ASA TATA, ASA FIU

60

Intr-un tarziu ea si-a deschis ochii iar privirile ni s-au intalnit...

- Neata, iubire. Am soptit eu depunandu-i sarutul meu pe frunte. – Cum ai dormit?

- Bine... zambi ea dulce, cu fata de copil proaspat trezit. – Tu?

- Excelent... mi s-a mai implinit un vis... Sa ma trezesc langa tine... Doamne, cum s-a schimbat totul! Bei o cafea?

- Nu... nu imi place cafeaua...

- Nici mie! Am recunoscut eu vesel ca mai avem ceva in comun...

- Mai vreau sa lenevesc cu tine in pat...

- Nu ti-e foame?

- Nu, deocamdata... Imi place linistea de aici... Imi place apartamentul asta...

- Pot sa te rog sa o suni pe mama ta sa ii spui ca esti bine si ca mai ramai pana maine? Sa nu isi faca griji pentru tine. Deja mi-e draga mama ta si nu as vrea sa se necajeasca pentru tine.

- Imediat ce ma ridic... o sun. Dar mai vreau sa savurez patul tau... Edmond, au fost multe in patul asta? intreba ea brusc, muscandu-si buza.

- Hm! Ce curioasa esti tu, iubire! Am zambit eu intrebarii ei. – Dar, ca sa iti raspund, nu! Nu a fost nimeni in patul asta in afara de mine. Doar ai vazut ca aceasta usa era incuiata cu cheia. Nimeni nu a intrat aici pana la tine. Asta a fost hotararea mea de la inceput. Sa am o camera doar a mea. Sa nu intre nimeni aici. Nimeni pana la tine nu a vazut pozele tale pe perete. Nici macar Alex. Asta e doar camera ta. In cealalta camera te rog sa nu intri. Ti-o arat daca vrei sa vezi cum arata, sa nu crezi ca am ceva de ascuns, insa tu nu vei dormi niciodata acolo. Nu iti voi spune un numar. Au fost destule! De acum inainte, acea camera va fi incuiata si aceasta va ramane deschisa.

- Ce vei face in astia trei ani, daca nu mai e nevoie sa faci ceea ce ai facut pana acum?

- Nu stiu... Alex inca nu s-a hotarat. Oricum, deocamdata, nimic ilegal. Va fi liniste o vreme... Asta e porunca lui Tiberiu. Sa nu facem nimic pana se linistesc apele. Iar Alex se va conforma. Sunt sigur. Alex i-a iesit o singura data din cuvant si era sa o incurce rau de tot. De atunci a facut doar ceea ce a vrut tatal lui.

- Cum era s-o incurce? Intreba ea curioasa foc.

- Banuiesc ca ai vazut la televizor despre rivalitatile dintre clanuri... si despre dorinta de suprematie... Vor cele mai bune fete... vor cele mai bune vaduri... vor cele mai bune trasee... Asa ca au stat la panda si cand au prins momentul, au atacat...

- Atunci cand l-am sunat eu pe Alex?

- Nu... atunci a fost urmarea acelui atac...

- Adica?

- Adica, el a fost atacat iar tatal lui a ripostat. Au fost atunci trei clanuri impotriva noastra... Au fost atunci trei ambitii. De aceea a fost atat de mare pericolul atunci. De aceea m-am temut atat de tare. De aceea am fost de acord sa vorbesc eu cu tine.

- Cum adica trei ambitii?

- Voiau capul lui Tiberiu si implicit al lui Alex, voiau mana Alexandrei si ma voiau pe mine! Am soptit eu, plecand privirea.

- Atunci ai fost ranit? Intreba ea cu voce mica.

- Nu. Rana o aveam deja din timpul atacului asupra lui Alex.

- Poftim? Ridica ea vocea, ingrozita. – De ce nu mi-a spus Alexandra nimic despre asta?

- Pentru ca nu i-am dat eu voie. Si asa iti faceai griji pentru mine, nu era cazul sa te inspaimante cu povesti de groaza.