City of Darkness

CAPITOLUL 12

Ajungand in curtea casei mele ma uit in jur pentru a vedea daca tata este afara:

-Tata, am ajuns.

Strig cat pot de tare in speranta ca ma va auzi.
Nu am radare sa intru in casa pentru a-l cauta. Nu stiu de ce, dar abia astept sa incep antrenamentele. E ca si cum o parte din mine, un necunoscut, asteapta sa fie descoperit.
Il vad pe tata ca iese pe usa si imi zambeste. Are un zambet plin de lumina si dragoste, pe care atunci cand il vezi pur si simplu iti este imposibil sa nu ii zambesti inapoi.
Ii sar in brate si el ma ridica de la sol ca si cum as fi inca pitica din urma cu sapte ani.

-Scumpa mea, ai ramas la fel de usoara, spune tata razand.

-Hey, protestez eu. Ba nu este adevarat. Sa sti ca nu sunt cea mai slaba din clasa.

-Inseamna ca fetele din ziua de astazi trebuie sa afle ca au timp sa fie schelete mai tarziu.

La gluma asta pur si simplu nu ma pot abtine sa nu izbucesc in ras, alaturandu-ma tatalui meu. Nu sunt grasa. Am un corp normal, dar nu imi place sa fiu nici foarte slaba, ca atunci cand un baiat care se ia de mine, sa fiu fara aparare in fata lui.

-Nu este frumos, tata, il mustruluiesc eu.

-Iarta-ma draga. Dar sti ca nu ma pot abtine atunci cand am ocazia sa fac o gluma.

Imi amintesc foarte bine. Tata este un mare glumet. Mereu a stiut sa ma faca sa zambesc. Au fost unele momente in care plangeam in camera mea din cauza unor fete care isi bateau joc de mine in fiecare zi. Isi bateau joc de mine pentru ca eram mereu mai diferita de ele. Eu stateam mai retrasa si desenam demoni. Da, demoni. Niciodata nu am inteles de ce imi place sa ii desenez, dar mereu il desenam pe acelasi demon, numai ca in ipostaze diferite. Ele au gasit un desen intr-un caiet de-al meu si de atunci au inceput sa isi bata joc de mine. Asta a inceput de cand aveam eu treisprezece ani si a durat pana in clasa a opta cand le-am cunoscut pe Laura si Ivy.

-Haide tata, sa incepem.

-Se pare ca cineva este nerabdator.

Ma priveste putin si apoi imi spune:

-O sa incepem acum doar ca nu aici. Vino in spatele casei si o sa plecam undeva de acolo.

Il urmez pe tata pana in spatele casei si observ cum corpul incepe sa i se deformeze. Spatele i se aruieste, degetele i se lungesc cu mult peste dimensiunea normala a degetelor oamenilor si ii ies gheare de 10 cm. Se lasa in patru labe si isi alungeste gatul in fata incepand sa i se lungeasca gura, transformandu-se intr-un bot enorm de mare de lup cu dinti fiorosi. La final, picioarele din spate i se modifica asemenea picioarelor de lup si ii creste o blana de o culoare alba.
Il priveam in ochi si puteam simti ca este tot el. Nu si-a pierdut ratiunea asa cum arata in filme ca fac varcolacii. Avea aceiasi ochi blanzi.
Ma indeamna printr-un gest cu capul sa urc in spatele lui si asa si fac. Atunci cand ii ating blana, constat ca este putin aspra. Ma prind cu degetele foarte bine de ea si tata incepe sa alerge.
Ne miscam cu o viteza atat de mare incat in jurul meu vedeam cum trecem pe langa sute de pomi in cateva secunde. Se pare ca nu vom exersa la inceputul padurii din spatele casei mele. Ne vom adanci mai mult.  
Atunci cand am ajuns, tata si-a reluat infatisarea umana.

-Unde sunt restul? il intreb eu.

-Cei patru prieteni ai mei cu care ma vedeai in fiecare seara cauta un ser foarte special.

-Ce ser? intreb nedumerita.

-O sa iti spun asta alta data.

Vad cum atinteste cu privirez iarba verde ce se lasa purtata de adierea calda a vantului de vara. Unii adora anotimpul asta. Ei bine, eu nu. Este prea vald, iar eu urasc momentele in care atunci cand scoti capul pe geam, iti vine sa te duci si sa te arunci intr-o gaura de vierme. Dar din pacate nu poti...
Singura activitate pe care imi place sa o fac in timpul verii este sa inot in mare, atat. Restul activitatilor le pot face si in celelalte anotimpuri, cand este mai putin cald.
Ma decid sa las discutia asta pe alta data si ma pozitionez in fata lui.