ASA TATA, ASA FIU

26

- Alexandra, tu vii cu mine!

- Manu! Esti nebun! Ce naiba faci? Oh! Asta nu era vocea Alexandrei. Era o alta voce feminina. Apoi am apucat sa vad cum barbatul ridica bratul si loveste. Lama cutitului a sclipit o fractiune de secunda in lumina difuza din cladire.

Nu am mai stat pe ganduri. Nu am mai stat sa ma gandesc ca eu nu imi pot folosi bratul. Adrenalina care a navalit in trupul meu, brusc, mi-a luat durerea din piept... Parca nici nu mai aveam rana facuta de lama cutitului... M-am aruncat asupra lui, chiar in momentul in care a incercat sa mai loveasca o data. L-am doborat la podea insa nu am apucat sa il imobilizez. Doar de cutit am scapat. deci aveam acum sanse egale. Cutitul nu mai era intre noi, asa ca m-am pregatit sa atac din nou.

- Deci tu esti omul lui Tudor! Marai el cu ura. – Tu esti tradatorul! Tu esti Iuda care ne-ai vandut!

- Nu cunosc Biblia, am marait eu si am lovit cu sete, insa el mi-a parat lovitura si a incercat sa loveasca inapoi. A fost randul meu sa ii parez lovitura. Apoi m-am aplecat si i-am secerat picioarele. O miscare la care el nu s-a asteptat si a fost luat prin surprindere. El crezuse ca voi incerca din nou sa il lovesc cu bratul. Asa ca el a cazut din nou iar acum am reusit sa ma arunc asupra lui. Insa in zbaterea noastra, barbatul si-a infipt degetele in rana mea din piept. Am simtit ca lesin in acel moment. Durerea aproape ca m-a paralizat, insa am mai gasit atata putere sa ma intorc peste el si sa il imobilizez, ducandu-i brusc bratul la spate, simtind cum ii paraie oasele incheieturilor. Durerea din piept era atroce... si simteam cum se scurge din nou sangele pe piele... Deja m-am temut ca il voi scapa din maini si asta imi va fi sfarsitul, asa ca am urlat, efectiv am urlat de data asta, spre Alexandra.

- Alexandra! Fugi. Iesi de aici!

Simteam ca ma lasa puterile... Nu mai reuseam sa vad clar insa eram hotarat sa mor cu umarul lui in mana. Nu aveam voie sa ii dau drumul.

Dar nu a fost nevoie sa mor. Camera s-a umplut de oameni.

- Edmond! Oh! Doamne! Edmond!

Am simtit bratul lui Alex pe mana mea, impingandu-ma brutal si preluand pozitia in care il tinusem pe intrus pana ce acesta a fost imobilizat de cei cu care venise Alex. Abia atunci mi-am simtit slabiciunea. Abia atunci am simtit adevarata durere. Abia cand adrenalina din trup s-a evaporat, lasand in urma ei durerea... Am incercat sa ma ridic... Am incercat... insa am ramas in genunchi. Nu am gasit puterea sa ma ridic in picioare... Strangeam ochii, sa incerc sa fac cumva sa nu urlu de durere ca si in apartament. Am ramas in genunchi, cu palma dreapta dusa la rana... fara sa apas... insa mi-am lipit-o de tricoul cu urme de sange... abia reusind sa respir. Apoi, incet, incet mi-am revenit... Parca nu ma mai durea atat de tare... Nu stiu. Dar am reusit sa imi revin. M-am ridicat incet, sprijinindu-ma cu mana de perete, urmarind cum il legau pe barbat si il tarau afara din incapere.

- Alex, tipa Alexandra. – Edmond sangereaza! Groaza din glasul ei mi-a mai trezit simturile. Abia atunci mi-am dat seama ca manjisem peretele cu sangele de pe palma mea, in timp ce ma ridicasem.

Intr-o clipa, Alex a fost langa mine si s-a uitat la mine cu ochii mari ingroziti.

- Oh! Doamne! Nu din nou, urla el, - Frate! Nu din nou!

- Sunt bine, Alex, am gemut, incercand sa imi ascund durerea.

- Edmond, ramai aici! Revin. Dar trebuie sa fiu jos. E politia aici! Trebuie sa dau declaratii. Tu ramai aici! Tu nu vei face parte din povestea asta. Politia nu va sti de tine. Nu vreau sa fii vazut. Tu trebuie sa iti termini liceul, fi-r-ar sa fie! Hai aseaza-te aici. Noi toti trebuie sa fim jos. Rezisti?

- Da... Alex... rezist... du-te...

Alex se repezi pe trepte in jos... Am incercat sa fiu atent la ce se intampla in salonul vilei. Insa se auzeau doar franturi de cuvinte...