City of Darkness

CAPITOLUL 9

-Celeste? intreaba Laura cu o voce tremuranda. Crezi ca ar putea fi cineva afara?

Eu ma intorc incet catre ea nestiind ce sa ii raspund. Stiam prea bine ca ea a vazut ceva afara si nu voiam sa o inspaimant si pe Ivy deoarece nu sunt in totalitate sigura ca acel ciudat ar fi prin apropiere.
Imi ridic ochii incet si mi-i pozitionez asupra ochilor caprui infricosati ai Laurei.

-Nu cred ca ar fi ceva afara. Probabil sunt doar niste adolescenti care au chef sa sperie pe cineva.

Nu stiu cat de convingator a sunat asta dar sper sa ma creada.

-Mda, poate ai dreptate, spune Ivy pentru prima data de cand m-am intors catre ele.

-Haideti la mine in camera. Eu ma simt obosita si dupa faza asta nu mai vreau sa stau in noaptea asta in sufragerie.

Ivy ma aproba dar dupa ce am inceput sa ne indreptam spre scari Laura inca mai intorcea privirea spre usa si se vedea limpede pe fata ei ca ceva o deranjeaza.

-Laura? Vi cu mine te rog pana la baie ca sa iti dau ceva?

Ea se uita la mine nedumerita iar eu ii fac semn sa taca.

-Ivy tu poti sa urci la mine in camera. Venim si noi imediat.

Ivy da aprobator din cap si se indreapta spre scari iar eu ma intorc spre Laura. Ea nu facea altceva decat sa stea nemiscata cu mainile in san si sa priveasca podeaua ca si cum aceasta ar avea cea mai mare energie care sa ii capteze atentia.

-Laura...te rog, asculta-ma pentru ca nu stiu nici eu cum sa iti explic. Am vazut ca nu esti in apele tale inca de cand ai ajuns. Stiu ca ai patit ceva. Sau mai bine spus ai vazut ceva.

Ea isi ridica privirea spre mine si ma priveste putin speriata. Nu stiam daca imi va spune sau daca o sa taca si o sa zica pur si simplu ca nu s-a intamplat nimic.
Dar spre surprinderea mea ea a deschis gura si a zis:

-Uite, nu stiu daca o sa ma crezi, dar am vazut ceva ciudat cand am venit pe strada.

Se apropie incet si isi atinteste privirea spre mine.

-Era un barbat...nu am vazut bine pentru ca este noapte dar ceva am vazut foarte bine. Celeste...avea o culoare rosiatica foarte aprinsa in ochi. Ii straluceau atat de tare, precum rubinul rosu.

Puteam citi pe fata ei ca era inspaimantata de ceea ce vazuse si ca spunea totodata si adevarul. Dar nu stiam ce sa ii spun. Nu am cum sa ii spun ce si eu am vazut acea persoana, si nu odata ci de mai multe ori.
Daca ii spuneam ca l-am vazut, probabil ca as fi speriat-o si asta nu era o ideea prea stralucita.
Asa ca mi-a venit o idee.

-Laura, am inceput eu punand o mana pe umarul ei pentru a o linistii. Stiu baiatul pe care l-ai vazut. Este nou in acest cartier si uneori sta pana tarziu si se plimba pe aici ca un ciudat, dar nu ai de ce se te ingrijorezi in privinta lui. Este de treaba.

O vad cum sta cateva secunde pentru a-mi analiza spusele si zice:

-Si de ce avea ochii rosii?

-Din cauza luminilor de la becuri sau poate are cineva vreun glob din ala de discoteca cu lumini. Fi serioasa Laura, baiatul nu are cum sa aiba ochii rosii decat daca avea lentile de contact.

Laura respira usurata si sare in bratele mele.

-Ai dreptate, imi pare rau ca te-am speriat si pe tine degeaba.

-Nu iti cere scuze pentru ca nu ai dece. Ma bucur ca acum nu mai esti speriata, ii zic eu.

Nu imi place faptul ca am mintit-o dar nu am avut de ales.

-Haide sa mergem sus la Ivy, ii zic eu. Poate ca deja se intreaba ce facem de atata vreme aici jos.

-Mda, ai dreptate. Haide sa mergem.

-Du-te tu inainte. Eu o sa ma duc sa beau un pahar cu apa. Vin in doua minute.

