Devenire

O rană adâncă

A trecut aproape o lună de la acea dezvăluire, nedorită de mine, dar în tot acest timp m-am simțit la fel de rău. Nu am idee încă, dar știu că am distrus ceva, ce nu trebuia atins, în inima ei. Și faptul că mă consider mai bun decat Miron, nu este de folos, pentru că mă mint singur. Sunt mai rău decat acela, aș fi putut să aleg să fiu sincer cu ea, Viviana mă tratează ca pe un nimeni acum. Nu m-a dat afară pe ușă, dar nici măcar nu mai este ca odinioară. Abia dacă mai vorbeste, merge doar la muncă și după dispare, habar nu am unde. 

Cristi și Vero au încercat să-i fie de ajutor cu ceva, dar nici ea nu vrea să le distrugă fericirea, cu propria suferință. Deci,pe scurt, încearcă să fie puternică, deși în opinia mea prea a fost. Nu mă mai pot apropia de ea, intim, nici măcar nu mai visez. Doar stau și privesc, mărturisesc însă cu o mare amărăciune, că i-am provocat acestei fiinte dragi o rană urâtă și adancă,însă ea mie personal nu mi-a greșit cu nimic. Regretul nu îmi dă pace, noptile nu mai dorm și habar nu știu ce a ajuns viața mea. Am vrut să scap de faimă și de fani, dar se pare că m-am aruncat înainte și am pierdut. 

Uneori cred că vreau doar să-mi bat joc de viața mea, de anii mei, pentru unul de aproape treizeci de ani, mă comport anormal. Știu, sunt conștient, dar nu mă pot vindeca singur. Nu știu cum. Se pare că rănesc oamenii din jur, crezand că ajut pe altii, îmi pare rău. 

Stau în bucătărie la masă, de unul singur, după ce am gătit și mă holbez la paharul pe jumătate plin, din care am băut apă : 

-Ce o să faci Iustin, oare? 

Mă întreb și încerc să nu râd, sunt într-o stare jalnică, dar îmi vine să mă distrez, pe suferința mea : 

-Ai dat gres, Iustin. Nu ai nimic al tău. Nu ai apropiat un suflet de al tău, se pare că Miron te uraste, nu că nu are un motiv întemeiat. Ți-ai pierdut fratele, pentru o persoană frumoasă, dar care nu te poate iubi. Am vrut plăcere și am avut, dar cu prețul a ce? Nu m-am gandit că o să răman singur la final. 

Știu că nu pot să mă ating de băutură, doar sunt la muncă. Trag aer în piept și mă întind pe scaun, cu mana la cap : 

-UNDE ESTE IEȘIREA DIN ACEASTĂ ÎNCURCĂTURĂ? 

Veronica dă buzna peste mine și privirea îmi fuge spre ușă, o clipă. Dar cand o recunosc, mă forțez să nu mă ascund de ea sub masă, ori să ies pe geam : 

-Am crezut că ești cu cineva, dar tu vorbești singur? 

Mă întreabă și se uită la mine ciudat, însă nu îmi pasă : 

-Ar fi o problemă? Nu înțeleg ce mai caut la voi, puteti găsi un bucătar de încredere. Sunt un intrus în casa voastră. 

Înghit în sec furios, dar Vero se postează langă mine și mă atinge pe braț cu mana, fără să-mi ofere spațiu : 

-Cristi a ieșit în oras, Viviana este la muncă, iar tu te porti așa. Chiar nu te înțeleg ! Ce tot se petrece Iustin? 

Îmi aduc aminte de santajul pe care l-am folosit, pentru a o avea pe Viviana și mă schimb la chip, știind că i-am forțat mana, folosindu-mă de iubirea sa de soră. CHIAR NU AM VĂZUT PE MOMENT CE GREȘIT SUNĂ? AM REFUZAT OARE SĂ MAI JUDEC LIMPEDE? CE TOT A FOST ÎN CAPUL MEU? SĂ-L ÎNVING PE MIRON? SĂ GUST OARE, DIN CE A AVUT EL? Am fost tentat, m-am lăsat purtat în mocirlă și după, nu am vrut să mai știu nimic despre cele ce aveau să vină. 

-De ce mai sunt aici? 

-Iustin, nu te mai purta ca un copil fără minte, serios! 

Tună ea iritată și trage de scaunul de alături, pe care se tranteste, fără să se comporte precum o tipă cu maniere. După care, mă ținteste cu privirea și își dă părul din ochi, agitată :