Hold Me Closer

Capitolul XXIII

"if someone makes you feel,
let them"
reyna biddy

"Fir-ar al naibii de nenorocit! Îl omor cu mâna mea dacă îl prind" mârâie șatenul nervos din fața mea, făcând pași agitați dintr-o parte într-alta. "Iar tu, ființă, nu te mai uita la mine cu ochii ăștia, că nu-ți merge să mă faci să mă răzgândesc" adaugă și mă mustrează cu privirea, iar cuvintele lui mă fac să mă bosumflez.

Se putea să nu mă folosesc eu de gura mea blestemată ca să mă bag singură în necaz? Nah.

Poate chiar a fost o idee proastă să îl pun la curent pe Zeev în legătură cu ce s-a mai întâmplat în viața mea în ultimul timp, căci reacțiile lui la tot ce i-am povestit până acum îmi demonstrează lucrul ăsta în mod evident. Ne-am întâlnit întâmplător pe stradă mai devreme, eu venind de la liceu cu rucsacul de toate zilele în spate, cât el se îndrepta apatic spre sala de biliard, ca de obicei, pregătindu-se psihic cel mai probabil pentru tura lui de noapte. Ne-am îmbrățișat lung, căci nu ne mai văzusem de multă vreme, și apoi ne-am așezat undeva pe o bancă, începând să discutăm și să depănăm amintiri. Și dintr-una într-alta am ajuns să vorbim despre cel din cauza căruia nimic nu mai este la fel în viața mea.

"Oh, haide, Zeev!" mă milogesc pe lângă el și îi înconjor mijlocul cu brațele, încercând să îl opresc din a mai da cu pumnii în pereți.

Frustrarea pe care o ascunde în interiorul lui de obicei e mai mult decât vizibilă de data asta și nici măcar nu se ferește din a o manifesta, într-un mod ușor cam agresiv ce-i drept, față de tot ce îl înconjoară. Numai că nu prea pot să înțeleg de ce.

"Nu mă lua cu niciun Zeev. Știi bine că sunt nervos pe tine și mai ales pe dobitocul ăla de Grayson" zice și îmi dă mâinile la o parte, continuând să se învârtă în cerc.

"Ce? Dar eu nu am făcut nimic!" mă revolt.

"Să te îndrăgostești de unul care era să te bage în pământ de trei ori până acum ți se pare nimic?" îmi spune aspru, privindu-mă iritat.

Mă abțin cu greu să nu îmi dau ochii peste cap în momentul de față, așa că mă rezum la a-i analiza tenișii din picioare ca și cum ar fi prima dată când îi văd. Mă deranjează într-un fel sau altul să aud nemulțumirile altora la adresa lui Kai, deși este bine știut deja că a făcut atâtea lucruri de care refuz să îmi aduc aminte și nu suportă nici pe departe consecințele acțiunilor sale. Dar trecutul e trecut, iar dacă eu sunt dispusă să îl iert, de ce continuă restul lumii să se bage în seamă?

Ah, nu știu, poate pentru că tu ai adus vorba de trecut din nou fără să te întrebe nimeni?

Minunat! Ultimul lucru care îmi mai lipsea era să îmi aud conștiința trăgându-mă la răspundere pentru tâmpeniile pe care le fac fără să gândesc și pe care le regret amarnic.

"Nu-i chiar așa. Kai nu m-ar fi rănit pe bune" murmur, încercând pe cât posibil să îi iau apărarea blondului.

Nici nu știu de ce am făcut-o măcar, dar cert e că e primul lucru la care m-am gândit.

"Nu pot să cred că încă îi iei apărarea după toate câte ți-a făcut" pufnește nemulțumit, ocolindu-mă ulterior și așezându-se la loc pe bancă.

Oftez zgomotos, frustrată până peste cap de întreaga situație în care m-am împotmolit de una singură și îmi frec ochii cu podul palmelor, urmând să mă opresc instant și să mă înjur neîncetat în gând când îmi aduc aminte cu întârziere că aveam rimel pe gene și că cel mai probabil nu am făcut nimic altceva decât să îl întind și mai mult pe pleoape. Dumnezeule! Oare poate ziua asta să meargă mai prost de atât?