ASA TATA, ASA FIU

DEZNODAMANT

- Nu... Nu ai murit... Nu m-ai parasit... Sunt aici cu tine... In apartamentul tatalui tau...

- Cum ai ajuns aici?!

- Hm! Tatal tau poate fi foarte convingator... Edmond...

- Poftim...?!

- A venit dupa mine... A venit la mine la spital... M-a convins sa vin... Edmond! Nu am putut sa nu am incredere in el... Nu cand m-a implorat sa fac asta... Nu cand s-a rugat de mine... Nu cand ii simteam disperarea... Edmond... Nu cand mi-a spus ca ma chemi intr-una... Ca nu te mai opresti din rostit numele meu... Edmond... Nu am avut puterea sa il refuz... Nu cand era vorba de tine... iubire... Nu te agita... Nu mi-a facut nimic rau... Nu m-a bruscat... S-a purtat extraordinar de frumos cu mine... El m-a adus aici...

- In ce data suntem...?

- E 30 decembrie...

- Oh! Am pierdut cinci zile...

- Ai fi putut pierde toate zilele... Edmond...

- Iubire... Nu ma certa... Te rog...

- Dar nu te cert... Doar iti aduc la cunostinta... riposta ea ironic... – Ai fost grav! Tatal tau mi-a spus ca te-au resuscitat la fata locului... I-au spus ca sunt slabe sanse sa iti revii... Ai pierdut sange si plamanii ti-au fost sufocati de fum... iar lovitura de la cap si coloana vertebrala a fost si ea foarte puternica...

Atunci mi-am amintit ultimele faze din ziua in care am fost la vila lui Samir... Am revazut flacarile... Am revazut-o pe Larisa... inconjurata de flacari si, in cele din urma, mi-am amintit de explozia pe care o auzisem inainte de a ma arunca peste Alex, cu Larisa in bratele mele... Oh! Doamne! Alex! Am privit-o pe Carmen... ingrozit de ultima imagine de care imi aminteam:

- Alex? Oh! Doamne! Carmen, unde e Alex?

- Hei, hei... linisteste-te! Alex e bine! Ssst! Alex e bine... Dar sa nu iti doresti sa il revezi! E foc si para pe tine! E foarte nervos! El si-a revenit mai repede... El a stat in spital doar doua zile... El a fost doar intoxicat cu fum... Dar a fost innebunit de teama... Vrei sa stii unde e acum? Isi leagana baietelul in casa tatalui tau... Natalia a nascut... s-a externat aseara si ea cu bebelusul...

- Poftim? Cum adica? Nu inteleg nimic...

- Da! Tatal tau a adus-o si pe Natalia cand m-a adus pe mine... Nati nici nu a conceput sa nu vina in Oradea cu noi, atunci cand a auzit ca Alex e la spital... Eram aproape de spital cand...

- Iubire... stii ca nu inteleg nimic, nu? Ce ar fi sa te intinzi aici langa mine... Nu pot sa ma ridic... Nu pot sa te strang in brate... Dar te vreau aici langa mine... Mi-a fost atat de dor de tine...

- Atat de dor, Edmond ca te-ai aruncat in foc... imi reprosa ea, incruntandu-se... - Esti incorigibil! Tu nu ai leac... Edmond!

- Haide, Carmen... Te rog...

Iubirea mea s-a intins langa trupul meu, cu miscari blande si foarte atente... Oh! Doamne! O aveam pe Carmen! O aveam pe Carmen langa mine! Multumesc, Doamne! E cel mai frumos cadou pe care l-am primit de la viata... Carmen aici! Vie! Slabita, dar vie... In carne si oase in apartamentul tatalui meu...

Si-a asezat un picior peste ale mele si bratul peste talia mea... Mmmm! Ce bine era, chiar daca piciorul ei imi provoca durere. Ce naiba?! De ce ma doare coapsa? Abia atunci mi-am amintit de durerea incredibila pe care o simtisem in momentul exploziei... la nivelul coapsei...

- Edmond, esti bine? ma intreba ea, privindu-ma ingrijorata...

- Da! Iubire... acum sunt bine. Am raspuns, strangand-o mai tare langa mine, cu bratul liber. Oh! Perfuzia asta! - Iubire, ce e in perfuzia asta?