ASA TATA, ASA FIU

15

Intr-un tarziu am reusit sa deschid ochii si am privit in jur... Ma simteam mai bine... corpul nu imi mai ardea... durerea era mult mai vaga... iar inima nu o mai simteam bubuind in piept...

- Buna, baiete! Nu te speria. Sunt doctor. Nu iti fac nimic rau... ma duc dupa Tiberiu.

Barbatul m-a lasat singur... Simteam o somnolenta reconfortanta... Ma simteam doar obosit... Atat, acum... Nu mai simtisem niciodata o asemenea stare de oboseala...

In curand, usa s-a deschis si barbatul de la vila a intrat singur in camera unde eram intins. S-a oprit in mijlocul camerei si m-a privit atent, foarte incruntat. Apoi isi trase un scaun langa pat si se aseza comod.

- Poti vorbi? Ma intreba el direct.

- Am voie? Am intrebat eu cu voce stinsa.

- Ai dreptul! Specifica el, tot mai incruntat. – Deci, daca te simti in stare sa vorbesti, as vrea sa stiu de la tine tot ce s-a intamplat ieri. Tot!

- Am voie sa refuz sa iti povestesc?

- Edmond! Nu ai voie sa refuzi asta. Eu trebuie sa stiu toate variantele ca sa pot lua masurile corecte.

- Sunt sigur ca stii ce s-a intamplat ieri. Nu mai are rost sa iti spun si eu. Doar atat. Alex nu merita sa fie pedepsit. Nu ai de ce! Tot ce s-a intamplat a fost din cauza mea. Pedepseste-ma pe mine! Poti sa imi faci orice. Iti apartin patru ani de zile. De ce mai avem discutia asta? Despre ce vorbim?! Am ratat sansa pe care mi-ai dat-o. Asa ca fa ce vrei cu mine, dat lasa-l pe Alex in pace! El nu are nicio vina! E doar vina mea!

Barbatul s-a uitat la mine uimit, exact la fel cum s-a uitat Alex cand a vorbit la telefon cu fratele lui despre mine.

- De ce il aperi? De ce nu i-ai spus nici lui Tudor adevarul? De ce nu i-ai spus lui ce s-a intamplat? De ce nu i-ai spus nimic de Alex? De ce naiba, il aperi?

- E stapanul meu, nu? E normal sa il apar! Si asta e adevarul acum! Si asta e ceea ce conteaza. El nu are nicio vina in asta! Nu as putea sa il incriminez pe el doar ca sa scap eu de consecinte. Nu sunt un las! Nu voi da niciodata vina pe altcineva daca e greseala mea.

- Ok! Daca nu merge cu frumosul cu tine atunci iti ordon sa vorbesti! Nu ai voie sa ascunzi nimic! Eu sunt stapanul tau! In primul rand! Alex e seful tau direct dar mie imi dai socoteala. Asadar, vorbeste.

- Nu!

Am vazut cum barbatul se ridica si isi strange buzele. Face cativa pasi prin camera, apoi se intoarce din nou spre mine, se holbeaza la mine, apoi incepe din nou sa vorbeasca.

- De ce crezi ca e vina ta?

- Pentru ca Alex a considerat ca am nevoie de aer, in loc sa mergem impreuna la sala de forta. Asta in primul rand. Asta a avut el de gand sa facem. Dar prin comportamentul si vorbele mele, l-am convins ca am nevoie de o iesire.

- Tu i-ai cerut?

- Nu! El a hotarat ca asta mi-ar prinde bine. Dar daca nu m-as fi plans intr-una, el nu ar fi luat decizia. E doar vina mea! De aceea iti spun! Nu il pedepsi! Te-am auzit vorbind cu Tudor. Ai spus ca Alex va suporta consecintele. Nu el trebuie sa suporte consecintele. Eu trebuie sa le suport pentru ca din cauza mea s-a pus in pericol. Asa ca nu are rost sa o lungim. Fa ce vrei cu mine! Am ratat sansa... Du-ma in subsoluri... Nu imi mai pasa de nimic...

- Edmond! Esti nebun?

- Nu, dar sunt corect!

- Copile! Nu vrei sa imi spui despre ziua de ieri. Ok! Nu imi spui! Dar macar spune-mi daca ai vrut sa te sinucizi sau nu? Asta inca nu e clar.