E singură în casă, oare caţi sunt, are o familie? 

-Da, are, dar nu contează. Ai ei sunt peste tot prin lume. Sunt despărţiti şi nu prea sunt uniţi în modul acela. FIECARE PENTRU EL AŞ ZICE. 

-Crezi că te mai iubeşte? Ori vrei să îi zgândări rana doar? 

-Ce, eşti interesat de situaţia mea din senin?

Se întunecă el la chip şi dau cu mana prin aer, cu tot cu bilet, pe care aproape că-l scap, dar el îl prinde la timp înainte să fie zburat de vant : 

-Sincer, ai rămas la fel de idiot, frate! 

Îmi spune un compliment şi zâmbesc depăşit. Nu mă agit, nu atat de tare. Deşi mă tem. 

Vreau o schimbare,vreau adrenalină, dar aşa ceva?  DACĂ TIPA SE VA PRINDE DIN PRIMA? EU O SĂ FIU LUAT LA ÎNTREBĂRI, NU EL. ÎNSĂ DORESC SĂ-I FIU ALĂTURI. CU TOŢII MERITĂM ÎNCĂ O ŞANSĂ. POATE CHIAR O IUBEŞTE. 

E momentul să încep un alt capitol, în care nu o să mai sufăr doar eu. Intervin în povestea lor terminată tragic, o poveste de iubire sau mai puţin, dar nu am altă variantă. Poate, o să rasară soarele şi pe stăduta mea, încă mai sper 





















DevenireUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum