Hold Me Closer

Capitolul XXI

I just want to let go of this association of
where I've come from and where I am now.
I just want to be here, now,
because that is where I am.
Let me be here.
Seeker

"Haide, Melrose, nu te mai văita atât și ia și mănâncă. Ai ajuns piele și os, măi fată!"

Oftez zgomotos la auzul vocii mieroase ce îi aparține femeii din fața mea și încerc, chiar încerc din greu să nu comentez ceva la adresa ei din două în două minute. Nu știu dacă mă enervează mai tare faptul că vorbește, în mod evident, prea mult la ora asta a dimineții, că mă obligă să mănânc direct după ce m-a trezit cu forța din somn sau că mi-a spus Melrose, având în vedere că nimeni nu îmi spune așa vreodată. În regulă, poate nimeni în afară de Miles când vrea să facă mișto de mine, dar în rest nu suport să aud numele ăsta pe buzele cuiva.

Ce e greșit cu numele? Nimic în afară de faptul că îi aparține femeii ce continuă să îmi facă capul calendar, care de altfel e mătușa mea și una dintre cele mai insuportabile persoane din câte am cunoscut vreodată în viața asta. Melrose e sora tatei, unica de altfel, și din nu știu ce anume motive, părinții mei au avut de-a dreptul stupida inspirație de a mă numi după ea. Nu ne asemănam în vreun fel, nici fizic și nici moral, iar singurul lucru pe care îl avem în comun e pur și simplu acel nume idiot. Nu o suferă pe mama, dar se preface că mă suferă pe mine când suntem în preajma altor persoane, e plină de ea, arogantă peste măsură, a rămas blocată în timp undeva prin anii '80 când era adolescentă luând în considerare felul în care se îmbracă, seamănă izbitor de mult cu tata și își bagă mereu nasul unde nu îi fierbe oala.

Sau poate chiar avem ceva în comun de fapt.

Oricum, ce pot să mai spun e că m-am trezit cu ea la ușă acum trei zile, pe la șase și un sfert dimineața când nici soarele n-avea chef să răsară, sub pretextul că a aflat ce s-a întâmplat cu mama și că are de gând să stea cu mine până se schimbă ceva cu situația dânsei sau, eventual, până se va trezi și își va reveni. Ceva ce mă întreb și eu e de unde mi-am găsit decența de a nu-i trânti ușa în nas atunci când am văzut-o, însă acum chiar îmi pare extrem de rău că nu am făcut-o. Nu mă încântă ideea să mă împiedic de ea prin casă de cinci ori pe zi, căci lucrul acesta nu înseamnă decât că toată lumea mea se va da peste cap în următoarea perioadă, iar asta nu face nimic altceva decât să mă frustreze și mai mult. Dacă nu era de ajuns că mama e în spital și că deja aveam ceva pentru care să îmi fac probleme, acum o mai am și pe ea pe cap cu toate regulile, părerile nedorite, nemulțumirile și ifosele sale.

O să fie câteva săptămâni pe cinste.

"Dar nu mi-e foam-"

"Nu, nici să nu te aud. Nu se poate așa ceva!" mă întrerupe înainte ca măcar să apuc să spun ce voiam, ceva extrem de normal când vine vorba de ea, și îmi împinge farfuria sub nas.

Mă strâmb din tot sufletul, vizibil scârbită și sătulă până peste cap totodată, căci e a patra dimineață deja când mănânc numai legume și simt că mai am puțin și o să mi se întoarcă stomacul pe dos dacă mai aud pe cineva pomenind ceva de spanac, ardei sau broccoli. Nu pot spune că mănânc chiar atât de nesănătos în general, dar cu siguranță ultimul lucru pe care aș alege să îl mănânc în fiecare zi ar fi o farfurie de legume verzi.

Mai tare o să slăbesc în ritmul ăsta.

"Maică-ta asta nu știe să te mai hrănească cum trebuie de când au dat depresiile peste ea. Am bătut eu drumul din Ohio până în Colorado ca să îi dau fiică-sii de mâncare" bombănește la fel de nemulțumită ca întotdeauna și zdrăngăne cu câteva vase de prin chiuvetă, lucru ce îmi face nervozitatea să crească în intensitate considerabil.