Da din cap in semn de aprobare si se indreapta spre scari. Eu ma prefac ca ma duc in bucatarie si cand observ ca nu se mai vede ma duc catre usa de afara.
Trebuie sa vad cine e afara, sau mai bine zis daca inca mai e cineva.
Recunosc faptul ca picioarele le simt slabite si ca imi e frica...dar nu pot sa ma duc sus si sa ma prefac ca nimic nu s-a intamplat. Pur si simplu nu as fi fost linistita cu gandul ca un hot sau un criminal bolnav asteapta afara momentul oportun ca sa poata intra.
Ajungand in fata usii si cu mana tremuranda arunc o privire pe geam pentru a vedea daca este cineva pe veranda.
Pe veranda am vazut niste frunze de pom semn ca cineva a sarit din pomul de langa geamul de sus al camerei mele, aici pe veranda.

-Deci nu ma inselasem, soptesc eu.

Deschid usa pentru a arunca o privire afara si simt cum vantul racoritor imi mangaie fata. Pasesc usor pe lemnul vechi al verandei, care de un an incoace a inceput sa scartaie.
Deodata, un fosnait se aude in tufisul care separa terenul nostru de cel al vecinului.
Instinctiv ma dau un pas inapoi pentru a intra in casa dar ma lovesc de un piept masiv si incepand sa vad in ceata, ochii imi clipesc des. In departare vad doar acei ochi rosii iar apoi totul devine negru.

* * *

-Celeste trezeste-te!! aud o voce in departare care ma deranjeaza.

-Haide mai, cum ai reusit sa adormi? i se alatura o alta voce pe care o aud mai aproape.

Imi deschid incet incet ochii si le observ pe fete stand langa mine pe fotoliu. Stai...ce? Cum am ajuns eu pe fotoliu? Acum incep sa imi amintesc totul. Bubuitura, ochii...
Dintr-o data ma ridic in capul oaselor speriata facandu-le pe celelalte doua sa tresara.

-Fetelor, trebuie sa va spun ceva.

Ele se uita la mine nestiind ce se intampla si dau din cap in semn afirmativ in semn ca pot continua.

-Laura, imi pare rau ca te-am mintit in legatura cu bubuitura, dar am facut-o doar pentru ca nu am vrut sa fi ingrijorata.

Pe fata Laurei vad o cuta de ingrijorare care se adanceste din ce in ce mai mult.

-Uite, chestia e ca de cateva zile incoace cineva ma tot urmareste. Pe strada mea, vad pe cineva care sta in umbra si se uita dupa mine si imi e frica sa nu fie ceva obsedat sau un criminal cu sange rece, care sa astepte momentul oportun sa intre peste mine.

Fetele se aseaza langa mine si ma privesc speriate.

-Acum seara am iesit afara cand ti-am zis tie Laura, ca ma duc la bucatarie. Am iesit pentru ca nu am vrut sa va pun pe voi in pericol. Am vrut sa vad daca e cineva afara sau a fost doar vantul.

Trag o gura de aer si continui:

-Cand am auzit ceva afara am dat sa ma intorc dar am dat de un corp masiv si nu inteleg dece m-a luat ameteala asa dintr-o data. Dar in departare am vazut aceeasi persoana care ma urmareste de ceva zile. Stiu asta pentru ca...are aceeasi ochi rosii.

-Ce? exclama ele in acelasi timp.

-Uitati, stiu ca suna nebunesc dar va jur ca nu inventez nimic si nici nu glumesc. Stiu ce am vazut.

Le vad ca stau sa se gandeasca daca sa ma creada sau nu. Nu le invinovatesc daca nu o vor face, nici eu nu as face-o. Dar apoi ele ma iau in breate si Laura adauga.

-Asta inseamna ca ai stiut ca am vazut si eu pe cineva.

-Da, stiam. Dar nu vreau sa va bag si pe voi in asta.

-Suntem cele mai bune prietene, Celeste. Suntem toate impreuna mereu, spune Ivy iar eu le iau in brate.

-Eu nu inteleg un lucru, adaug eu. Daca am lesinat afara din nu stiu ce motiv, cum am ajuns aici?

-Eu te-am adus, spune o voce groasa si necunoscuta.

Noi ne intoarcem speriate catre usa care duce catre bucatarie si tresarim cand vedem un barbat de aproximativ 30 de ani, bine facut cu parul blond pana la umeri si care purta doar o pereche de pantaloni de padurar si bocanci.
Ceea ce era ciudat la el era faptul ca avea ochii de o culoare galbuie aprinsa.
Noi am ramas nemiscate fara ca macar sa avem habar ce sa facem.